EMAG!C pe scena

Postat la 03 martie 2008 169 afişări

Daca in '70 canta pe scena in fata a 20.000 de fani, zece ani mai tarziu era criminolog in Belgia, in timp ce tumultuosii ani '90 ii aduceau o cariera in industria muzicala internationala si primul sau disc de platina. Astazi Guido Janssens, general manager al Emag!c Entertainment si unul dintre promoterii infocati ai evenimentelor live, vrea sa cucereasca o piata a concertelor care promite sa atinga 24 de milioane de euro. Tot pe lista lui de obiective - o sala de concerte noua in Bucuresti.

"There's no biz like showbiz", spune o vorba care a facut cariera in industria de divertisment. Altfel spus, nu are rost sa te apuci sa faci afaceri in aceasta industrie daca nu ai fie un stomac de fier, fie o sustinere financiara substantiala si bani de pierdut. Insa intr-o tara ca Romania, in aceasta ecuatie factorul dificultate este ridicat la patrat, dupa cum poate demonstra foarte bine orice organizator de evenimente live. Asta deoarece piata concertelor live, care se asteapta sa atinga anul acesta o valoare de 24 de milioane de euro, devine pe an ce trece un teren de lupta tot mai neincapator, promoterii concurand nu numai pentru aceiasi spectatori, dar si pe aceiasi sponsori sau date calendaristice. Motivul? Evident, lipsa salilor suficient de incapatoare care sa sustina marile concerte.
Conditiile dure din piata nu il impiedica insa pe Guido Janssens, Managing Partner al EMAG!C Entertainment, sa anunte ca vaneaza primul loc pe piata organizatorilor de concerte live. Seful companiei care a organizat concertul Depeche Mode se bazeaza in aceasta lupta pe brandul B'estfest, cel mai mare festival international de muzica live organizat in Romania. Numai in acest eveniment Janssens va investi pana la sfarsitul acestui an 5 milioane de euro, pentru a atrage spectatori din intreaga Europa.

Ramane insa de vazut cat de usoara va fi aceasta victorie pe o piata pe care de la profit la pierdere este doar un pas.


Scena versus culise
Cu o racheta de tenis pe post de chitara si videoclipurile formatiei Status Quo la televizor. Asa incepea cariera in lumea muzicala a lui Guido Janssens, cel care a adus in ultimii 4 ani in Romania unele dintre cele mai mari nume din industria muzicala, printre care Depeche Mode, Shakira si Duran Duran. Avea 12 ani atunci cand a intrat pentru prima oara in pielea unui star rock, in fata televizorului. "Tin minte cum mi-am insfacat racheta de tenis si am inceput sa ii imit pe cei de la Status Quo in sufragerie. Acela a fost un moment decisiv, a fost primul meu pas in muzica." La 15 ani era abonat la concertele formatiei Missing Link, o trupa de rock alcatuita de cativa prieteni ai sai din Belgia. "La un moment dat solistul lor s-a imbolnavit inaintea unui spectacol, iar eu le stiam toate piesele, asa ca mi-au propus sa il inlocuiesc pentru o seara. Dupa mai multe beri mi-am luat inima in dinti si am acceptat", isi aminteste Janssens amuzat. "Intamplarea a facut ca reprezentatia din acea seara sa fie una atat de reusita, incat membrii trupei au hotarat sa renunte la solistul lor si m-au luat pe mine alaturi de ei."
Timp de aproape sase ani Janssens a fost solistul trupei, dar si responsabil cu gasirea sponsorizarilor, manager si promoter. Succesul de care s-au bucurat a fost insa o surpriza chiar si pentru membrii trupei. "Dintr-odata totul a devenit din ce in ce mai serios, am inceput sa fim cautati pe plan local si am vandut vreo 6-7.000 de copii ale albumului pe care il inregistrasem. In Belgia am cantat in concerte si festivaluri pentru publicuri chiar si de 20.000 de oameni. Ceea ce era surprinzator, pentru ca noi nu ne propusesem niciodata un asemenea succes." Intre timp, culisele muzicii au inceput sa il pasioneze tot mai mult pe adolescentul de 17 ani, in defavoarea luminilor reflectoarelor. "In ciuda succesului, am stiut in permanenta ca viata pe scena nu este pentru mine, nu eram un performer innascut. Din 10 show-uri cred ca mi-a facut placere sa fiu pe scena doar de doua ori. Insa am inceput sa fiu din ce in ce mai prins si mai captivat de partea de business. Avea doar 18 ani atunci cand a pus bazele unei fundatii, prin intermediul careia voia sa faca ceea ce stia el mai bine: sa impresarieze. "Prin Music On Top, asa cum se numea fundatia, voiam sa ii ajut pe artistii mai putin cunoscuti sa faca rost de bani, ii aduceam in studio, inregistram un demo, aranjam intalnirile cu promoterii de evenimente."


