Dupa ce si-a castigat averea de 15 de miliarde de dolari prin faramitarea si vinderea companiilor pe care le-a asediat sistematic, Icahn este acum un gen de Robin Hood miliardar care vaneaza executivii improductivi si imbogateste actionarii si investitorii. In presa de peste ocean este considerat, pe buna dreptate, spaima oricarui CEO. Desi multi executivi s-au oferit deja sa-i organizeze petrecerea de pensionare, Icahn este prea competitiv pentru a-si petrece restul zilelor jucand golf.

Barometrul businessului...

...se numeste Icahn. Daca o companie intra in colimatorul sau, atunci este foarte clar pentru toata lumea ca lucrurile nu sunt tocmai in regula in interiorul grupului, cu reciproca valabila: daca un CEO nu reuseste sa opreasca prabusirea actiunilor sau nu produce destui bani pentru actionarii pe care ii deserveste, atunci poate fi sigur ca Icahn "ii va lua urma" si va cumpara actiuni dupa actiuni, incercand sa-si croiasca drum catre board-ul companiei in cauza.

?Daca sistemul de business american nu ar fi atat de prost gandit (se refera indeosebi la pachetele compensatorii ale executivilor), eu si alti oameni ca mine n-am face banii pe care ii facem."

Astfel de vorbe si obiceiuri l-au facut celebru pe Carl Icahn. Cand toata lumea spune despre o companie ca este pe moarte, el declara si dovedeste, ulterior, contrariul. Daca expertii ridica in slavi un grup, el vrea sa demonstreze ca interesele actionarilor nu primeaza in pofida situatiei financiare excelente a companiei.

La ora actuala, el este probabil singurul american care pariaza pe industria de automobile de peste ocean si incearca sa cumpere unul dintre producatorii importanti de componente auto de pe piata americana, Lear, bazandu-se pe teoria conform careia atunci cand toti investitorii de pe piata sunt de acord in privinta unui lucru, de regula gresesc cu totii.

Asediul de la Motorola

Industriasul Lear nu este nici pe departe singura companie pe care o are in vedere. Recent, in mai 2007, a inceput sa-l vaneze pe CEO-ul Motorola, Ed Zander, pe motivul ca Motorola nu foloseste cum ar trebui lichiditatile de 12 miliarde de dolari de care dispunea. Icahn si-a facut loc in compania americana printr-un pachet de 1,4% pe care l-a cumparat si i-a cerut lui Zander un loc in board-ul Motorola, urmandu-si strategia pas cu pas (Icahn este un colos al teoriei afacerilor, fiind unul dintre apropiatii celebrului bancher american, Michael Milken). El urmarea astfel sa-i forteze mana CEO-ului sa il asculte si sa ceara o rascumparare majora de actiuni la pretul scazut de atunci, tocmai pentru a realiza o crestere a cotatiei in perioada imediat urmatoare. Locul din board-ul companiei de telefonie nu l-a interesat niciodata in mod deosebit, atat timp cat Zander iesea rapid la cumparaturi de actiuni Motorola in valoare de cel putin 12 miliarde de dolari. Zander si-a luat angajamentul sa vorbeasca cu actionarii despre planul major de rascumparare, un semn bun pentru "raider", dar sase saptamani mai tarziu, o depreciere rapida a actiunilor Motorola l-a luat prin surprindere. Planul de reachizitie nu mai era o solutie viabila, desi compania tocmai anuntase ca elibereaza un fond de 7,5 miliarde de dolari pentru acest lucru. Icahn a fost furios, dar, in loc sa se retraga, a privit lupta personal si s-a autoproclamat si mai raspicat drept singura solutie pentru actionarii Motorola. Ceea ce a inceput ca o strategie de a forta mana lui Zander s-a transformat rapid intr-o lupta pentru acel loc din board-ul companiei. Icahn a convins 45% dintre actionari sa-i acorde votul de incredere, un record absolut pentru orice activist de genul sau in lupta cu o mare companie americana, fortand inca o data mana conducerii sa actioneze in scopul impus de el: bani mai multi pentru actionari si mai putini pentru executiv.

