Ca de obicei în aceste situaţii, limbajul juridic este prea încâlcit ca să înţelegem ceva, mai ales că este vorba despre proprietatea intelectuală. Pentru ca lucrurile să fie şi mai încâlcite, avem de-a face şi cu un jargon tehnic privind chestiuni precum limbaje de programare şi platforme software. Desigur, totul are în spate o istorie care este cu siguranţă relevantă, aşa că merită să o expun pe scurt.

Încă din ultimul deceniu al secolului trecut, firma Sun a început să dezvolte o "platformă software" care să fie unitară şi portabilă, adică să poată să ruleze pe orice sistem de operare, indiferent de hardware. La baza acestei platforme stă un limbaj de programare numit Java, care îşi inspiră sintaxa din limbajul C. Un program scris în Java se compilează, dar rezultatul compilării nu este cod executabil, ci un cod intermediar (bytecode) care va fi rulat de un program numit JVM (Java Virtual Machine). Trucul este că JVM poate fi portat relativ uşor pe orice sistem de operare, aşa că programele propriu-zise sunt implicit portabile. La modul simplu, limbajul, bibliotecile de clase, compilatorul şi maşina virtuală Java formează "platforma Java".

În 2006, Sun a publicat în regim open source (sub licenţă GPL) cea mai mare parte a platformei, obţinând sprijinul unei comunităţi entuziaste de dezvoltatori. Dar IBM lucra deja de câţiva ani la proiectul Harmony - o implementare open source a platformei Java, independentă de Sun, sub licenţă Apache. Pe de altă parte, au fost dezvoltate compilatoare şi pentru alte limbaje (de exemplu Jython) care puteau să producă bytecode care poate fi rulat de JVM.

Deşi softurile erau libere, Sun a inventat un mecanism prin care să controleze platforma şi, totodată, să obţină bani din ea. Oricine putea să dezvolte propria sa implementare a unor părţi a platformei (mai ales maşina virtuală), dar pentru ca un sistem să se poată declara "compatibil Java" trebuia să treacă printr-o suită de teste de compatibilitate (TCK), iar această suită costa bani. În 2003, un fost inginer de la Apple pe nume Andy Rubin a înfiinţat firma Android, specializată în dezvoltarea de platforme software pentru aparate mobile, iar în 2005 Google a cumpărat firma şi l-a însărcinat pe Rubin cu dezvoltarea sistemului de operare Android.

Soluţia aleasă s-a bazat pe nucleul Linux şi un mediu de dezvoltare bazat pe Java. Însă Google a ales să nu utilizeze platforma de la Sun, ci a dezvoltat propria maşină virtuală (Dalvik) şi a folosit bibliotecile de la Harmony, considerându-se eliberată de orice obligaţii faţă de Sun. De altfel, executivii de la Sun s-au declarat încântaţi de Android, deşi acesta nu a cumpărat TCK şi nu s-a prezentat ca fiind Java.

Primul telefon rulând Android a fost lansat în octombrie 2008, iar după 15 luni, Oracle a cumpărat Sun Microsystems şi, în scurt timp, a încercat să oblige pe Google să plătească pentru utilizarea platformei Java. Cum Google a refuzat, în 2010 Oracle a intentat un proces care se judecă acum. Procesul va consta în două faze, dintre care prima se referă la încălcarea drepturilor de autor, iar a doua se referă la patru brevete pe care Oracle le deţine. Specialiştii consideră că patentele sunt nesemnificative şi partea importantă este cea legată de copyright.

Dacă Oracle va avea câştig de cauză, foarte probabil va urma o fază legată de despăgubiri. Larry Ellison a anunţat că va cere peste 6 miliarde de dolari şi, foarte probabil, o taxă pentru fiecare sistem Android activat. Deşi se consideră fără vină, Google s-a arătat dispusă să evite procesul, plătind lui Oracle 2,8 miliade şi 0,515% din încasările viitoare generate de Android. Motivaţia este uşor de intuit: în instanţă, Google va trebui să expună toate datele privind veniturile, ceea ce n-a făcut niciodată până acum.

În opinia mea, acuzele aduse de Oracle sunt cel puţin inconsistente, dacă nu chiar absurde. De exemplu, faptul că Google a folosit specificaţiile interfeţelor de programare de la Sun - practic, o documentaţie - pentru a-şi implementa propriile API-uri (cam la fel a procedat şi împotriva lui SAP). Interesant este că tot zilele acestea, Curtea Europeană de Justiţie a dat verdictul într-un caz absolut similar, în care compania SAS a acuzat World Programming Ltd (WPL) că i-a încălcat drepturile, dezvoltând o implementare proprie a unui sistem realizat de SAS pe baza unui limbaj propriu. Decizia a fost că WPL nu are nici o vină, deoarece nu a folosit cod sursă de la SAS. Însă în procesul american vor decide juraţii: un profesor pensionar, un poştaş, o asistentă medicală, un fotograf... şi încă opt la fel de competenţi.

Pentru mai multe comentarii ale lui Mircea Sârbu vizitaţi www.bmag.ro/opinii