Dr Jekyll / Mr Hyde
"Muzica e un hobby dragut, dar in nici un caz nu e o cariera", isi tot repeta Janssens, pregatindu-se pentru admiterea la Facultatea de Drept, cantand in Missing Link si impresariind artisti belgieni in timpul sau liber. "Bineinteles ca toate astea le faceam de placere. Nu aveam nicio intentie sa ajung sa traiesc din muzica, asa ca m-am tinut de invatat. Am studiat criminologia la Antwerp si Bruxelles, dupa care m-am angajat la sediul general al Jandarmeriei Nationale din Belgia." Astazi Janssens obisnuieste sa glumeasca spunand ca este recunoscator pentru profesia sa, fiindca astfel poate repera mai usor "criminalii" din industria muzicala, insa pe atunci simtul justitiar ii era impus de modelul tatalului sau, politician. Janssens a ramas in slujba Jandarmeriei vreme de 10 de ani, insa a ales o munca de birou in defavoarea uneia de teren. "Aveam nevoie de o slujba de birou pe care sa o pot combina cu 'existenta mea paralela' de manager si impresar muzical, fiindca intre timp lucram si pentru Music On Top (MOT). Iar fundatia mea devenise tot mai mare, multe dintre trupele reprezentate de MOT ajungnd sa semneze cu mari case de discuri internationale si astfel imi ocupa tot mai mult timp."
Music On Top ajunsese atat de cunoscuta in 1990, incat ARS Entertainment, o casa de discuri belgiana, a apelat la serviciile sale pentru promovarea unei trupe aflate la inceput de drum. "Am ascultat primul lor single si mi-am zis: "piesa asta o sa fie un hit international!" Janssens a avut dreptate, piesa "Pump up the Jam" a formatiei Tehnotronic cucerind simultan primele locuri in topurile americane si englezesti, albumul de debut al Tehnotronic fiind primul album house care reusea sa sparga monopolul pop al topurilor din acea vreme. "Atunci am luat decizia de a-mi parasi jobul de criminolog si sa intru full time in muzica. Am acceptat oferta ARS devenind International Marketing Director pentru Tehnotronic. Am calatorit prin toata lumea promovand piesa, iar 'Pump up the jam' a devenit un hit international, nr. 2 in America, nr. 1 in Anglia." Pe peretele din spatele lui sta unul din discurile de aur primite de formatie. "Am mai primit si un disc de platina si sunt convins ca sufrageria unui postas belgian este cu mult mai frumoasa datorita acestuia, pentru ca eu nu l-am primit niciodata", rade Janssens care recunoaste ca nu a facut bani din promovarea Tehnotronic. "La acel moment eram doar un simplu angajat. Cunosteam, credeam eu, destul de bine industria muzicala, dar nu eram inca suficient de inteligent la acel moment sa pretind un procentaj din vanzari pentru serviciile mele."
Succesul i-a fost rasplatit altfel, dupa doar 9 luni petrecute ca International Marketing Director pentru Tehnotronic lui Janssens oferindu-i-se postul de general manager la EMI General Publishing in Belgia. A lucrat aici vreme de 3 ani, ocupandu-se de promovarea artistilor din prima linie a anilor '90, precum Gloria Estefan sau Roxette. In 1997, cand a decis ca a vazut cam tot ce era de vazut in materie de music publishing, a acceptat oferta Arcade Music - o casa de productie internationala independenta - pentru postul de International Marketing Director si s-a mutat in Olanda.


