Pana sa apuce a-si remania guvernul, Tariceanu risca sa se trezeasca "remaniat" de catre propriii ministri. Petre Roman, Victor Ciorbea, Radu Vasile, ba chiar, pana la un punct, si Adrian Nastase pot oricand depune marturie despre trista soarta a premierilor in Romania semi-prezidentiala.

"...Si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi si voi merge ori cu voia, ori fara voia voastra. Sa ma-ntorc? Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt." Asa se rastea Lapusneanul lui Negruzzi la vornicul Motoc, postelnicul Veverita, spatarii Spancioc si Stroici, ce incercau sa-l convinga "ca norodul nu te vrea, nici te iubeste si Maria Ta sa te intorci inapoi..."

In termeni ceva mai mestesugiti, dar urmarind o logica asemanatoare, premierul Tariceanu s-a rastit la cei care, de aceeasi parte a baricadei fiind, si-au permis a-i critica prestatia in chestiunea demisiei si a alegerilor anticipate.

In opera lui Negruzzi, Alexandru Lapusneanu reuseste sa se instaleze pe tronul Moldovei, ba chiar sa si ramana acolo, vreme de vreo cinci ani. In acest timp, decapiteaza 47 de boieri, fara a-l mai pune la socoteala pe vornicul Motoc si pe postelnicul Veverita. Spancioc si Stroici, insa, ceva mai dibaci, reusesc sa se strecoare si sa scape de razbunarea domneasca. Mai mult, spatarul Spancioc reuseste s-o convinga pe doamna Ruxandra, speriata deja de grozaviile sotului, sa-l otraveasca pe domnitor. Lapusneanu isi da duhul "in mainile calailor sai", dupa o agonie nu tocmai placuta vederii: "spume facea la gura, dintii ii scrasneau si ochii sai sangerati se holbasera".

Departe de mine gandul de a forta o paralela intre destinele politice ale lui Lapusneanu si Tariceanu. Merita, insa, retinut rolul jucat, inca de-atunci, de catre vornici, postelnici, spatari si alti dregatori ce se-nvarteau in jurul scaunului domnesc. Oricat de multi ai descapatana, intotdeauna mai scapa cativa, care iti pot trage presul de sub picioare cand ti-e lumea mai draga. Si asta in conditiile in care Lapusneanu nu avea a se ingrijora si de prezenta unui presedinte cu agenda politica diferita. Precedente in acest sens exista cu duiumul, chiar daca privim doar istoria postdecembrista a Romaniei. Petre Roman, Victor Ciorbea, Radu Vasile, ba chiar, pana la un punct, si Adrian Nastase pot oricand depune marturie despre trista soarta a premierilor in Romania semi-prezidentiala.

Remanierea guvernamentala a fost, in buna masura, un subiect ce a circulat alternativ cu subiectul anticipatelor. Cand nu se discuta despre unul, se discuta despre celalalt. In mod firesc, acum, ca spectrul anticipatelor s-a indepartat, a revenit in centrul atentiei remanierea. Inca o serie de balbaieli si pe aceasta tema ar putea pecetlui destinul primului-ministru. Pana sa se hotarasca premierul Tariceanu care ministru merita si poate fi sacrificat, atat fara batai prea mari de cap in Coalitie cat si cu un beneficiu de imagine, este posibil ca ministrii insisi sa i-o ia inainte. Amintiti-va doar de Radu Vasile, premierul lasat in ofsaid dupa ce intregul cabinet si-a prezentat demisia.

Inceputul a fost facut. Mona Musca, ministrul liberal cu cea mai buna perceptie publica, si-a inaintat, saptamana trecuta, demisia. Pentru moment, poate sa nu para un capat de tara. Situatia pare a fi sub control. Orice schimbare de vant in politica poate, insa, transforma gestul intr-un inceput al sfarsitului. Pe de o parte, PD-ul se poate decide oricand - dupa cum avertizam si saptamana trecuta - sa-si retraga ministrii de la guvernare. Dintr-un calcul oportunistic cat se poate de simplu ("decat sa ma dai tu afara, mai bine plec eu") acestora li se mai pot alatura ministrii care isi simt, oricum, fotoliile clatinandu-se. Adica nu putini, dat fiind ca Tariceanu nu-si prea poate permite luxul unei remanieri formale. Daca nu e vornicul Motoc, este postelnicul Veverita. Daca nici el, atunci spatarul Spancioc - sau toti laolalta.

Pe scurt, situatia premierului este destul de ingrata. Fie alege principiul lui Farfuridi ("sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica") si, pentru a-si fideliza ministrii ramasi, purcede la o remaniere "de suprafata" - caz in care isi sifoneaza si mai tare imaginea, atat in partid cat si in opinia publica. Fie se decide sa ia taurul de coarne si sa remanieze "in carne vie", caz in care ministrii vizati ar putea fi tentati sa faca pasul inapoi, la adapostul precedentului Musca, din clipa in care primele zvonuri vor incepe a bantui coridoarele Palatului Victoria - situatie ce l-ar umple, din nou, de ridicol. Ce va alege sa faca, in aceste conditii, premierul Tariceanu e dificil de spus. Un singur lucru e sigur: timpul nu mai are rabdare cu primul-ministru. Indiferent de ceea ce alege, trebuie sa faca repede si fara ezitari.

Electoratul s-a saturat de piruete si rasuciri pe calcaie la fiecare 24 de ore. Chiar daca, precum pe vremea lui voda Lapusneanu, multimile nu prea stiu ce vor decat la modul vag articulat ("- Sa micsureze dajdiile! - Sa nu ne zapciasca! - Sa nu ne mai implineasca! - Sa nu ne mai jafuiasca!"), adevarul enuntat "cu sange rece" de voda atunci ramane valabil si astazi: "Prosti, dar multi".

Pentru a le oferi satisfactie, unul sau mai multe capete va trebui sa cada inaintea primelor frunze.