Americanii au o vorba. In viata trei lucruri sunt certe: nasterea, moartea si taxele. Pentru Catalin Mahu, la fel de cert este si antreprenoriatul, atunci cand il ai in sange. Proprietarul Trotter Restaurant, operatorul lantului de restaurante "La Mama", identifica cu greu momentul in care a inceput cariera sa de antreprenor. "Prima afacere a venit natural, de la sine", spune el. "Erau anii ?90, cand capitalismul insemna sa cumperi din stanga si sa vinzi in dreapta si atunci, student fiind, n-am stat prea mult pe ganduri." Cu banii se descurca chiar bine si scoala il pasiona, insa impulsul antreprenorial a fost mai puternic. Parintii mei, fericiti ca am fost acceptat la Facultatea de autovehicule rutiere, au decis ca unul dintre salariile lor sa mi-l dea mie. Era mult mai mult decat media pe care o primeau ceilalti colegi ai mei, asa ca imi puteam permite cam tot ce voiam. Cu toate astea am vrut mai mult, nu stiu exact de ce (...) poate asa a fost sa fie."A inceput sa cumpere dintr-o parte si sa vanda in alta. "Era cel mai simplu lucru pe care puteai sa il faci in vremea aceea, cand doar faptul ca cunosteai o sursa de la care sa cumperi un produs putea fi un bilet de succes. Incet, incet am renuntat sa mai iau bani de la parinti, mi-am continuat scoala... Nu te imbogateai, erau exact banii sa iti scoti prietena la un suc a doua zi, sa iei masa intr-un restaurant o data la 3 zile.

Eu imi aduc aminte cu drag de acea perioada, dar n-a fost una a acumularilor, nici nu aveai ce." Acum spune ca daca ar fi sa o ia iarasi de la capat, stiind ceea ce stie astazi despre afacerile din domeniul HoReCa, ar fugi mancand pamantul. "Daca tu ca persoana ai un spirit antreprenorial dezvoltat, vei rezista la strung 2 zile. Asta fiindca dupa doua zile vei vrea sa il muti in alta parte, sa modifici intregul proces, sa-ti pui amprenta personala asupra locului de munca si inevitabil va veni cineva - cum imi place mie sa spun -, un pitic mic cu doua palme uriase, care-ti va trage doua peste ochi de n-o sa te vezi. O sa o patesti o data, de doua ori, de trei ori pana cand inevitabil o sa iti spui: 'Fir-ar sa fie, ma duc sa vand flori in colt!'. Iar instinctul de antreprenor nu-ti va da pace pana cand nu vei ocupa si coltul de vizavi, ca sa vinzi mai multe flori si tot asa mai departe."


OMUL DE LA BUTOANE
"Astazi toata lumea spune ca inainte sa faci o afacere trebuie sa faci un studiu de piata, sa intocmesti un business plan. O mare vrajeala", gesticuleaza el. "Acum 17-18 ani nimeni nu auzise de studiu de piata. Iti venea o idee, o puneai in practica si vedeai pe parcurs ce iese. Tara noastra nu avea specialisti in comert. Tot ce exista era curajul si un anumit spirit antreprenorial care debuta mereu cu aceleasi cuvinte: hai sa fac o chestie!" In acelasi ton a inceput si prima afacere serioasa a lui Mahu: imprimarea de casete audio, in camin. "La un moment dat am facut un calcul. Am doua casetofoane. Daca stau eu si imprim casetele, reusesc intr-o saptamana sa imprim un numar x de casete pe care i le vand unei terte persoane. Dar ce-ar fi daca, atat cat sunt eu la cursuri, unul dintre colegii mei ar apasa pe butoane? Dar de ce ar face asta? Hai sa ii dau un leu pentru fiecare caseta inregistrata. Oamenilor le-a placut ideea, cu atat mai mult cu cat, locuind cu totii in camin, se simteau implicati in afacere." Totul a mers ca pe roate pana in vacanta cand a aparut dilema: sa traga obloanele peste afacere pana in toamna sau sa ramana in Bucuresti si sa continue? Decizia de a ramaner pe baricade a constituit, dupa cum recunoaste si el, un moment de cotitura, primul pas inspre cariera sa antreprenoriala.
"Mama s-a suparat, tata m-a intrebat daca sunt sigur ca vreau sa fac asta. Insa eu stiam una si buna. O luna am cautat un apartament pe care sa-l inchiriez si nu gaseam, si exact in ultima zi, in care caminul se inchidea, am gasit acest apartament. A fost uimitor. L-am platit, in ultima zi ma rugam de administratora caminului sa nu-l inchida, fiindca trebuie sa ma mut. M-au ajutat prietenii", povesteste el. In foarte scurt timp, de la "uite am si eu patru casete, ia-le!" lucrurile au evoluat si asa au aparut si adevaratele volume si odata cu ele necesitatea de a pune bazele unei companii. "Nici nu-mi trecea prin minte pana cand a venit primul client care mi-a spus ca ar lua casete de la mine, dar ca ii trebuie factura. Si atunci asta a fost, mi-am facut companie." Afacerea a mers ani de zile, pana in 1998, atunci cand a aparut legea drepturilor de autor care spunea ca nu ai voie sa multiplici materiale audio-video fara licenta. "A existat un termen de trei luni de zile, iar in ziua in care legea a intrat in vigoare am inchis toate aparatele. Am spus tuturor: 'Eu nu am licente si imi place sa dorm linistit noaptea, asa ca afacerea aceasta a luat sfarsit'. Din banii castigati si-a cumparat prima casa: un apartament in Balta Alba care l-a costat 11.000 de dolari, insa ca amintire i-au ramas si casetofoanele. "Cred ca mai sunt vreo 20 printr-un depozit pe undeva. Nu m-am priceput sa le vand, am tinut la pret, asa ca le mai am si acum. Nu mai au nicio valoare de piata, se intelege, sunt uzate atat fizic, cat si moral, insa pentru mine au valoare emotionala mare."


CE FACEM NOI AICI?
Orice sfarsit este in acelasi timp si un nou inceput. A trecut doar de la audio la video. "Inca din timpul afacerii cu casete imi deschisesem un mic magazin si niste centre de inchirieri de casete video. Mi-am dat seama ca decat sa fac un singur centru, mai bine fac 10, deoarece e mult mai rentabil, plus ca ai alta greutate in fata furnizorilor. ?Am nevoie de 20 de casete? suna mai bine decat ?Am nevoie de 2?. Asa ca am deschis 4 centre." Casetele proveneau de la singura companie care aducea casete video legal in tara, si asta tot deoarece, dupa cum recunoaste el, ii place sa doarma linistit noaptea. Concurenta era insa acerba. "Aceeasi firma care ne era furnizoare isi deschisese propriile centre de inchirieri, creand o concurenta relativ neloiala jucatorilor mici din piata, ca mine. In plus, din cealalta parte veneau centrele de inchirieri de casete video fara licenta, care erau si mai periculoase, deoarece daca un film bun la noi avea un an vechime, la ei filmul bun era cel lansat cu o saptamana in urma in Statele Unite."
Schimbarea de registru a venit odata cu parteneriatul cu Dragos Petrescu proprietarul de la City Grill. "Dragos a fost colegul meu de grupa in facultate si inevitabil am devenit prieteni buni. Pana s-a produs divortul." Nu mai sunt prieteni? "N-as vrea sa vorbesc prea mult pe acest subiect", conchide scurt el.