Confortabil in tonuri de gri
Cele mai mari succese de pana acum ale EMAG!C Entertainment sunt prima editie a festivalului B'estival, la care au participat 30 de artisti si peste 50.000 de spectatori, si concertul Depeche Mode la care au participat 44.000 de spectatori. Daca despre B'estival se stie ca a costat in total 2,3 milioane de euro, dintre care 1,5 milioane de euro au reprezentat onorariile artistilor, concertul Depeche Mode este invaluit intr-o aura de confidentialitate, cifrele lipsind cu desavarsire. In presa s-a vehiculat la acea vreme suma de 600.000 de dolari ca onorariu cerut de artisti, insa cheltuielile legate de organizarea acestui concert au fost, se pare, cu mult mai mari.
Concertul a inregistrat un succes rasunator, insa la un asa succes nu putea lipsi si un scandal. EMAG!C Entertainment s-a trezit actionata in judecata de Bazar Production, companie care a strigat "Frauda!", reclamand 50% din profiturile evenimentului in baza unui contract de colaborare incheiat in decembrie 2005, inainte de implicarea Vodafone in sponsorizarea concertului. Astazi reprezentantii EMAG!C recunosc faptul ca disputa legala a avut la baza contractul de coproductie propus de catre EMAG!C Entertainment societatii Bazar Production, insa spun ca aceasta s-a stins odata cu respingerea de catre Tribunalul Bucuresti a tuturor cererilor Bazar Production.
Dincolo de toate, Janssens este fericit cu alegerea pe care a facut-o atunci cand a adus EMAG!C in Romania si recunoaste ca are ambitii mari pentru compania pe care a fondat-o cu doi ani in urma. "Inca mai avem si afacerea din Olanda, care este condusa acum de un GM, dar aceasta se concentreaza in continuare pe dezvoltarea de concepte de evenimente si nu pe promovarea evenimentelor. Afacerea este un boutique si are o cifra de afaceri de circa 1 milion de euro. Nici nu ne-am dorit vreodata sa o transformam in ceva mai mare. Aici, pe de alta parte, avem cu totul alte obiective si ambitii. Ne canalizam toate eforturile pentru a deveni primul promoter din Romania, bazandu-ne pe expertiza si modelul de afaceri al Mojo." El are toate motivele sa fie increzator in sansele companiei pe care o conduce, in parteneriat cu sotia sa si cu Mojo Entertainment, deoarece in 2006 EMAG!C Entertainment era a doua companie din punct de vedere al cifrei de afaceri pe segmentul ei de activitate, dupa Stage Experts, care este in primul rand o companie ce inchiriaza echipamente audio-video si lumini de scena.
Cifra de afaceri a EMAG!C a fost in 2006, la un an de la intrarea pe piata, de 3,4 milioane de euro, iar profitul de 350.000 de euro, in timp ce 2007 a fost un an al investitiilor, cea mai mare parte a acestora luand drumul B'estivalului (care incepand de la editia de anul acesta se va numi B'estfest), cel mai mare festival international de muzica live organizat in Romania, cu peste 50.000 de spectatori. "In 2007 au fost 2,3 milioane de euro investiti doar in B'estival, anul acesta cifra investitiei urmand a se mari cu 30%, ajungand la aproximativ 3 milioane de euro", spune belgianul. El crede ca va reusi sa scoata profit de pe urma brandului BestFest chiar de la prima editie. Iar pe lista planurilor de viitor ale managerului belgian se numara si construirea unei sali de concerte in Bucurest, cu o capacitate de 7.000 de locuri, plan pe care spera sa il duca la bun sfarsit in urmatorii doi ani. "Sezonul de concerte in Romania este foarte mult scurtat din cauza faptului ca nu avem suficiente sali de concerte mari in care sa putem organiza evenimente in sezonul rece, si astfel pierdem foarte multi artisti internationali care nu concerteaza vara", spune Janssens explicand ratiunile acestei ambitioase mutari. Odata depasit acest impediment si in speranta unei imbunatatiri a infrastructurii din Romania, Janssens crede ca in 10-15 ani Romania ar putea fi, din punctul de vedere al pietei de evenimente live, comparabila sau chiar mai mare decat Olanda, care nu are decat 16 milioane de locuitori. In asteptarea acelui moment Janssens se considera un om fericit in Romania. "Imi plac oamenii, imi place mentalitatea, imi plac posibilitatile care exista aici. In Olanda, din punct de vedere al businessului totul este foarte in regula, albul este alb, negrul este negru. Dar din punct de vedere social ma simt mult mai bine locuind in Romania. Oamenii sunt mult mai calzi si mai deschisi, iar eu, inainte de a fi un om de afaceri, sunt o fiinta umana si principalul meu scop este sa am o viata cat mai placuta si nu sa fiu cel mai de succes om de afaceri din lume."



