Sunt versurile unui hit pe care îl ascultam prin adolescenţă. Şi cam tot de pe atunci n-am mai aşteptat cu atâta nerăbdare un telefon. Dar nu de la vreun băiat de care aş fi îndrăgostită. Ci…de la agenţii imobiliari. După meseriaşi/echipele de muncitori din construcţii şi zilieri/firmele de amenajări grădini pe care i-am contactat pentru diverse nevoi şi nu au arătat nici cel mai mic interes pentru o lucrare, fie ea mică sau de mari dimensiuni, agenţii imobiliari par să completeze topul celor mai neserioşi angajaţi cu care am avut de-a face. Diferenţa e că, spre deosebire de primele categorii, mulţi dintre cei din urmă lucrează nu pe cont propriu, ci pentru diverse firme şi chiar pentru dezvoltatorii unor proiecte de amploare în Bucureşti. Deci ne-am putea imagina că asta atrage după sine mai multă seriozitate, căci în general orice angajator aşteaptă rezultate pentru a-ţi vira salariul lunar. Şi totuşi niciodată nu mi-a fost dat să văd mai mult dezinteres ca în rândul lor, începând cu anunţuri expirate şi/sau eronate până la telefoane neînapoiate, vizionări amânate în ultima clipă ş.a.m.d.

Salariul unui agent imobiliar ajunge, în medie, la 800 de euro net pe lună, potrivit datelor oferite de platforma de recrutare online BestJobs, citate de ZF într-un articol scris anul trecut, la rubrica „Un salariu pe zi”. Nu e prea mare, dacă ne raportăm la preţurile din prezent. Însă această sumă exclude comisioanele/procentele din vânzările făcute. Şi totuşi, într-o meserie în care o comunicare eficientă cu clientul pare a fi punctul de pornire spre o tranzacţie reuşită, din care te alegi cu bonusuri, şi – conform unor comisioane practicate de unii agenţi – aş putea spune că sunt unele consistente, comunicarea lipseşte, în multe cazuri, cu desăvârşire. Iar pentru un răspuns, să nu mai zic pentru o vizionare, ai de aşteptat zile/săptămâni.

Cât despre anunţurile de promovare, unele sunt de-a dreptul hilare, căci la beneficii clientul are trecuţi, în loc de facilităţi reale ca boilere, parcare, AC sau centrală, factori care ar ţine de bun simţ şi care nici nu ar mai fi necesar să fie menţionaţi – uşi, ferestre sau lavabila de pe pereţi. Asta de multe ori într-un text kilometric care, cu vorbe multe, nu spune de fapt nimic, şi mai e şi presărat cu greşeli gramaticale sau cu vorbe pompoase (de pildă, vecinătatea unor „restaurante delicioase” şi „centre comerciale tentante”, ca să dau doar un exemplu), fără a se menţiona de multe ori probleme reale – lipsa mijloacelor de transport în comun, şantiere în lucru şi multe altele. Să nu mai zic de pozele din descriere, în care apar diverse obiecte personale, rufe puse la uscat, feliile de salam din farfurie şi câte şi mai câte.

Luând în considerare experienţele avute, recomand cu căldură agenţiilor de profil să încropească măcar un curs de pregătire de câteva zile, atât pentru agenţii noi cât şi pentru cei cu experienţă, în care să li se explice acestora diferenţa dintre finisajele lux/premium şi cele de duzină, stilurile de design şi lipsa lor, câteva noţiuni de bază din construcţii/arhitectură, cum ar trebui scris un anunţ/cum să gestioneze comunicarea cu clientul, cum să se prezinte la o vizionare, de la ton şi ţinută la deţinerea informaţiilor despre proprietatea prezentată şi nu numai. Şi poate chiar să faceţi nişte sesiuni de „mistery shopper” (concept folosit mai ales în retail, şi care presupune ca un fals client să meargă într-o locaţie şi să se comporte ca un client real pentru a testa calitatea serviciilor/modul în care este acordată asistenţă clienţilor unităţii – n. red.) pentru a vedea cât de bine se descurcă angajaţii dvs. pe teren.

Iar dacă sunteţi sau ştiţi vreun agent imobiliar bun, vă invităm să ne scrieţi pentru a inspira şi alţi tineri, printr-un articol scris pentru rubrica „I love my job”, în care povestim cu oameni din diverse industrii dedesubturile fiecărei meserii, cu bune şi cu rele, să aleagă această meserie bănoasă, cu program flexibil şi muncă puţină. Sau să ne spuneţi cum este de fapt agenda unui agent imobiliar pus pe treabă, cum ar trebui să colaboreze cu clienţii, fie ei dezvoltatori/vânzători/cumpărători astfel încât „vândutul viselor” să nu fie doar un clişeu al meseriei, ci o realitate.  

Andra Stroe este jurnalist, BUSINESS Magazin