Nimic neobişnuit, repet, omul este european, iar europenii au luat în braţe povestea asta cu austeritatea şi o flutură pe oriunde şi oricum, cu încăpăţânare. Şi, în pofida oricăror critici, rezultate sau contraatrgumente, Cameron a mai adăugat nişte vorbe despre un stat mai flexibil şi mai eficient, dar bănuiesc că asta este numai diplomaţie şi, poate, un picuţ de umor englezesc subtil. Colegii de la Business Insider au remarcat decorul în care premierul britanic şi-a rostit cuvântarea - la Lord Mayor’s Banquet în City-ul londonez, înconjurat de jilţuri aurite, alături de personaje ultra-elegante, la o masă plină de cristaluri şi argintărie fină. Nu sunt ipocrit preluând povestea, omul trebuie să îşi ţină rangul, iar societatea britanică este mult mai formală decât sunt obişnuiţi americanii sau românii. Dar, pe de altă parte, poate că este momentul, într-o lume a comunicării instant, pe mii de canale mai mult sau mai puţin convenţionale, ca oamenii politici să fie din ce în ce mai atenţi cu imaginea şi cu vorbele lor.

În aceeaşi zi în care David Cameron vorbea despre austeritate, preşedintele şi prim-ministrul din România aveau dispute serioase, dar nu pe teme de austeritate, de infrastructură, de sănătate, de educaţie sau de dezvoltare economică, ci pe tema nu ştiu cărui teren cumpărat. Morga românească, departe de cea britanică, includea tot soiul de apelative dintre care plagiator este cel mai benign. În acest timp lucrătorii din sănătate ameninţă cu greva generală pe termen nelimitat, studenţii şi elevii sunt în stradă, 111.000 de firme, cu afaceri de zece miliarde de euro, îşi întrerup activitatea şi peste 18.000 de companii au intrat în insolvenţă în primele nouă luni ale anului.

Şi mai adaug: conform angajamentelor Executivului faţă de FMI, falimentul personal, o lege pe care, pur şi simplu privind în jur, o socot esenţială, nu va fi legiferat; proiectele de infrastructură nu-şi vor primi finanţarea nici anul viitor; taxele locale pentru persoane fizice pot creşte după bunul plac al primarilor; sectorul public va fi în continuare ajustat (cine vede aici doar economii, greşeşte profund, sectorul public înseamnă şi consum, şi putere de cumpărare, şi, finalmente, PIB); CFR Marfă va fi nu restructurat, ci pur şi simplu vândut la fier vechi; veţi găsi mai multe detalii în presă.

A rămas sărmana agricultură să ne pună coroniţa celei mai puternice creşteri economice din UE în T3. Inutil de comentat, când pleci de jos un dâmb pare un munte.

Austeritatea lui David Cameron, a Angelei Merkel sau a FMI a devenit o afacere, un panaceu care pară că reglează, repară şi vindecă. Vor fi apărând specialişti în austeritate, care să lămurească cum să trăieşti făcând fotosinteză şi cum pot trăi companiile cu o singură tastatură la trei computere şi cu producţia în China. Noile mŞŢanuale de afaceri vor fi „Cum să scapi din capcana bogăţiei: fii auster!" şi „Zece mituri despre austeritate: cu burta goală ai mintea mai limpede". Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, ne-ar lămuri deja că securitatea socială este o schemă Ponzi.

Greşit. Climatul de austeritate cu care bat câmpii liderii politici, fie ei din Europa sau de pe malurile Dâmboviţei, este doar o altă prostie, de pus lângă „too big to fail".

Cultura sărăciei înseamnă pentru mine ideea de a împărţi oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Mulţumirea de a supravieţui, şi nu vorbesc aici despre satul românesc, ci chiar despre companii.

Şi, pentru că lumea tocmai a aflat că au existat nişte inşi pe nume Lucian Freud şi Francis Bacon, vă prezint un tablou al primului, intitulat „Benefits Supervisor Sleeping„. Pictat în 1995, tabloul îmi evocă, nu ştiu de ce, austeritatea odihnindu-se; cu puţin efort ne putem închipui şi că jilţul este aurit.