Afacerea "La Mama" poate ca nu ar fi existat insa fara acest parteneriat. "Noi doi aveam deja un spatiu, il inchiriasem cu un an jumatate inainte. In acesta eu aveam un centru de inchiriat casete video, iar Dragos o bacanie. Ce mai, doua afaceri uriase, fantastice! Eram doi mici soricei care incercam sa ne gasim locul in lume. Eram prieteni buni, am avut momente in care am dormit in acelasi pat si am mancat din aceeasi farfurie", isi aminteste Mahu. Lucrurile s-au pus in miscare atunci cand Dragos si-a "extins" afacerea micului sau magazin, deschizand pe timpul verii o terasa. "Afacerea cu casete video mergea, chioscul mergea, numai ca a venit toamna si a trebuit sa inchidem terasa. Si atunci a urmat inevitabila intrebare 'Mai, dar ce facem noi aici? Hai sa facem un restaurant!' Si asta a fost." Primele zile ca patroni de restraurant au reprezentat o experienta aparte. "Sunt multe lucruri pe care nu ai cum sa le uiti. Imi aduc aminte cum stateam in ziua deschiderii cu primul nostru director de restaurant - care are si el astazi propriul lant sau de restaurante - Casa Iancului, de cealalta parte a strazii, privind cu multa satisfactie produsul muncii noastre. Ii spuneam atunci lui Gianni ca marele hop va fi in momentul in care vom vrea sa il facem pe al doilea. Eu aveam aceasta nebunie ca sa ii zic asa, pe care o aplicasem deja si la centrele de inchirieri: decat unul singur, mai bine cinci. El zicea ca vom vedea in timp daca o sa fim in stare. Si nu mai departe de un an si jumatate mai tarziu am fost in stare", povesteste Mahu, vizibil emotionat. Insa daca ar fi fost sa priveasca semnele, si-ar fi dat seama din prima zi ca "La Mama" urma sa fie un mare succes. "Am deschis intr-o sambata, asa ca restaurantul era plin de prieteni care se distrau, vorbeau si mancau", povesteste el. "Ciorba de burta si mici cu cartofi prajiti. Asta a fost tot ce am putut pregati pentru deschidere si cu asta i-am hranit. Si ne uitam cum intrau clienti in restaurant, curiosi sa vada ce s-a deschis acolo, iar noi ne simteam prost: trebuia sa le explicam ca inca nu am deschis si ca n-am pregatit inca mancare, ca asta e tot ce avem pe meniu. Dar ei voiau sa ramana si tin minte ca astfel, am incasat bani chiar din prima zi. Am avut clienti care au vrut sa plateasca, desi noi le explicam ca e totul din partea casei."


DESPRE MAMA...
Astazi, la 9 ani de la inaugurare, "Mama" lui Mahu o duce mai bine ca niciodata. In cifre asta ar insemna ca anul trecut cele 7 restaurante ale lantului au adus o cifra de afaceri de 8 milioane de euro, iar pentru anul acesta Mahu isi propune cresterea acesteia cu 50%, pana la 12 milioane de euro. In ceea ce priveste oamenii, masura succesului sau a insuccesului este data de aglomeratia din fata usii si tonul de ocupat la numarul de telefon la care se fac rezervarile. "Ma mai suna cateodata prieteni sau oameni importanti care imi spun, 'Hai, mai Cataline, fa-mi si mie rost de o masa!', iar restaurantele sunt atat de ocupate incat ma vad nevoit sa le spun: 'dragul meu, daca m-ar suna acum mama pentru o masa, n-as putea sa-i gasesc una'."
Iar la numarul de telefon al lui Mahu se intampla adesea sa sune ocupat, dar vocea de la capat raspunde mereu. "Telefonul meu nu este niciodata inchis", marturiseste el. "Doar daca s-a intamplat vreun accident ori exista o problema de retea. Nici noaptea, nici in concediu, telefonul meu nu se inchide. Insa cred ca cel mai important lucru este faptul ca eu nu resimt acest lucru ca pe o povara." Planurile de viitor sunt deocamdata invaluite in ceata pentru cei din exteriorul companiei, Mahu lasand puncte de suspenie in loc de declaratii in presa la acest capitol. "Nu exista un numar fix de restaurante pe care am vrea sa le deschidem, fiindca pe masura ce timpul trece si lucrurile evolueaza, pot aparea noi zone in care ne-am putea dori sa fim prezenti", explica Mahu. Tot ceea ce spune este ca in Bucuresti ar mai fi loc de inca cateva restaurante si ca vizeaza si provincia insa nu vrea sa vorbeasca din nou despre franciza. "Am deschis un restaurant la mare anul trecut, asa ca stim ce inseamna coordonarea la distanta. Chiar daca deschiderea unui restaurant in interiorul companiei reprezinta un efort substantial, in acelasi timp este foarte greu sa detii controlul prin franciza." Insa daca este sa vorbeasca despre cel mai dificil moment din cariera sa de antreprenor, acesta este fara nicio indoiala despartirea de Petrescu. "Nu a fost o decizie dificila, insa a fost o situatie extrem de asemanatoare unui divort de cineva pe care l-ai iubit mult. Parteneriatul s-a destramat din cauza unor lucruri mici." Desi a fost amiabil, "divortul"a lasat insa urme adanci si in afacere. "A afectat business-ul, a afectat oamenii, divizandu-i in doua tabere, si multe alte lucruri de genul acesta. La momentul acela inclusiv clientii au simtit ca se intampla ceva, chiar daca noi nu facusem acest lucru public. Cred ca a fost o ruptura care a durat prea mult, fiindca vreme de 6 luni, in spate - in bucataria noastra cum s-ar zice - noi am negociat termenii acestei despartiri." Chiar daca afacerea si-a revenit, Mahu simte ca ceva nu va mai fi niciodata la fel. "In acel moment eu cred ca am pierdut ceva. Si nu ma refer doar la un prieten, ci la ceva care s-a pierdut definitiv din spiritul afacerii de pana atunci. E pacat, dar am depasit de mult momentul. Practic, in loc sa fie un drum cu doi parteneri, s-a transformat intr-unul cu un singur om la carma." Mahu tine sa puncteze faptul ca atunci cand esti singur drumul nu e chiar "pe roze". "Toata lumea spune 'Ce bine e sa fii singur!' Eu am sa va spun ca nu e bine deloc. Cand aveam un partener, acesta era celalalt taler al balantei. Cateodata imi puteam permite sa iau decizii riscante doar pentru ca stiam ca mai e cineva langa mine care ma poate sprijini. Cand esti singur, trebuie sa cumpanesti mult mai bine toate deciziile." Partea proasta este ca dupa parerea proprietarului "La Mama", intr-o tara ca Romania, atat de ahtiata dupa bani, parteneriatele nu pot dura. Intre timp s-a obisnuit cu rolul de timonier solitar si incearca sa mentina cursul in ciuda tuturor curentilor potrivnici.
"S-a vorbit la un moment dat despre o anumita competitie intre mine si Dragos", explica el. "Poate sa vi se para curios, dar eu nu am acest spirit de competitie. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte simple: restaurantele lui sunt copy-paste dupa restaurantele ?La Mama?. Nu vreau sa spun nimic rau, este doar parerea mea personala. Practic, declaratiile de genul 'Noi ne adresam altor clienti' sunt doar vorbe. Insa inainte de toate eu cred ca este important sa te concentrezi pe afacerea ta si nu pe a altora. Fiecare face business asa cum stie, dar daca te focusezi pe ceea ce stii tu sa faci bine, ai sanse mult mai mari sa maresti viteza cu care inaintezi decat daca mergi mereu cu capul intors spre curtea vecinului. Traim intr-o lume mica, asa ca nu e necesar sa tii o evidenta ca sa auzi de celalalt."


CAFEPEDIA. CAFEA CU AROMA DE BUSINESS
Deschisa in iunie anul trecut, reteaua de cafenele business a Trotter Restaurant incepe deja sa capete popularitate in piata. "Decizia a venit relativ usor, avand in vedere repeziciunea cu care se dezvolta piata. Acum 9 ani, cand am deschis primul restaurant, cred ca erau 400 de localuri in tot Bucurestiul. Azi sunt in jur de 4.000." Satul sa refuze spatii in locatii foarte bune pentru ca nu se pretau unui restaurant, Mahu a decis sa accepte provocarea si asa s-a nascut Cafepedia. "Daca la inceput a avut nevoie de sprijinul 'La Mama', prima cafenea fiind inaugurata in acelasi spatiu cu restaurantul La Mama din Piata Alba Iulia, cred ca usor, usor, Cafepedia se dezvolta ca un brand de sine statator." 2008 va fi un an de crestere pentru acest lant, Mahu dorindu-si sa mai adauge inca sase alte cafenele celor doua deja existente, cu o investitie medie de 150.000 de euro pentru fiecare unitate.


Idei de investitii de la Catalin Mahu:
"Serviciile de inchiriere de DVD-uri sunt o afacere cu un potential imens, cu atat mai mult cu cat am avut experienta in domeniu. Insa acum nu am timp de asa ceva. Sunt genul de persoana care nu poate sa nu se implice in businessul pe care il conduce. De aceea am ales sa nu ma implic in 7 businessuri paralele, fiindca nu pot fi parte activa in atatea afaceri, insa n-as zice nu unui business in care sa fiu silent partner".