A trebuit să vină DNA-ul ca să aflăm ce se afla în spatele poveştii: societea care obţinuse contractul de la S.C. Hidro Prahova S.A. Ploieşti (regia Consiliului Judeţean Prahova) era controlată de familia Ponta, în frunte cu cumnatul acestuia, Iulian Herţanu. Un întreg mecanism de partid a fost pus în mişcare pentru ca firma lui Herţanu să ajungă la acest contract, finanţat cu fonduri europene: potrivit DNA, însuşi Sebastian Ghiţă, tovarăşul de vacanţă a premierului Ponta, ar fi intervenit la preşedintele CJ Prahova, Mircea Cozma.

Am zăbovit puţin asupra acestui dosar pentru că, după opinia mea, ceea ce s-a întâmplat la Câmpina este un caz-şcoală pentru înţelegerea mecanismul fraudării fondurilor europene şi explică foarte bine de ce România este pe ultimul loc în UE la absorbţia fondurilor europene. Oficialii români şi europeni transmit în limbajul lor de lemn preţios că slaba absorbţie se datorează “birocraţiei” sau “slabei capacităţi administrative”. Poveşti. Corupţia, dorinţa oficialilor români de a vămui tot ce înseamnă euro venit de la Bruxelles, este cauza dezastrului.

Zilele acestea am văzut nenumărate exemple de fraude cu fonduri europene: de la cele din dosarul “Internet în şcoala ta”, în care este cercetat fratele deputatului PSD Sebastian Ghiţă, la problemele de la compania de apă şi canalizare a judeţului Sibiu. Componente întregi ale unor programe operaţionale sunt blocate de la Bruxelles datorită “neregulilor” – formula eufemistică pentru suspiciuni de corupţie. La ora la care scriu, tocmai a fost difuzată o ştire potrivit căreia “cererea de rambursare cu nr.39, depusă de România la Comisia Europeană pentru Programul Operational Dezvoltarea Resurselor Umane, la finalul anului 2014, se află în prezent în „întrerupere temporară”, fiind necesară reverificarea proiectelor”. Este vorba de o cerere de rambursare de 500 de milioane de euro, care acoperă apropape 1.000 de proiecte.

Sunt un om de afaceri care priveşte mai degrabă spre viitor, decât spre trecut. Mă gândesc în primul rând cum putem evita ca fondurile alocate pentru intervalul 2014-2020 să treacă prin acelaşi proces de “vămuire” şi, la final, să constatăm acelaşi eşec al absorbţiei. DNA, cu puţin peste 80 de procurori care instrumentează dosare, nu are cum să se ocupe de toată corupţia din zona fondurilor europene. Sunt câteva soluţii pe care le văd, poate nu perfecte, dar rezonabile. În primul rând, DLAF, omologul local al OLAF, trebuie depolitizat şi reactivat. S-a mai auzit ceva despre această structură guvernamentală care verifică fraudele cu fonduri europene? În al doilea rând, sper ca ANI să implementeze sistemul de depistare a neregulilor în licitaţiile publice – sistemul este anunţat din octombrie 2013, dar nu a fost finalizat! În al treilea rând, aş recomanda societăţii civile şi mediului de afaceri să fie cu ochii pe viitoare lege a achiziţiilor publice, pe care guvernul Ponta ba o anunţă pe site-ul ANRMAP, ba o retrage.

Sunt câteva sfaturi punctuale. Problema majoră, o ştim, este lipsa voinţei politice în oprirea fraudelor sistematice. Sunt însă optimist că acţiunea DNA îi va speria pe politicienii corupţi, iar românii vor vedea că fondurile europene le înbunătăţesc lor viaţa, nu clienţilor de partid.