Nu foarte mulţi visează realist la mai mult, întrucât şi ideile lor se învârt în jurul a făcut prăjituri, gem, livrări, flori, haine, pantofi, rochii, tricouri, genţi, bijuterii, ceva casnic care să nu necesite investiţii sau un risc mare.

Aproape toţi cred că pentru a ajunge la un câştig de peste 100.000 de euro pe an, în mână, îţi trebuie relaţii, deschiderea unor uşi, contracte cu statul, business cu multinaţionalele.

Iar pentru 1 milion de euro îţi trebuie toate la un loc, în timp ce piaţa este într-un fel sau altul deja ocupată.

România are în acest moment 600.000 de companii din 660.000 care au între 0 şi 9 angajaţi, unde s-ar încadra cei care aspiră să devină mici antreprenori. La polul opus, numai 1.877 de companii au peste 250 de angajaţi.

Mulţi care visează să devină antreprenori, dar care lucrează deja de mulţi ani în companii nu visează ca propriile lor afaceri să aibă sute de angajaţi, pentru că sunt greu de gestionat.

Ei văd cu ochii lor cât este de greu în business, cât este de greu pentru un antreprenor să facă afaceri, să obţină comenzi, să recupereze banii din piaţă, să angajeze oameni, care să vină la muncă, să plătească salarii şi taxe la stat, plus TVA-ul pe 25 ale lunii.

Nu sunt mulţi români care vor să rişte să-şi crească businessul dincolo de câteva zeci, cel mult sute de mii de euro pe an pentru că frica de eşec, de faliment este mult mai puternică decât un eventual succes, care să vină la pachet cu şansa de a deveni milionar, întâi în lei, apoi în euro.

Cei din IT mai visează să dea lovitura cu un produs care să fie cumpărat de un gigant mondial, dar în viaţa de zi cu zi lucrează la ore de programare pentru o comandă externă. Românii din IT încă nu au ajuns în etapa în care să lucreze la propriile produse care să „cucerească lumea”, ci sunt încă la stadiul de foarte buni executanţi.

Piaţa românească de afară este mult prea dură şi haină pentru ca aceia care vor să devină antreprenori să-şi permită să viseze cu ochii deschişi şi să creeze produse şi servicii care să devină de masă, să fie cumpărate de sute de mii şi milioane de clienţi. Telefonul mobil sau smartphone-ul s-au inventat deja.

Realitatea este că aceia care vor să devină antreprenori speră cel mult la un câştig cât salariul unui director dintr-o multinaţională, obţinut dintr-un business curat, care să le permită să vină acasă devreme ca şi cum ar avea un job cu program fix, 10:00 - 18:00, să aibă weekendurile libere pentru city break-uri, pentru mare sau munte şi timp suficient pentru două vacanţe de două săptămâni pentru plimbări în lume.

Nimeni nu vrea mai mult, decât un business cu 2-3 angajaţi, fără prea mare bătaie de cap, fără expunere la multe autorizaţii sau la controale ale Fiscului. Mai mult decât atât, aproape nimeni nu se gândeşte la producţie, la fabrică, unde viaţa este mai dură şi mai murdară.

Mai toţi visează la importuri, pe care să le vândă direct din vamă şi banii să intre repede în cont. Nu foarte mulţi ar da un business mic cu un câştig de câteva mii de euro pe lună pentru un business mare, dar care se află în bătaia vântului.

Dacă s-ar putea ca statul să dea toţi banii pentru crearea şi finanţarea businessului, ar fi ideal. Şi chiar statul român face acest lucru, spre mânia unui antreprenor, Octavian Bădescu de la Sameday Courier, care spune că prin aceste pachete de subvenţii statul nu dezvoltă spiritul antreprenorial capitalist, ci dimpotrivă, un spirit antreprenorial socialist.

Cum adică statul să subvenţioneze un antreprenor ca să facă business? Este împotriva esenţei capitalismului.

Dar aici a ajuns antreprenoriatul din România, în care cei mai mulţi care aspiră la acest statut, profesie, slujbă vor ca statul să le dea bani să-şi înceapă afacerea, fără ca ei să rişte nimic, decât timpul lor pe care oricum îl cuantifică într-un salariu pe care şi-l pun şi îl iau de la companie.

Apropo de acest lucru, un antreprenor, un proprietar, un patron trebuie să-şi pună un salariu pe firmă, sau trebuie să trăiască din participarea la profit şi din dividende?

Nu ştiu ce ar trebui făcut astfel încât cei care vor să devină antreprenori să aspire la mai mult, să-şi rişte energia, determinarea şi banii pentru crearea de produse şi servicii care să se adreseze maselor. Să dea statul şi mai mulţi bani, să fim ca Singapore, „să închidem economia” astfel încât să nu avem concurenţă din afară etc?

Dacă aveţi idei, sunteţi bineveniţi să le împărtăşiţi tuturor.