In urma cu 20 de ani aveam saracie multa, granite inchise, spectacole omagiale si activisti zelosi; acum avem multinationale, supermarketuri, libertatea de a calatori si acelasi gen de activisti zelosi. La mijloc, natia romana si o intrebare: unde a ajuns Romania dupa 20 de ani de capitalism si spre ce ne indreptam de acum incolo?

 In iarna anului 1989, un arhitect se afla in Abu Dhabi si tocmai se hotarase sa nu se mai intoarca in Romania, in timp ce cauta o solutie de umbrire a unei tribune oficiale. Un inginer la Intreprinderea de Avioane Bucuresti simtea ca, spre deosebire de restul tarilor din blocul comunist, in Romania nu se poate schimba nimic; poate omul era influentat de faptul ca refuzase, ce ceva timp in urma, sa intre in Partidul Comunist, fapt in masura sa blocheze orice cariera, daca de cariere putem vorbi in Romania comunista.

Un student in anul II la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti remarca raceala, la propriu si la figurat, a salilor de curs. Un pusti tocmai se pregatea sa intre la liceu si era marcat de inghesuiala la cozile pentru alimente. Un tanar inginer stagiar lucra in subteran, la mina Livezi a Intreprinderii de Prospectiuni si Explorari Geologice Hunedoara, responsabil de utilaje si aeraj, condus fiind de un maistru, secretar de partid al minei.

Doua decenii mai tarziu, arhitectul, pe numele sau Dinu Patriciu, este desemnat de cititorii Ziarului Financiar cel mai mare capitalist al Romaniei, inginerul de avioane Mihail Valeanu preda Kaizen, filozofia de management ce propulseaza companiile japoneze, fostul student Doru Bostina conduce un cabinet situat in primele cinci din topul cabinetelor de avocatura de business din Romania, pustiul licean Stefan Liute a devenit un specialist in identitate corporatista, director si actionar la agentia de specialitate Grapefruit, iar inginerul Tudor Furir a iesit din mina si vinde bauturi de la Pernod Ricard.

Sunt numai cateva cazuri din ceea ce s-ar numi schimbarea Romaniei de dupa 1989, modul profund in care cariere si oameni s-au schimbat. Acesta este, de fapt, poate cel mai important castig al Romaniei capitaliste, libertatea de a incerca sa-ti schimbi destinul.

Ne amintim ca pe vremea in care Mihail Valeanu sau Tudor Furir mai lucrau inca in intreprinderile lor, iar ambitia lui Doru Bostina nu depasea un post de magistat in orasul sau natal, un politolog, fost demnitar si ideolog comunist si fost disident, Silviu Brucan, lansa cea mai citata si mai detestata zicere a noii Romanii: "romanii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a deprinde democratia". Romania pare acum ca mai are nevoie de mult mai multi ani pentru a-si depasi tarele. "In 1990 am fost convins ca Brucan greseste. Si acum sunt la fel de convins ca a gresit.

Numai ca in 1990 am considerat ca greseste supraestimand perioada, iar astazi ca a gresit subestimand-o. Se pare ca 50 de ani de lipsa a democratiei pot fi neutralizati doar de o perioada comparabila de democratie", sustine Silviu Manolescu, managing partner la firma de audit si consultanta BDO Romania.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2009.