Corporation, respectiv faptul că mulţi dintre clienţii lui McNamara împrumutaseră bani pe care nu puteau să îi returneze.

La sfârşitul mesei, McNamara şi-a căutat portofelul ca să plătească cash, dar a descoperit că şi-l uitase. A trebuit să o sune pe soţia lui care să-i aducă bani, iar McNamara a jurat că acest lucru nu se va mai întâmpla.

A pus cap la cap întâmplarea de la cină, împrumutul de credite pe card şi lipsa banilor pentru plata mesei şi i-a venit ideea unui credit pe card care putea fi folosit în mai multe locuri. Noutatea pe care a adus-o el conceptului era de fapt o cale de mijloc între companii şi clienţii lor.

McNamara şi cei doi prieteni ai lui au investit în formarea companiei Diners Club în 1950, cu rolul în medierea tranzacţiilor dintre companii şi clienţi. Pentru a face bani din aceste carduri, Diners Club taxa magazinele cu 7% pe toate tranzacţiile, iar pe clienţi cu trei dolari pe an.

Comercianţii nu au fost de la început încântaţi de ideea cardului de credit, totuşi compania a obţinut în al doilea an un profit de 60.000 de dolari, potrivit nerdwallet.com.

McNamara a fondat o companie care avea să schime stilul de cumpărare a clienţilor din toată lumea. Dar din punctul lui de vedere, nu părea să fie ceva de durată şi a decis să vândă acţiunile companiei partenerilor lui pentru 200.000 de dolari.

Până în 1960, American Express, Banca Americii (BankAmericard, cunoscută mai târziu drept Visa) şi Interbank Card Association (mai târziu MasterCard) au intrat în afacere, iar cardul de credit a intrat în uzul curent. În 1970, apăreau primele reglementări referitoare la cardurile de credit, iar americanii s-au orientat către această modalitate în detrimentul folosirii cecurilor şi banilor. În 1995, existau 489,5 miliarde de note de plată plătite în SUA şi 15,6 miliarde tranzacţii cu cardul de credit.

Cardul de credit s-a răspândit apoi în întreaga lume, dar cu rapiditatea cu care evoluează noile tehnologii, s-ar putea ca această modalitate de plată să dispară la fel de repede.