Basescu preia din mers modelul Iliescu
Istoria a dovedit adesea ca adversarii cei mai infocati nu sunt in realitate atat de diferiti unul fata de celalalt. Daca in campania electorala din 2004 Traian Basescu s-a straduit sa sublinieze elementele clare care il diferentiau de fostul presedinte, astazi, profilul sau incepe sa asimileze tot mai mult trasaturile caracteristice lui Ion Iliescu.
Istoria a dovedit adesea ca adversarii cei mai infocati nu sunt in realitate atat de diferiti unul fata de celalalt. Daca in
In cealalta tabara, cea a social-democratilor, esecul din alegeri a generat un vid de putere si o stare de confuzie, pe care partidul a reusit sa o depaseasca abia dupa doi ani. Iesirea din aceasta criza a adus cu sine si un nou plan de reformare a partidului. Procesul de schimbare a PSD implica detasarea de vechea imagine de "partid al baronilor" si adoptarea unei formule si a unui mesaj modern, pro-european. Readaptarea strategica a mesajului PSD a implicat automat o reorientare a partidului catre alte categorii de public si detasarea de electoratul traditional. Astfel, PSD a creat o nisa electorala care risca sa fie acaparata de actori politici conjuncturali, "cum sunt Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali.
In plus, modificarea operata la nivelul componentei Executivului intareste speculatiile lansate de liderii PD cu privire la o alianta secreta intre social-democrati si liberali. Discursul democratilor are drept obiectiv intensificarea discutiilor pe aceasta tema, miza fiind credibilizarea acestei ipoteze. Cristalizarea perceptiei cu privire la colaborarea PNL-PSD va genera in mod inevitabil pierderi electorale pentru ambele partide, creand astfel un nou grup electoral nereprezentat cu potential.
De cealalta parte, in urma scandalului pe tema biletelelor si a disputei acutizate dintre cele doua Palate, presedintele Traian Basescu s-a vazut pus in fata unei scaderi ingrijoratoare de capital electoral, in conditiile in care acesta s-a pozitionat deja ca principal vector de imagine al PD la viitoarele alegeri europarlamentare. In aceasta situatie, asa cum era de asteptat, in acord cu strategiile abordate de seful statului si pana acum, acesta s-a intors catre populatie. Diferenta este ca de aceasta data, Traian Basescu nu se mai adreseaza doar electoratului sau. Discursul presedintelui trece de la formula informativa la cea persuasiva, in tentativa tot mai accentuata de a acapara electoratul Aliantei "tradat" de PNL si electoratul dezamagit de schimbarea PSD. In procesul de acaparare a unui electorat nou, Traian Basescu trebuie sa tina seama nu doar de faptul ca risca sa se indeparteze mai mult de propriul public, in conditiile in care in raport cu acesta credibilitatea presedintelui este in scadere, ci si de faptul ca, datorita schimbarii discursive, acum mai mult decat oricand personajul Traian Basescu incepe sa semene tot mai mult cu acela al lui Ion Iliescu.
Mergand pe firul acestei convertiri, ea incepe sa devina credibila daca se ia in calcul probabilitatea, tot mai mare, a revitalizarii Aliantei prin uniunea dintre PD si PLD si transformarea acesteia intr-o coalitie prezidentiala. Capitalul politic si electoral pe care democratii l-au acumulat pe parcursul celor doi ani de guvernare este suficient pentru crearea bazei unui nou partid "mamut" pe tiparul PSD de dinainte de 2004. Adaugand la aceasta si resursele PLD, care nu vine cu un electorat numeros, dar aduce personalitati creditate cu incredere de catre populatie, noua coalitie ar putea avea sanse mari sa preia statutul de partid dominant lasat liber de PSD.
In aceste conditii, si admitand faptul ca o astfel de coalitie nu poate fi condusa decat de Traian Basescu, apare ca izbitoare asemanarea dintre acesta si Ion Iliescu, confirmandu-se faptul ca societatea romaneasca nu a reusit sa dea nastere unui nou tip de lider si ca imaginea creata de strategi si consilieri nu face decat sa acopere acelasi schelet politic al "conducatorului postdecembrist".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro