Ministrul turc de interne, Muammer Guler, a susţinut că nu este vorba de morţi, ci de un număr de 26 de poliţişti şi 53 de civili răniţi, dintre care unul a fost rănit grav şi se află internat la terapie intensivă. Potrivit lui Guler, au fost arestaţi 939 de protestatari, dintre care o parte fost eliberaţi după ce au fost anchetaţi de poliţie, iar altora li se va intenta proces pentru tulburarea liniştii publice. El a afirmat că au avut loc circa 90 de proteste în 48 de oraşe din Turcia.

Manifestaţiile, începute la 28 mai, au fost declanşate de planul guvernului de a distruge parcul Taksim Gezi din Istanbul pentru a reconstrui acolo o cazarmă otomană şi a-i ataşa un complex turistic şi un mall. Militanţilor ecologişti li s-au alăturat ulterior tot mai mulţi locuitori ai oraşului, iar violenţa neobişnuită cu care a reacţionat poliţia şi declaraţiile premierului Recep Tayyip Erdogan că planul de construcţie va continua indiferent de reacţia populaţiei i-au întărâtat pe demonstranţi.

Protestele s-au transformat rapid în manifestaţii politice, cu revendicarea demisiei guvernului, iar ceea ce era iniţial un miting paşnic a degenerat în lupte de stradă. Poliţiştii au luat la bătaie demonstranţi şi i-au gonit cu gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi gloanţe de cauciuc, iar civilii au încercat să reziste aruncând cu pietre şi sticle şi distrugând maşini ale poliţiei.

Duminică, potrivit BBC, piaţa Taksim din Istanbul a fost reocupată de sute de protestatari, care au anunţat că nu pleacă până ce guvernul nu renunţă la planul de distrugere a parcului, iar alţii continuă să ceară demisia guvernului. Premierul Erdogan a repetat că nu va renunţa la planurile de dezvoltare urbană din Taksim Gezi "numai fiindcă aşa vor nişte tâlhari", dar a dat înapoi de la planul de construcţie a mallului, spunând că noul complex va consta probabil doar într-un "muzeu al oraşului".  El a adăugat că în zonă va fi construită şi o moschee, în condiţiile în care activiştii de mediu se plâng că deja există prea multe moschei în zona Taksim.

În cursul serii de duminică au avut loc noi ciocniri ale manifestanţilor cu poliţia la Ankara, Izmir şi Adana, precum şi la Istanbul în apropierea sediului guvernului, transmite Reuters. Camera Medicilor din Ankara a difuzat o situaţie defalcată pe spitale a bilanţului represiunii, arătând că sunt în total 414 protestatari răniţi, dintre care 15 în stare critică.

Ankara, Piaţa Kizilay, duminică:

În Piaţa Taksim din Istanbul, demonstraţia a continuat paşnic.

TRANSMISIE LIVE din Piaţa Taksim

Premierul Erdogan a recunoscut că "au avut loc greşeli şi poliţia a reacţionat excesiv", dar a dat vina pe opozanţii săi, care profită de protest în încercarea de a-l înlătura de la putere. Cine sunt aceşti opozanţi? În principiu, e vorba de principalul partid de opoziţie (Partidul Republican, social-democrat) şi de toţi cetăţenii dezamăgiţi de alunecarea ţării spre autoritarism, manifestată într-o serie de iniţiative din ultima vreme (interzicerea vânzărilor de alcool după ora 22, pregătirea unei legi care va interzice avorturile şi declaraţiile lui Erdogan că fiecare familie ar trebui să aibă cel puţin trei copii), politica dură de cenzură din media sau o serie de planuri de dezvoltare urbană iniţiate fără consultarea cetăţenilor şi care au în vedere profitul unor oameni de afaceri apropiaţi regimului (de pildă, compania care va transforma un cartier sărac din Istanbul într-o zonă rezidenţială de lux este deţinută de Çalik Holding, al cărei CEO este ginerele lui Erdogan).

La acesta se adaugă şi ceea ce opoziţia percepe drept proasta gestionare de către guvern a situaţiei de la graniţă în contextul conflictului cu Siria, care a făcu posibil atentatul terorist de la Reyhanli din 11 mai, în care au fost ucişi 51 de civili turci. Guvernul a pus atentatul pe seama regimului lui Bashar Al-Assad, cu care Turcia este în relaţii foarte tensionate, însă pe parcurs au apărut informaţii că forţele de securitate turce ar fi ştiut că rebelii sirieni ar fi plănuit atacuri în Siria. Relaţiile turco-sirine s-au deteriorat după începutul rebeliunii, în primăvara anului trecut, când Ankara a devenit unul dintre principalii critici ai cruzimii regimului lui Assad, în timp ce acesta i-a acuzat pe turci că le oferă sprijin rebelilor.

La 16 mai, premierul Erdogan a vizitat Washingtonul spre a se întâlni cu preşedintele Barack Obama, căruia i-a cerut să ia măsuri mai agresive pentru a înlătura de la putere regimul lui Assad. Administraţia americană însă a refuzat să ia astfel de măsuri, incluzând instituirea unei zone de interdicţie aeriană deasupra teritoriului Siriei, având în vedere că şi SUA, şi ţările occidentale rămân reticente faţă de o escaladare a conflictului din Siria soldată cu ascensiunea la putere a unui regim islamist format din rebelii anti-Assad.

În context, Obama a insistat pentru o reconciliere între Turcia şi Israel, vitală pentru echilibrul de putere din Orientul Mijlociu, în contextul în care relaţiile turco-israeliene rămân tensionate după criza din 2010, când israelienii au atacat o flotilă navală cu ajutoare pentru Gaza, ucigând opt cetăţeni turci. În replică, Erdogan a declarat că îşi menţine planul de a vizita în iunie Gaza şi Cisiordania, în ciuda opoziţiei din partea SUA, a Israelului şi a Autorităţii Palestiniene, care se tem că o astfel de vizită ar întări poziţia grupării Hamas.

"În loc să ajute Autoritatea Palestiniană, Erdogan ajută rebelii dn Hamas, care promovează genocidul contra evreilor şi distrugerea Israelului", a declarat Barry Rubin, director al centrului GLORIA de cercetări în relaţii internaţionale de la Herzliya, citat de Jewish Press. În privinţa Siriei, Rubin distinge între grupările de rebeli contra lui Assad, explicând că Israelul şi Turcia au în comun faptul că nu vor ca Al-Qaida să preia puterea în Siria, însă "Erdogan vrea ca Frăţia Musulmană să preia puterea acolo şi probabil nu ar fi deranjat nici dacă radicalii salafişti vor învinge. Israelul pur şi simplu nu vrea să fie atacat, fie că e vorba de rebeli sau de regimul Assad. Or, Erdogan a anunţat că nici nu se va consulta cu Israelul în privinţa unei coordonări a politicilor faţă de Siria".

Acesta este contextul în care au apărut pe reţelele sociale teorii ale conspiraţiei, conform cărora inflexibilitatea lui Erdogan, susţinută de forţa economică remarcabilă a Turciei, care la 14 mai a reuşit inclusiv să-şi achite ultima tranşă de datorie la FMI (412 mil. dolari), punând astfel capăt unei relaţii de 52 de ani cu Fondul, ar trebui contracarată printr-o mişcare de tip "revoluţie portocalie" sau "primăvară arabă". În presa israeliană au apărut deja comentarii care spun că în ochii tinerilor din Istanbul, Erdogan este un fel de Mubarak al Turciei şi că e prea devreme ca protestele din Istanbul să fie definite drept o "primăvară turcească", însă ele demonstrează că poporul turc s-a săturat de autoritarismul său.