Încă un experiment

Autor: Iuliana Roibu Postat la 21 august 2013 306 afişări

Jeff Bezos a băgat spaima în publisherii de presă scrisă odată cu revoluţia digitală pe care a pornit-o cu Amazon şi Kindle. Acum s-a urcat şi în barca în care nu credeam că îl voi vedea vreodată pe cel care a pariat cu toate armele pe digital.

Încă un experiment

Imi imaginam că nu se poate să treacă 2013 fără încă o vânzare spectaculoasă pe piaţa media. Domeniul îşi strânge rândurile şi profită de ofertele venite în special de la outsideri, miliardari dornici de imagine, de influenţă sau de instrumente noi de marketing. Nu mă gândeam însă că cineva va pune pe masă atât de mulţi bani pentru un produs a cărui piaţă se subţiază pe zi ce trece precum hârtia pe care este tipărit şi care pierde bani (mulţi) de şapte ani la rând. Ce s-a mai vândut recent? Cu două săptămâni în urmă, New York Times a încasat

70 de milioane de dolari de la miliardarul John Henry (patronul echipelor Red Sox şi Liverpool) pentru Boston Globe. În 2011, AOL a cumpărat The Huffington Post cu 315 milioane de dolari. Washington Post Company a evaluat divizia sa de media la 255,6 milioane de dolari în luna mai şi a încasat cu

6 milioane mai puţin pe ziarul cel mai popular din capitala SUA, dar se poate spune că în felul acesta şi-a acoperit şi vânzarea Newsweek cu un dolar în 2010.

Vânzarea Washington Post săptămâna trecută este cel mai bun lucru care se putea întâmpla ziarului şi familiei care l-a deţinut timp de 80 de ani şi cea mai ciudată decizie de business luată de Jeff Bezos, un om de afaceri mai mult reţinut decât spectaculos, mai mult introvertit decât dornic de reflectoare.

„Nu avem o hartă şi nu va fi uşor să croim o potecă. Va trebui să ne inventăm una, ceea ce înseamnă că este nevoie să experimentăm.„ Citatul vine din scrisoarea pe care Jeff Bezos a trimis-o angajaţilor Washington Post la confirmarea tranzacţiei.

Tonul lui Bezos arată că, la fel ca şi în cazul altor produse în care a investit, şi ziarul este tot un experiment. Jeff Bezos este cunoscut pentru investiţiile sale pe termen lung, pentru răbdarea sa, dar şi pentru modul cum pierde bani şi este un neînţeles în deciziile sale de business care se dovedesc a fi, ulterior, profitabile (în cele mai multe dintre cazuri). Născut în 1962, Jeff Bezos şi-a părăsit jobul de la un fond de investiţii din New York dorind să deschidă un business în ceea ce urma să devină hitul următoarelor decenii, online-ul.

A lansat Amazon în propriul garaj după ce a bătut America în lung şi în lat şi a scris pe drum un plan de afaceri. Din 1994, când a pornit Amazon, şi până în 2011, când în plină criză compania a crescut pe bursă cu 55%, Jeff Bezos a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 25 miliarde de dolari. Ce i-a venit omului care a intuit boomul din online şi care investeşte în turismul spaţial să se întoarcă la una dintre afacerile pentru care viitorul nu prevede salturi spectaculoase? Poate tocmai pentru că ştirile au nevoie de un nou mod de a se vinde, aşa cum cărţile s-au reinventat odată cu Amazon sau cum industria muzicală a înflorit a doua oară cu iTunes.

În ultimii doi-trei ani, Amazon a mers mult în direcţia reinventării cărţii şi a publishingului. A democratizat producţia de carte prin serviciul de self-publishing de pe Amazon

(58.000 de titluri au fost încărcate numai în 2011) şi a dezvoltat o nouă nişă de texte scurte, de maximum 5.000 de cuvinte, numită Kindle Singles (care costă 2 dolari bucata), care ocupă un spaţiu gol între articolele mici din ziare şi cărţile lungi. Se poate spune astfel că achiziţia unui ziar era cursul firesc în acest context.

Dar mai este un domeniu cu care Bezos aduce ceva interesant la the Post: publicitatea. Veniturile ziarului din publicitate au scăzut cu 14% anul trecut, până la 228 milioane de dolari. Amazon vinde sloturi publicitare pe site-urile sale şi pe Kindle-uri şi estimează că în acest an va avea venituri din publicitate de 835 milioane de dolari, în creştere cu 37% faţă de anul trecut. Deşi fosta conducere a ziarului a făcut tot ce a putut pentru a se adapta bugetelor alocate pentru online, probabil foştii manageri nu ştiau reţetele lui Bezos.

Vânzarea the Post încheie opt decenii în posesia familiei Graham, care a păzit ziarul de interferenţe politice ori comerciale. Redacţia a avut simultan şi 1.000 de ziarişti şi a dezvăluit scandaluri precum Watergate, care a transformat jurnaliştii în celebrităţi. Cu trecerea timpului însă, ziarul şi-a pierdut anvergura şi a devenit mult mai local, pierzând cursa  naţională cu New York Times. A avut noroc de creşterea internetului şi de adaptarea conţinutului pentru cititorii globali, dar lucrurile tot nu au revenit la nervul de altădată.

Ziarul pierde 50 milioane de dolari pe an şi are nevoie de o schimbare dramatică, în genul celei de care au beneficiat vânzările de cărţi odată cu apariţia Amazon - acea sclipire de antreprenoriat care a creat Amazon şi acea sclipire tehnică ce a dus la lansarea Kindle. Trebuie multă inovaţie şi răbdare. Bezos a spus de multe ori în ultima săptămână că respectă independenţa jurnalismului şi că nu va căuta să revitalizeze ziarul prin negarea valorilor sale.

Toate aceste elemente puse la un loc duc la concluzia că un ziar pentru care numărătoarea inversă părea să înceapă va avea parte de un nou început. Poate doar Bezos singur ştie cum va aborda acest nou început şi cum va integra ziarul cel vechi într-un climat nou, alert şi mai critic ca niciodată. Nu degeaba se spune despre Bezos că este ca un student cuminte care citeşte mult şi pune întrebări. Jurnalismul tot prin aceste două tehnici s-a construit. Dar jurnalismul viitorului are nevoie de ceva în plus.

Urmărește Business Magazin

/opinii/inca-un-experiment-11263637
11263637
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.