Filmele de top au in distributie: branduri de top
Filmul a devenit suportul ideal pentru promovarea brandurilor. Cum prezenta lor pe fundal ca simpli figuranti nu satisface intotdeauna exigentele companiilor, brandurile au devenit "mici actori" integrandu-se in actiune atat cat sa atraga atentia, dar sa nu deranjeze pe nimeni. Ceilalti actori fac referire la ele, se folosesc de ele si le scot in evidenta intr-un mod cat se poate de natural.
Filmul a devenit suportul ideal pentru promovarea brandurilor. Cum prezenta lor pe fundal ca simpli figuranti nu satisface intotdeauna exigentele companiilor, brandurile au devenit "mici actori" integrandu-se in actiune atat cat sa atraga atentia, dar sa nu deranjeze pe nimeni. Ceilalti actori fac referire la ele, se folosesc de ele si le scot in evidenta intr-un mod cat se poate de natural.
Plasamentul produselor in filme nu este o alternativa descoperita de curand, ci dimpotriva a luat nastere odata cu filmul si s-a dezvoltat alaturi de el. Daca la inceput, bauturile erau turnate in sticle fara eticheta, iar pachetele de tigari nu aveau numele inscrise pe ele, odata cu aparitia serialelor TV lucrurile au inceput sa se schimbe. Motivul este unul simplu: programele care difuzau aceste seriale se aflau in proprietatea a diverse companii interesate sa exploateze toate alternativele de promovare a produselor lor. Plasamentul acestora in filme a fost una dintre ele. Pentru ca un brand sa iasa in evidenta in scenele unui film, dar in acelasi timp sa nu afecteze naturaletea actiunii, acestea sunt incluse in poveste prin asa numitul "story point product placement". Cercetarile arata ca brandurile care apar doar pe fundalul unei scene sunt observate doar de 25 % dintre privitori, pe cand daca acestea se integreaza in poveste, lucrurile se schimba: 50% dintre privitori isi amintesc de ele.
In anii 80, producatorii de filme negociau cu companiile pentru ca acestea sa le ofere sprijin in activitatile lor. Ambele parti erau interesate de intelegere, producatorii de filme pentru ca productiile lor sa aiba un buget cat mai mare, iar proprietarii de companii sa-si faca brandurile cunoscute de cat mai multe persoane. Faptul ca succesul sau insuccesul unui film nu poate fi prevazut complica mult misiunea pe care o au marketerii. Cum nici un brand nu-si doreste sa fie asociat cu un esec, deciziile lor sunt incarcate de multa responsabilitate, iar hotararile lor pot fi definitorii pentru brandul pe care il reprezinta. Poate cel mai celebru plasament de produs din toate timpurile este cazul Hershey Chocolate din filmul E.T. The Extra-Terrestrial. Chiar daca Steven Spielberg putea fi considerat o garantie a succesului, directorii John si Forrest Mars au refuzat ca bomboanele M&Ms sa-l ispiteasca pe micul extraterestru. Pe de alta parte, Hershey Chocolate a indraznit sa riste. Reeses Pieces, in acel moment considerate un brand de mana a doua, urmau sa joace rolul de ispita dulce. Jack Dowd, vicepresedintele companiei, a acceptat sa cheltuiasca 1 milion de dolari pentru promovarea unui film al carui script nu i-a fost permis sa-l citeasca. Insa cand filmul a devenit un blockbuster, vanzarile Reeces Pieces au crescut cu 65%.
Un alt punct de referinta in istoria plasamentului de branduri in filme este secventa in care personajul James Bond comanda un martini cu vodca in Dr. No, lansat in 1962. Industria bauturilor alcoolice considera ca acest moment constituie elementul cheie ce a declansat schimbarea preferintei consumatorilor de la gin la vodca. In decursul anilor, vodca prezentata in filmele James Bond a cunoscut o schimbare de brand de la Smirnoff la Finlandia.
Aceste exemple demonstreaza importanta pe care o are un plasament reusit de produs in cadrul unui film reusit. Ca multe alte metode de publicitate, plasamentul de produse se poate dovedi a fi un succes, dar si un adevarat dezastru. Dar despre branduri nemultumite de aparitia lor in filme in numarul viitor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro