Uniunea Europeana este un experiment extraordinar de impartire a suveranitatii, de creare a unei zone de pace care se intinde acum din Marea Britanie si pana in Balcani. Uniunea celor 27 de state este cel mai formidabil bloc economic al lumii, cumuland 491 de milioane de oameni intr-o piata integrata care produce aproape cu o treime mai mult decat Statele Unite.

Dar criza economica globala a aratat fara tagada ca Uniunea Europeana e inca mai putin decat suma membrilor sai. Criza a pus Uniunea in fata celei mai mari provocari de pana acum si chiar si multi dintre eurooptimistii convinsi cred ca a cam picat acest test. Liderii europeni, concentrati pe chestiuni de politici interne, sunt in dezacord cu privire la ce ar trebui facut pentru combaterea crizei. Nu s-au inteles cu privire la cat de mult trebuie stimulata economia. Se contrazic daca Banca Centrala Europeana ar trebui sa se preocupe mai mult de recesiunea acuta sau de viitoarea inflatie. Si s-au grabit sa protejeze locurile de munca din pietele proprii in dauna celor din celelalte state membre.

Recentele alegeri europarlamentare i ncheiate la 7 iunie au eliminat orice dubiu. Au votat doar 43% dintre europeni - un minim istoric, in ciuda crizei financiare si a votului obligatoriu din unele state membre. Partidele de extrema dreapta, care se opun Uniunii si imigrantilor veniti din statele membre mai sarace, au inregistrat scoruri considerabile, la fel ca si ecologistii. Cei ce totusi s-au dus la vot au avut in vedere in mare parte probleme de politica interna.

Clasa conducatoare a Americii e subminata de razboaie intestine, iar modelul economic american al pietei libere, slab reglementate, este puternic contestat, astfel incat Europa are un cuvant mai greu de spus. “Modelul european” al interventionismului semnificativ al guvernului in economie, care propune reglementarea pietelor financiare, a industriei si a pietei muncii si sisteme generoase de pensii si de asigurari medicale gestionate de catre stat este deja laudat in unele cercuri ca o alternativa devenita brusc viabila la capitalismul de stil anglo-american.

Dar, desi criza ipotecilor secundare a inceput in Statele Unite, Europa a suferit sensibil mai mult. Fondul Monetar International estimeaza ca bancile europene detineau mai multe active toxice decat cele americane, desi si-au ajustat mai putin decat acestea valoarea contabila a activelor. Deficitele bugetare cresc, iar somajul, in special in randul tinerilor, este deja la maximul ultimilor 10 ani. Si cum reactia la criza se impiedica de disensiunile din UE, multi economisti se asteapta acum ca efectele problemelor sa dureze aici mai mult decat peste Atlantic.

“Suntem in toiul unei crize foarte severe”, spune Joschka Fischer, politician al Partidului Verzilor si fost ministru de externe al Germaniei. “Avem o lipsa cronica de lideri si suntem prinsi exact in mijlocul vartejului”. Principala infruntare in interiorul Uniunii a fost intotdeauna intre prioritatile nationale si interesele comunitare. Cedarea drepturilor si a atributelor puterii nationale - asupra monedei, a schimburilor comerciale, a regulamentelor vamale - nu a fost niciodata un lucru simplu, nici chiar in vremurile bune. In cele rele, cum e actuala criza, politicile nationale iau fata interesului comun. Liderii actioneaza ca sa protejeze industriile locale, muncitorii si electoratul, cu pretul sacrificarii celor din alte state. Muncitorii sunt nemultumiti din cauza sacrificiilor pe care simt ca trebuie sa le faca din cauza imigrantilor.

La fabrica de anvelope Goodyear Dunlop din Amiens, nordul Frantei, Thierry Fagot, 36 de ani, isi pierde locul de munca pe care l-a avut vreme de 13 ani. El priveste competitia din interiorul Uniunii ca una dintre explicatiile pentru ce se intampla.