Chinezii, cred, stau la baza unei comparatii pe care am citit-o de mai multe ori in literatura - "...avea dintii ca un sirag de perle...", dar comparatia mi-a ramas in cap pentru ca am auzit/citit un proverb bazat pe ea.

In zona activa a net-ului romanesc, foarte populare sunt site-urile ce adapostesc referate. Junii liceeni, in pana de subiecte si cu securea ascultarii de a doua zi deasupra capului, pot descarca din sumedenia de documente, grupate frumos pe domenii (literatura, chimie, fizica, istorie), teme gata scrise, majoritatea chiar bine. De multe ori m-am intrebat cine le-o fi creat, am avut chiar viziuni SF-iste cum ca de fapt nu le-a scris nimeni, ci le-a iscat chiar internetul singur, reteaua mondiala a calculatoarelor, pentru a usura viata junilor si a-i ademeni spre zone mai apropiate entuziasmului lor. Tot pe net. Dar probabil ma insel si or mai fi si scolari constiinciosi si altruisti, care nu numai ca au muncit, dar au acceptat sa si "seruiasca" rodul intelepciunii lor.

Asa ca referatele in cauza au ajuns acum ca Miorita, o opera cu autor necunoscut, dar din care fiecare ia ce vrea si cat vrea; o desteptaciune de imprumut. Iar temele au ajuns un lucru dupa care junii nu se omoara, ci il fac pentru ca trebuie facut. Forma fara fond.

Gandurile astea m-au incercat saptamana trecuta, cand am vizitat o expozitie pe teme de comunicatii si tehnica de calcul, locul unde pasionatii de calculatoare, de gadgeturi si de telefoane mobile de ultim tip ar trebui sa vina si sa vada ce mai e nou.

Nu prea am vazut noutati sau poate nu am avut abilitatea de a le descoperi sau poate expozantii nu au avut abilitatea de a le scoate in fata. In fata erau in schimb o gramada de decibeli, o sumedenie de fete frumoase, care nu prea sesizau diferenta dintre o placa de baza si una de sunet, standuri care, luate individual, aveau ceva de comunicat, in functie de taria firmei, dar un ansamblu cumva prafuit, un sclipici care nu ascundea nimic.

Poate gresesc, si imi cer toate scuzele posibile pentru asta, dar expozitia mi s-a parut, la fel ca si temele liceenilor, un lucru de care lumea nu prea avea chef, dar care trebuie facut. Tot o forma fara fond.

Iote, e al doilea exemplu, dar nu ultimul. Ba chiar putem extrapola: am imprumutat (citeste descarcat de pe net, ca si liceenii) tot soiul de lucruri, pe care, mare greseala, nu le-am adaptat; luate de-a valma, multe din cele ce-au avut succes aiurea s-au dovedit a nu prinde la noi; asta nu pentru ca reteta a fost gresita, ci pentru ca pacientul avea alta boala. Inca mi-e teama, de exemplu, de capcanele pe care cele 60.000 sau 80.000 de pagini de aquis comunitar, traduse mai mult sau mai putin stangaci si adoptate la gramada, le pot ascunde.

Intr-o discutie recenta, cu colegii, am spus, mai in gluma, mai in serios, ca piata de capital din Romania nu ma convinge, face parte din categoria formelor fara fond. Am argumentat atunci, in gluma, ca piata de capital romaneasca isi va umple forma cand o sa avem prima sinucidere a unui jucator la bursa, asa, ca la marile crize americane.

N-as vrea sa ajungem in aceasta situatie, dar piata de capital ar trebui, pentru a-si umple fondul, sa evolueze de la asocieri simple de genul "merge Patriciu la Parchet, actiunile urca sau scad" si sa devina, de exemplu, un instrument de finantare a companiilor. In mod curent, si nu doar in rarele cazuri de pana acum.

Acelasi mimetism prost aplicat, adica dorinta de a nu iesi din rand, de a nu parea fraier cand toti sunt destepti, a transformat, in multele analize din presa scrise de-a lungul a peste un an de zile, aplicarea reformei fiscale a actualului Guvern, atata cata este si asa cum a iesit, cu cota unica drept drapel, intr-un esec. Inainte de vreme.

Am citit odata, in sensul tuturor celor spuse mai sus, mai multe exemple de ceea ce va sa zica execitiul "una spunem si alta inseamna": termenii tranzitie si reforma au fost cititi mai degraba ca dezastru economic, saracie si somaj, puterea financiara este mai mult cea a grupurilor de interese decat cea creatoare de locuri de munca, controlul inseamna mai degraba vendeta politica, iar comunicarea inseamna pur si simplu dezinformare sau filtrul purtatorilor de cuvant si mai putin transparenta.

Daca tot suntem pusi pe imprumutat formate economice, sociale sau media, macar sa le incercam sa le adaptam, astfel incat sa nu constatam ca nu ni se potrivesc, nu plac sau nu sunt aplicabile.

Dar unde e legatura cu dintii ca perlele si cu proverbul, veti intreba. Pai proverbul e urmatorul: "Cine a comparat prima data dintii cu un sirag de perle a fost un geniu, ultimul care a repetat-o a fost un dobitoc".