Şeful IMM-urilor de la Alpha Bank a lucrat timp de şapte ani în companie pentru a ajunge manager de top

Autor: Dorin Oancea Postat la 04 octombrie 2014 868 afişări

De la jumătatea anului 2013, Dragoş Drăghici ocupă poziţia de director al Direcţiei de IMM-uri la Alpha Bank, după o experienţă consolidată pe parcursul a peste 13 ani de activitate în sectorul bancar.

Şeful IMM-urilor de la Alpha Bank a lucrat timp de şapte ani în companie pentru a ajunge manager de top

Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi fost stagiar al Comisiei Europene în cadrul Departamentului Capital Movements & Financial Markets al DG Economic & Financial Affairs, Drăghici a intrat în banking în 2001, ocupând iniţial o poziţie de ofiţer credite persoane juridice în cadrul BCR, iar apoi poziţia de corporate relationship manager în cadrul UniCredit.

Din anul 2006 s-a alăturat echipei Alpha Bank în poziţia de branch manager şi a avansat începând cu anul 2011 în funcţia de deputy manager al Direcţiei de Credite, cu responsabilităţi în coordonarea departamentului de aprobare credite IMM, devenind apoi director al Direcţiei IMM.

Dragoş Drăghici afirmă că, din punct de vedere profesional, cel mai mult a avut de învăţat de la clienţii cu care a relaţionat şi din evoluţia afacerilor pe care le-a văzut dezvoltându-se, dar succesul său se datorează mai ales echipelor în cadrul cărora s-a format sau pe care le-a coordonat. “Există întotdeauna o legătură directă între nivelul de expertiză pe care-l dobândim şi complexitatea portofoliilor de clienţi la care ne raportăm şi pe care le gestionăm”.


Dragoş Drăghici face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

Cantitate: buc.
 


Urmărește Business Magazin

/lideri/seful-imm-urilor-de-la-alpha-bank-a-lucrat-timp-de-sapte-ani-in-companie-pentru-a-ajunge-manager-de-top-13364047
13364047
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.