Ziua incepe la ora 9:30 cu o sedinta extrem de importanta. Discutia cu unul dintre cei mai mari clienti ai companiei se incheie la pranz dupa care urmeaza alte doua sedinte cu echipa de management, o sesiune de sortare a celor 170 de e-mail-uri primite pana atunci si un interviu. Ultimul punct din agenda il reprezinta un drum la Camera Deputatilor pentru a participa la sedinta Comisiei de IT. Fata de vremea in care conducea lucrarile la hidrocentralele care se construiau pe Valea Oltului, ziua de munca a lui Marius Persinaru s-a schimbat enorm. Un singur lucru s-a pastrat intact: provocarea de a lasa ceva palpabil in urma si asta deoarece pentru managerul Xerox ceea ce nu se vede nu exista. Deformatie profesionala de inginer, recunoaste el.
"Mi-a placut extrem de mult munca pe santier tocmai pentru ca aveam satisfactia unui lucru palpabil pe care il construiam pas cu pas si apoi il lasam in urma. Pe atunci nu suportam ideea unei munci de birou, mi se parea ceva steril, invizibil, din care nu se alege nimic. Insa acum, la trei ani de zile de cand am preluat functia de country manager pentru Xerox si la un pas distanta de dublarea cifrei de afaceri, imi dau seama ca pot la fel de bine sa-i spun fiicei mele: Uite ce am facut eu!"


De la un santier la altul
Copilaria lui a purtat amprenta carierei parintilor sai, care timp de 30 de ani s-au mutat dintr-o parte a tarii in alta si de la un santier la altul.

"Viata constructorilor de hidrocentrale este foarte interesanta, sunt un fel de nomazi ai timpurilor moderne; stau intr-un loc doi-trei ani pana termina o lucrare, apoi se muta la alta", spune el.
"Aveam un an si jumatate cand am ajuns prima oara pe un santier, atunci cand parintii mei au plecat sa munceasca la barajul de la Vidraru. Locuiam intr-o comuna, in baraci, ca in mai toate zonele de santier. Am stat dupa aceea o vreme la Curtea de Arges cat s-a mai construit pe acolo si apoi au urmat Portile de Fier, Turnu-Severin, Ramnicu Valcea."
Experienta nomada din copilarie nu l-a impiedicat insa sa isi aleaga aceeasi cariera ca a parintilor sai. "Mi se parea de-a dreptul spectaculos sa incepi ceva de la zero sau uneori chiar si de la minus si sa finalizezi totul intr-un timp relativ scurt. In general locurile unde se construiesc hidrocentrale sunt salbatice si mlastinoase, insa in doi-trei ani asisti la schimbari radicale, peisajele devin de nerecunoscut."
Asa ca atunci cand a venit momentul sa-si aleaga o facultate, singura optiune a fost Facultatea de Inginerie Hidroenergetica, iar dupa absolvire a plecat direct pe santier.
Au urmat cativa ani in care a continuat traditia familiei, lucrand la hidrocentralele de pe partea de sus a Oltului, undeva intre Brasov si Sibiu, intr-o zona total impracticabila, paraginita, mlastinoasa si salbatica. "Am o satisfactie grozava de cate ori trec pe acolo cu fiica mea, fiindca acum este chiar o zona frumoasa si de fiecare data ea spune: 'Uite, astea sunt hidrocentralele lui tati!' Bine, normal ca nu sunt ale mele, fiindca n-am muncit singur acolo. Dar cand ma gandesc ca eram singurul inginer si ca abia iesit de pe bancile facultatii coordonam mai bine de 100 de muncitori..."