Bineinteles, Icahn s-a ales cu aproape 50 de milioane de dolari in urma "afacerii".

Gustul dulce al... infrangerii?

A fost doar una dintre recentele mutari ce i-au subliniat statutul de "moneymaker". Nu multi oameni stapanesc atatea modalitati de a face bani, atat pentru diferite actionariate, dar si pentru buzunarele lor. Icahn a fost creditat, timp de patru decenii la rand, drept unul dintre cei mai buni activisti pentru sanatatea financiara a actionarilor. Chiar daca si el da gres, foarte rar ce-i drept, Icahn a cules cele mai multe "trofee" printre capetele marilor companii americane. A demontat de unul singur mitul defensivei impenetrabile de care se bucurau marile grupuri de peste ocean, prin influenta de care s-a bucurat asupra actionarilor unor companii ca Motorola sau Time Warner, publisherul CNNMoney sau al Fortune?s.

Lupta cu conducerea Time Warner, de anul trecut, a semanat foarte mult cu cea de la Motorola. Icahn a militat pentru un plan de rascumparare de 20 de miliarde de dolari si, desi presa a subliniat in prima faza esecul sau de a castiga un scaun in board-ul grupului, razboiul a fost castigat. El a renuntat la board numai pentru ca Dick Persons, CEO-ul Time Warner, s-a tinut de promisiune si a cumparat actiuni in valoare de 20 mld. dolari. Mutarea a condus la o crestere imediata de 30% a actiunilor companiei, lucru urmarit de actionari, iar fondul lui Icahn a castigat 250 de milioane de dolari. Un mod cat se poate de placut pentru a pierde o batalie.

Timpul le schimba pe toate

Desi la cei 71 de ani ai sai nu mai este un lup singuratic, el si-a cladit o super-echipa de finantisti care l-au facut chiar si mai de temut in businessul american.

Desi multi dintre executivi inca isi vad cariera trecand prin fata ochilor cand aud ca Icahn le cere o audienta, el se considera un geniu (financiar) neinteles, hulit fara motive reale. Aduce ca argument cele 50 de miliarde de dolari, suma ce reprezina capitalizarea de piata totala pe care a adus-o grupurilor unde s-a implicat doar in ultimii doi ani.

E drept, in anii ?80, cand companiile erau nevoite sa-i cumpere cota personala la un pret ridicol de mare doar pentru a scapa de "intrusul " Icahn sau atunci cand cumpara si vindea pe bucatele grupuri intregi ale caror active valorau mai mult decat capitalizarile lor de piata, Icahn era un pirat.

Astazi, insa, si-a schimbat mult obiceiurile, si singura constanta a ramas "considerati " sa pentru "executivii care joaca prea mult golf la clubul lor cu circuit inchis". Este nula.

Pentru binele imaginii sale (desi nu ii pasa foarte mult cum este perceput de ceilalti), Icahn nu mai incearca azi sa preia companii cu totul, ci doar sa imbunatateasca profitul actionarilor si, bineinteles, al fondurilor de investitii pe care le manageriaza.

Prelungirile bratelor sale

Doar recent s-a hotarat sa puna cap la cap infrastructura necesara unor fonduri de investitii adevarate, renuntand la "postul de raider singuratic".

Una dintre aceste "unelte" este Icahn Partners, nascut in 2004. Fondul manageriaza peste 7 miliarde de dolari, dintre care 1,5 mld. reprezinta banii sai personali. (El adauga 20% din buzunar la fiecare investitie pe care Icahn Partners o realizeaza, construind astfel un "fond oglinda" in valoare totala de 1,7 mld. dolari.)

Primul sau fond de investitii este destinat numai "marilor jucatori", fondurilor de pensii sau universitare si marilor investitori privati a caror participatie minima este de 25 de milioane de dolari. Retributia investitorilor este de 2,5% pe an, nu standardul de 2%, iar Icahn pastreaza 25% din castiguri, cu cinci procente mai mult decat cota obisnuita de pe piata americana. Fondul actioneaza insa in directia dictata de el: achizitioneaza cote minoritare din companii ce traverseaza perioade mai nefericite, pe care le impinge practic spre o schimbare importanta. Ideea principala este sa ceara o rascumparare importanta de actiuni sau chiar sa schimbe executivii, totul pentru a forta o apreciere rapida a actiunilor.

Al doilea sau "brat investitor" este un holding numit American Real Estate Partners (AREP) care, in pofida numelui, se ocupa in principal cu achizitionarea de companii, cu totul. El cumpara active pe care nimeni nu le mai doreste, de regula grupuri in deriva, pe care le pastreaza timp de sase ? sapte ani, le readuce pe profit si le vinde mai departe.

Totul pentru cifre

Deci cum se descurca investitiile sale? In cei trei ani de existenta, Icahn Partnets a postat castiguri anuale de peste 40%, iar investitorii sai s-au apropiat de 28%. (Achizitia Kerr-McGee a adus un plus de 300 mil. dolari sau un profit de 100% in doar 9 luni; vanzarile Fairmont Hotels si al MedImmune, un producator de medicamente american, a adus fondului profituri de 100, respectiv 230 mil. dolari, in mai putin de trei luni.)

Performantele AREP sunt si mai notabile. In trei ani, incepand din noiembrie 2004, actiunile proprii au crescut de la 22 la 87 de dolari, generand 4 miliarde de dolari pentru actionarii sai. In 2007 a cules roadele pentru revanzarea unor hoteluri si cazinouri pe care le-a readus la viata, incasand de sase ori suma investita, pentru un profit net de 2 miliarde de dolari.

Ce va face el cu cele peste 4 miliarde disponibile pentru noi investitii? Cu siguranta nu le va tine prea mult blocate, iar principala tinta pare sa fie momentan industriasul auto Lear, aflat in deriva (ca toata industria auto americana), pentru care Icahn a lansat o oferta de 2,8 miliarde de dolari. In timp ce noul Icahn conduce activismul si fondurile de investitii pe noi culmi ale profitului, vechiul personaj nu este inca pregatit sa paraseasca scena. El ramane in continuare unul dintre cei mai intimidanti si mai influenti investitori din joc, un adevarat cruciat in ochii executivilor marilor companii americane. Continua se se simta personal ofensat de incom?pe?ten?ta manageriala, pe care o combate in modul sau personal, nu foarte apreciat de membrii "Mesei Rotunde" din businessul american. Dar aceiasi critici care il condamna pentru jignirile publice aduse managerilor luati in colimator, il si admira, numind?u-l, la unison, cel mai competitiv om din businessul de peste ocean. Si cand te gandesti ca a fost la un pas sa devina profesor sau doctor in urma studiilor de profil de la Princeton...

Icahn vs. CEO?s

Presa americana incepe sa-l placa pe Icahn in urma razboaielor pe care acesta le declara salariilor compensatorii ale executivilor, "prea bine platiti pentru performantele lor".

Cel mai celebru "camp de lupta" a fost cel de la Blockbuster, renumitul grup de entertainment al Statelor Unite, unde "parasuta de salvare" a CEO-ului John Antioco a fost redusa, dupa o serie de artificii ale lui Icahn, de la 30 de milioane la doar 8 milioane de dolari.

"A fost dureros, dar vom ramane prieteni", a declarat fostul CEO, fara sa excluda varianta unei colaborari cu Icahn. "Desi nu ar fi intotdeauna foarte distractiv, (Icahn - n.r.) este cel mai pur moneymaker pe care il cunosc."

Costurile de oportunitate

Cu majoritatea executivilor de care s-a lovit la un moment dat, a ramas prieten si adesea iau masa impreuna. Nu cina de Craciun, bineinteles, dar, desi nu admit de fiecare data, cei mai multi dintre ei sunt de acord cu ce a facut Icahn. Chiar daca asta i-a costat milioane de dolari sau chiar slujba.