Poate ca specialistii ma vor contrazice, pentru ca marea parte a reducerilor de procente inregistrate se pot inscrie in marjele de eroare inevitabile. Cred insa ca in cei cativa ani care despart sondajele pe care le voi invoca s-au inregistrat modificari de perceptie, as spune necesare si bine venite; exista o masa ce grupeaza in jur de 5 - 10% din populatia urbana care si-a modificat raspunsurile. Mai greu sunt de identificat motivele, dar cred ca niste lamuriri sunt posibile.

Cea mai importanta modificare este la capitolul celor care ar porni o afacere proprie, in cazul in care ar fi someri si ar castiga un miliard de lei - 33% in prezent fata de 50,9% in 2001 si peste 63% in 2003. Alte optiuni semnificative sunt "pun banii la banca si traiesc din dobanda" (18% in 2005, 27,4% in 2003), "imi platesc datoriile" (15% acum, 23,3% in 2003), "ii folosesc pentru a pleca in alta tara" (6% in prezent, 11,9% in 2003). Intrebati daca si-ar deschide o afacere pe cont propriu daca ar avea banii necesari, fara a mai specifica o anumita suma, 70% dintre respondenti au spus da (83% in urma cu doi ani), iar 20% au optat pentru nu, fata de 12,2% in 2003.       

Pentru cei mai multi dintre romani (50%) un venit mai bun este mai important decit siguranta locului de munca. Numarul acestora a crescut, pentru ca in 2003 au raspuns asemanator 45%. A crescut si procentajul celor ce opteaza pentru un loc de munca bine platit dar care necesita un program prelungit, de la 55,5% in 2003 la 68% in 2005.  Prima intrebare care se pune este de ce a scazut numarul celor dornici sa isi deschida o afacere. 

Prima explicatie, si cea mai simpla, ar fi urmatoarea: cine a dorit sa porneasca o afacere a facut-o deja, de unde un interes mai redus din partea celor ramasi, mai putin dispusi sa riste intr-o afacere proprie. O alta explicatie care poate fi luata in consideratie ar fi cea a cresterii castigurilor salariale si a nivelului de trai, trend evident la publicul urban, care a reprezentat tinta chestionarului intocmit de ILI si CURS. Afirmatia este sustinuta si de numarul in crestere al celor dispusi sa munceasca mai mult pentru castiguri mai mari. La aceasta explicatie as adauga si plecarile masive in strainatate din ultimii ani, actiune care, in esenta, echivaleaza cu inceperea unei afaceri - omul investeste capital pentru a putea pleca si castiga mai mult decat in Romania. 

Datele de la Registrul Comertului ar contrazice un pic tendintele si afirmatiile de mai sus, dar valoarea aproximativ egala a inmatricularilor din ultimii ani trebuie interpretata si prin prisma infiintarii de noi firme dar de catre aceiasi oameni. 

Firme pornite cu bani putini si cu mult entuziasm, o caracteristica a primilor ani de dupa revolutie, i-a trecut vremea; coruptia, fiscalitatea, birocratia par sa fi invins o parte din spiritul antreprenorial al romanilor. Pentru ca 63% din oraseni vad in coruptie, 70% in birocratie si 67% in taxele si impozitele mari principalele piedici in demararea unei afaceri.  In fapt ce se intampla este chiar definitivarea unei clase de mijloc, cele cinci procente pomenite mai sus, o clasa realista, obisnuita deja cu traiul in capitalism, care analizeaza ofertele din piata si reactioneaza corespunzator (vezi reducerea numarului celor ce si-ar depune banii la banca pentru a trai din dobanda). E adevarat ca germenele de clasa de mijloc din Romania nu se incadreaza, probabil, in definitia uzuala a clasei de mijloc din Occident; sunt suficient de bogati ca sa nu traiasca in saracie si suficient de saraci pentru a nu fi incadrati in categoria celor bogati - concret, diferenta dintre o vacata in Turcia sau Grecia si o vacanta in Maldive. Plecarile in strainatate la munca si contactul cu realitatile de acolo sunt un alt motiv pentru prudenta manifestata de cei intervievati.

 O a doua modificare in perceptia publica este cea asupra imaginii angajatorilor firme private, identificati acum ca avand principalul merit in crearea de locuri de munca (de 62% din oraseni). Nevoia de siguranta a romanului angajat se traduce prin cartea de munca. Procentul celor ce ar face carti de munca angajatilor, in cazul in care ar avea o firma, nu s-a schimbat, ramanand in jurul valorii de 87%. A scazut in schimb numarul celor care ar cauta o formula in care sa nu plateasca prea multe impozite la stat, de la 60% la 46% (efectul cotei unice?). 

Entuziasmul major legat de integrarea in Uniunea Europeana se pastreaza, dar, in 2005, 85% din respondenti s-au declarat de acord cu integrarea, fata de 90% in 2003. In ciuda entuziasmului, mai putin de jumatate din oraseni (43%) cred ca viata lor va fi mai buna dupa aderare; se constata si aparitia unui potential grup de eurosceptici, pentru ca 16% cred ca viata se va schimba in rau. 53% din locuitorii oraselor cred ca Romania ar trebui sa faca reformele cat mai repede, pentru a se integra in 2007 in UE, dar procentul a scazut de la 58% in 2003. A crescut in schimb procentul celor ce prefera o reforma graduala, de la 30% in 2003 la 34% in 2005. Avem aici, pe langa oboseala celor stresati de reforma, probabil aceleasi influente enumerate pana acum. 

Transformarea unei Romanii a extremelor intr-o tara normala este inca un obiectiv indepartat. Dar diferenta dintre entuziasmul nefondat si luciditatea cuminte pe care cred ca am identificat-o in raspunsurile celor o mie si ceva de oameni e folositoare; la jumatatea paharului cu entuziam nu pandeste blazarea, ci inscrierea lucrurilor intr-o logica fireasca.