Cum a inceput...

Cu doi ani inainte, aflat la International Music Convention de la Cannes, Janssens a cunoscut-o pe Laura Coroianu, cea care se ocupa cu productia festivalului Cerbul de Aur din Romania, care i-a devenit apoi sotie. Laura urma in acel moment cursurile de masterat in management de televiziune la Geneva, iar in 1997 s-a mutat in Olanda impreuna cu Janssens. Fiindca Laura lucra in industria filmului sI televiziunii si scria in paralel scenarii de film, iar experienta ei se completa de minune cu background-ul muzical al sotului ei, in 2000 cei doi au hotarat sa renunte la servicii pentru a pune bazele unei companii care sa imbine cele doua domenii. Din simbioza a rezultat Emag!c Entertainment BV, o companie care dezvolta concepte de entertaining. "Emagic era un boutique de creatie pentru industria de entertainment: noi dezvoltam concepte de evenimente pentru mari branduri sau pentru artisti de talie internationala. Am realizat un DVD cu concertul lui Zucherro la Royal Albert Hall, am facut acelasi lucru si pentru Pavarotti si pentru pentru case de productie, precum Universal Music din Italia. Gasisem o nisa fiindca ceea ce faceam noi era o combinatie intre partea muzicala si cea de televiziune." In afacerea lor au investit mai mult suflet si idei decat capital. "N-as putea spune cati bani au intrat in acest business, nu cred ca am stat vreodata sa ne gandim. Am inceput in casa noastra din Olanda, acolo unde ne amplasasem sediul general - aveam suficient spatiu pentru 3 birouri - iar mai departe ne-am folosit de contactele si de economiile noastre. Cand am inceput Emagic nu a fost intentia noastra sa transformam compania aceasta intr-o afacere de multe milioane de euro. A fost mai mult ceva de genul, hai sa facem ceva ce ne place, sa avem un salariu decent si in acelasi timp sa fim proprii nostri sefi." Dar din nou, afacerea a crescut mai repede si mai mare decat ce doi se asteptau. In 2002 au primit un telefon de la TVR, acestia avand mari probleme cu organizarea festivalului "Cerbul de Aur". "Festivalul urma sa aiba loc in 5 saptamani iar cei de la TVR nu reusisera sa semneze cu niciun artist international. In mod normal nu poti aduce un artist international pe o scena in decursul a 5 saptamani, asta e o nebunie. Dar le-am spus celor de la TVR ca vom incerca si ne-am pus pe dat telefoane." Au reusit in timp record sa semneze un contract cu Ricky Martin si cu cei de la Simple Minds. "Nu eram convins ca vom reusi sa salvam show-ul, timpul era prea scurt, iar artistii nu sunt disponibili atat de repede sau cer onorarii exorbitante pentru concerte 'in ultimul moment'. Insa banii erau disponibili, Ricky Martin avea data libera, asa ca totul s-a terminat cu bine." Iar anul urmator TVR-ul a apelat din nou la cei doi pentru contractarea artistilor internationali pentru festival, si apoi Emagic a inceput sa aduca tot mai multi artisti straini in Romania, pentru concertele de Revelion, finalele nationale ale Eurovision, si editiile Premiilor MTV Romania. "Cred ca am observat pentru prima oara potentialul pietei din Romania pentru organizarea de evenimente prin 1995", spune Janssens. "Pe atunci existau deja cativa oameni care aduceau artisti interna?tionali in Romania, dar inca nu era vorba despre o afacere, o industrie si o piata a evenimentelor live, ci doar cativa oameni care aveau conexiuni si care incercau sa faca ceva cu ele." Insa la inceputul lui 2005, impreuna cu principalii lor competitori de pe piata olandeza, Mojo Entertainment Group, cel mai mare promoter din Olanda ce detine 95% din piata si organizeaza in jur de 350 de concerte pe an, au hotarat ca piata din Romania este pregatita pentru o revolutie a evenimentelor live.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
EMAG!C,
pe,
scena
/lideri/emag-c-pe-scena-4074091
4074091
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.