De la preluarea şefiei Yahoo!, în toamna anului 2012, şi până în prezent Marissa Mayer a rezolvat ceea ce mulţi au spus că este marea problemă a companiei - lipsa de talente şi de imagine. Mayer a făcut schimbări majore în departamentul de resurse umane, iar în prezent oficialii companiei se pot lăuda că Yahoo! a devenit o companie la care oamenii râvnesc: solicitările pentru un job s-au dublat în 2013, la un uluitor 340.000.

Tot Yahoo! beneficiază şi de o poziţie fruntaşă (locul trei) în topul companiilor din Silicon Valley în funcţie de salariile acordate specialiştilor, după Juniper Networks şi LinkedIn. Aceiaşi oficiali nu se declară îngrijoraţi de plecările unor veterani din companie către Facebook sau Google sau alte start-up-uri, lăsând de înţeles că aceştia au primit, de fapt, oareşce impulsuri. Şi s-a schimbat şi optica proprietarilor de mici companii, care la un moment dat refuzau, pur şi simplu, să se lase cumpăraţi de Yahoo! şi care trebuiau convinşi cu sume suplimentare, cu o „primă de Yahoo!„. 

M-aş întoarce acum la numirea tinerei Ioana Petrescu la Finanţe şi la variile reacţii pe care propunerea lui Victor Ponta le-a iscat. Cele mai multe mi-au părut a fi destul de tembele, de la povestea nesfârşită cu usturoiul - şi pun pariu că poate doar unul din 20 de dătători cu părerea să fi citit cu atenţie şi până la sfârşit textul în cauză - până la abordări ameninţătoare de tipul: „O să-i arate ei Gherghina sau baronii, când or veni pentru bani".

Este aici o perpetuare a unui mod de gândire care, dacă ar fi cuantificat, probabil că s-ar dovedi mai dăunător decât seceta, inundaţiile, cutremurele sau dezindustrializarea. Faptul că nu ne putem depăşi, ca părţi ale întregului, un soi de fatalism impregnat cu băşcălie şi cu testosteron; un mod de gândire care o dată poate fi agreabil, încă o dată poate fi îngăduit, dar care ar trebui abandonat a treia oară şi după, pentru că devine păgubos.

Politicieni care au emis tot felul de aiureli, de genul interzicerii închiderii caloriferelor, limitărilor nu ştiu căror plăţi sau limitării orarului supermarketurilor, s-au apucat să analizeze semantica editorialelor şi să amendeze lacunele legate de preţul pâinii.

Dacă ne dorim o primenire a clasei politice şi a administraţiei, dacă vrem să-i determinăm pe tinerii şcoliţi în străinătate să se întoarcă, dacă ne-ar plăcea să vedem figuri noi pe scena politică, lipsite de tupeu, răutate şi patetism ieftin, poate ar trebui să învăţăm să citim, să privim, să ascultăm, să înţelegem. Într-un mod destul de asemănător cu Yahoo!, România s-a confruntat cu o hemoragie de talente, are o sumedenie de veterani care nu se mai lasă duşi şi în general suntem obligaţi să plătim tot soiul de „prime de România„ care ne ustură, de ani şi ani şi ani de zile.

Continuaţi voi logica.

Ilustrez cu o excepţională privire amar-ironică a pictoriţei ucrainene Zenaida Serebriakova.