Un S.R.L. si o multinationala
Revolutia a pus capat carierei sale de inginer, asa ca s-a mutat inapoi in Bucuresti, unde in primii doi ani dupa Revolutie a traversat o perioada tulbure, in care nu-si gasea locul. "Printr-un concurs interesant de imprejurari am ajuns insa sa aplic pentru un post de manager logistic intr-un S.R.L. romanesc proaspat infiintat prin 1991", isi aminteste el. "Nu stiam nici ce e aia S.R.L., nici ce e logistica si cu atat mai putin cu ce se mananca profesia de manager, dar mi-am zis de ce nu?" Firma se chema Arexim si era destul de cunoscuta in mediul IT din acea perioada, devenind in cativa ani cel mai mare dealer al firmei Xerox in Romania.
"Tin minte ca interviul de angajare, tinut cu unul dintre proprietarii businessului Arexim, a fost foarte haios si a fost ceva de genul acesta:
- Stii engleza?
- Da...
- Bine..."
Asa a inceput cariera de manager, care in anii '90, dupa cum avea sa descopere in scurt timp, era prescurtarea termenului de "om bun la toate". "Faceam de toate. Tineam evidenta magaziei, faceam livrari de marfa la clienti, ma duceam in vama si scoteam marfa. Faceam facturi, scriam avize de distributie si bineinteles ca pe atunci toate astea se faceau cu pixul, imprimanta era un vis, iar e-mail-ul inexistent. Tarziu de tot am primit un pager, dar de mare ajutor nu-mi era, fiindca se intampla sa fiu prin oras, sa zicem ca eram in masina pe Magheru in plin trafic, si imi aparea pe pager mesajul 'suna-ma urgent!'. De unde sa il sun? Acum mi-e greu sa-mi si imaginez cum s-ar putea face afaceri fara e-mail si telefon mobil."
Insa adevaratul motiv de bucurie a fost prima sa masina de firma, un Renault vechi de vreo cinci-sase ani, fara amortizoare si ruginita toata. Era totusi o masina si era straina, ceea ce era motiv de mare mandrie.
Logistica a invatat-o din mers si nu a avut prea mult timp sa se plictiseasca, deoarece munca de pionerat in business de la inceputul anilor '90 era foarte asemanatoare cu cea de pe santier, dupa cum spune chiar el.
"Atmosfera de atunci era incomparabila cu cea de astazi. Un tanar de 26 de ani, cand se duce astazi la o firma, pretinde o fisa a postului foarte clara si bine pusa la punct, de la programul de lucru la atributii si posibilitati de avansare. In 1991 in Romania toata lumea facea de toate.
In primul rand fiindca nu era nimic clar si indiguit, dar mai ales din cauza abundentei de oportunitati pe care toata lumea voia sa le fructifice." Tocmai atmosfera aceasta electrizanta de pionierat i-a priit lui Persinaru care recunoaste ca nu suporta monotonia si l-a facut sa nu resimta prea puternic tranzitia de la munca pe santier la cea de birou.
Viata la Xerox n-a fost insa una monotona, deoarece managerul care vaneaza schimbarea si diversitatea s-a pomenit ca timp de 16 ani de zile nu si-a mai schimbat angajatorul. "Din fericire in zona de IT mereu am avut parte de schimbari, n-au fost ani in care sa pot spune ca am stat linistit si sa nu trebuiasca sa schimb ceva. Iar mie asta imi place, fiindca intr-un asemenea domeniu ai ocazia sa fii un om extrem de dinamic."
Timp de 8 ani a facut logistica si s-a specializat pe acest segment, lucru care l-a ajutat foarte mult sa inteleaga businessul, fiindca aceasta este coloana vertebrala a afacerii, are de-a face cu toate partile ei componente si poate ajuta sau incurca pe toata lumea. In 1999, la un an de la preluarea Arexim de catre Xerox, a acceptat postul de COO in cadrul noii infiintate filiale romanesti a multinationalei.
"Daca ma gandesc, aceasta a reprezenta prima schimbare adevarata din cariera mea, deoarece in momentul acela jobul meu a devenit cu adevarat de management." In 2004 a acceptat ideea de a conduce intreaga filiala romaneasca a Xerox, iar provocarea acestei noi functii a fost delegarea.
"Mi-am incheiat socotelile cu managementul de procese acum 2 ani de zile. A fost o perioada dupa ce am preluat functia de country manager in care ma ocupam in continuare si de managementul de procese si de partea de leadership pana cand m-am saturat sa ajung acasa pe la 12 noaptea si mi-am dat seama ca ceea ce fac nu este normal. Daca sunt director general, nu inseamna ca m-am insurat cu vreo companie."
Acela a fost momentul in care a regandit lucrurile si s-a decis sa faca altfel. Eforturile sale de manager au inceput sa se indrepte inspre a-i face pe ceilalti sa isi indeplineasca sarcinile si, ca in cazul tuturor executivilor de top, sa traga linia si sa inceapa sa delege.
Persinaru stie ca ii curge prin vine si sange de antreprenor, dar spune ca pentru a fi pregatit sa faca un asemenea pas ar trebui sa gaseasca inainte un partener potrivit, deoarece nu este genul care sa se lanseze singur in afaceri. "Nu m-am gandit inca la un business, dar m-am gandit cum ar trebui sa arate un potential partener de afaceri.
Insa este greu sa gasesti pe cineva in care sa ai atat de multa incredere si cu care sa pornesti pe un drum ca acesta. Sunt un tip conservator, imi place sa-mi construiesc relatiile pe termen lung. In business poate nu e bine sa gandesti asa, dar asta sunt eu." Au existat oportunitati, dar recunoaste ca in momentul respectiv a vazut mai mult dezavantajele unui asemenea pas si ca i-a fost frica.
In schimb, nu a dat inapoi de la a investi in actiuni. "Am avut o perioada in care jucam la Bursa, ma fascina. Nu am jucat niciodata bani multi. Poate si din cauza ca o perioada lunga m-a preocupat in primul rand cum sa imi investesc banii intr-o casa. Dupa un an de joaca am tras linie si mi-am dat seama ca am acumulat castig zero. Am castigat de exemplu din privatizarea companiei Dacia Pitesti.
Habar n-am de ce am ales sa joc pe Dacia. Totusi, am pierdut o gramada de bani pe un santier naval unde auzisem eu ca ar incepe sa se produca iahturi. Au facut-o intr-un final, dar mult mai tarziu decat am jucat eu."


Unde isi tine banii
Persinaru isi mai aminteste ca a avut o perioada in care isi pastra toate economiile in dolari si a avut neplacuta surpriza ca in acel an dolarul sa scada de 3 ori. Astazi, portofoliul sau de investitii este ceva mai cuminte si mai asezat: banii sunt impartiti intre depozite cu dobanda fixa, unitati de fonduri de investitii si cateva actiuni pe Bursa.
Singurul sau regret este ca nu a avut suficienti bani pentru investitii in perioada avantului afacerilor imobiliare. "Era momentul acum 5-6 ani, insa atunci toti banii mei erau blocati. Acum nu cred ca ar mai avea sens sa merg in directia aceasta, fiindca investitiile imobiliare nu mai au acelasi randament."