A lăsat baltă medicina pentru un salariu lunar de mii de euro: "A fost cea mai grea decizie din carieră"
De profesie medic specialist în medicină de familie, Laura Panait este responsabilă cu gestionarea întregii activităţi a direcţiei de operaţiuni pentru Bucureşti şi Braşov din poziţia de director operaţional al Regina Maria.
Laura Panait a preluat managementul policlinicilor şi ulterior şi al spitalelor din cadrul reţelei, având o implicare directă atât în extinderea regională, cât şi a gamei de servicii medicale.
"Cea mai grea decizie pe care am luat-o în carieră a fost aceea de a mă orienta către zona administrativă a vieţii medicale. Nu a fost uşor să aloc mai puţin timp practicii medicale pentru a prelua responsabilităţi destul de diferite şi, într-o mare măsură, complet noi. Managementul policlinicilor şi al spitalelor mi-a permis să îmbin eficient expertiza de medic cu cea de manager", spune Laura Panait, care a profesat anterior ca medic şi în cadrul Medicover.
Deschiderea către a construi echipe, implicarea în proiecte operaţionale, iniţiativa de a dezvolta şi implementa pachete de servicii medicale integrate au condus-o pe Laura Panait în anul 2011 către poziţia de director medical al policlinicilor, urmând ca, spre finalul anului 2012, să fie numită pe poziţia de director al policlinicilor şi apoi să preia şi conducerea operaţională a spitalelor.
Laura Panait face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiată în cadrul galei Business Magazin. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.
Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro