PRO TV International la noua ani
In primavara lui 2000, PRO TV lansa primul post in limba romana dedicat exclusiv romanilor din strainatate. La noua ani de la inceputurile timide de atunci, PRO TV International este astazi al doilea canal etnic din Europa, ca distributie, dupa Channel One Rusia .
“Veneau romani in fata PRO TV care ne spuneau ca pleaca din tara si ne intrebau cum pot sa urmareaca PRO TV si Acasa in strainatate”, isi aminteste Doina Gradea despre inceputurile PRO TV International. Ideea lansarii unul canal cu acoperire internationala i-a apartinut lui Adrian Sarbu, fondatorul MediaPro si al PRO TV, dupa ce exodul romanilor la lucru in strainatate a inceput sa capete proportii semnificative. Plecand de la aceasta stare de fapt si sesizand ca romanii care pleaca isi doresc sa aiba acces si afara la posturile locale, managementul companiei a intuit potentialul unui canal de televiziune in limba romana - in cele din urma, al primului post privat international din Romania.
De la stadiul de idee pana la materializarea sa nu au trecut mai mult de cateva luni, in care a fost realizat proiectul propriu-zis, a fost depus la CNA si s-a obtinut licenta. Investitia in lansarea PRO TV International a fost minima, in conditiile in care au putut fi imprumutati oamenii si tehnologia deja existente in PRO TV, dupa cum spune Doina Gradea, directorul general al postului si omul care de cinci ani se ocupa de coordonarea si dezvoltarea sa. “Lansarea postului a avut loc chiar in ziua de Paste, in 2000, cu o echipa de 4-5 oameni”, spune Gradea. Initial, grila de programe era foarte simpla si cuprindea emisiunile cele mai vizionate la acel moment - Stirile, Chestiunea Zilei sau Vacanta Mare. De altfel, primii ani au fost mai degraba experimentali, in conditiile in care la noi nu mai existau exemple similare. “Cea mai grea sarcina a fost sa culegem datele necesare despre romanii care locuiau in strainatate: sa stim cati sunt, ce le place sa vada la televizor, la ce ora se intorc de la munca, care erau tarile sau orasele pe care trebuia sa ne concentram. A fost cu atat mai greu cu cat nu aveam baze de date si nici alt mijloc de comunicare in afara de internet”, povesteste Doina Gradea.