Vickers Engineering întruchipează potenţialul industriei prelucrătoare americane. Producătorul de utilaje din Michigan furnizează piese de mare precizie unor clienţi precum Toyota şi Volkswagen, cu fabrici în SUA, şi exportă în Mexic şi Canada. Numărul angajaţilor a crescut de cinci ori, iar salariul mediu s-a dublat în ultimii zece ani, după cum povesteşte directorul executiv Matt Tyler.

Din ce se trage forţa acestui succes „fabricat în America”? Echipamentele industriale avansate nemţeşti şi japoneze. Când Vickers a cumpărat pentru prima dată roboţi industriali, în 2006, a avut de ales doar dintre modele europene şi japoneze, iar de atunci a tot cumpărat roboţi japonezi. „Nu am găsit nicio opţiune made in America”, spune Tyler.

Vickers nu este caz unic. Problema este generală în SUA. Industria americană se automatizează într-un ritm alert, dar de această transformare profită mai ales producătorii de roboţi din alte ţări. Roboţii străini invadează fabricile americane, scrie The Wall Street Journal, explicând că SUA pierd în faţa companiilor europene şi japoneze cursa pentru fabricarea de utilaje de producţie de înaltă tehnologie necesare automatizării industriei prelucrătoare.

În 2016, piaţa de roboţi nord-americană a stabilit un record istoric în ceea ce priveşte comenzile şi livrările, potrivit The Robotic Industries Association (RIA). Anul trecut, 34.606 de roboţi, evaluaţi la aproximativ 1,9 miliarde de dolari, au fost comandaţi de firme din America de Nord. În 2015 au fost comandaţi cu 10% mai puţine unităţi. În industria auto, creşterea a fost de 17%. De asemenea, anul trecut au fost livraţi în regiune 30.875 de roboţi, evaluaţi la 1,8 miliarde de dolari, cu 10% mai mult faţă de 2015. Livrările pentru industria auto au urcat cu 25%.

Datele Departamentului pentru Comerţ arată că SUA au înregistrat anul trecut cu Japonia, cu Uniunea Europeană şi cu Elveţia un deficit comercial de 4,1 miliarde de dolari în ceea ce priveşte „bunuri avansate flexibile pentru industria prelucrătoare” (adică utilaje care se pot adapta rapid la diferite circumstanţe). Deficitul este de două ori mai mare ca în 2003, dar mai mic în comparaţie cu cel de 7 miliarde de dolari din 2001. Însă o mare parte a reducerii reflectă faptul că furnizorii străini de echipamente se extind în SUA şi nu indică în niciun fel o revenire a americanilor.

Firmele americane pierd şi acasă cotă de piaţă, potrivit VDMA, un grup de lobby care reprezintă peste 3.200 de companii germane. VDMA este cea mai mare asociaţie industrialăeuropeană. În 1995, producătorii americani reuşeau să acopere 81% din cererea internă pentru echipament industrial. În 2015, de când sunt cele mai recente date, ponderea era de 63%.

Deficitul comercial reprezintă o problemă dificilă pentru preşedintele Trump, care vrea ca SUA să producă mai mult şi să importe mai puţin. El i-a criticat pe fabricanţii de maşini, pe cei de aparate de aer condiţionat şi pe cei de utilaje agricole pentru mutarea în afara ţării a liniilor de producţiei. Companiile au răspuns trâmbiţând investiţii în fabricile americane. Însă o industrie prelucrătoare în expansiune ar cumpăra şi mai mult echipamente de la producători străini. Companiile nu au de unde alege. 

Dacă Vickers ar putea găsi ce-i trebuie în SUA, ar alege „cu siguranţă varianta americană”, spune Tyler.

Pe producătorii din industrie îi nelinişteşte lipsa furnizorilor americani de roboţi deoarece produsele digitalizate, miniaturizate şi personalizate ale viitorului depind din ce în ce mai mult de inovaţia din maşinile folosite pentru a le fabrica.

O analiză pregătită în 2012 pentru preşedintele Barack Obama de Consiliul Ştiinţific concluzionează că „adevărul greu de digerat” este că SUA au rămas în urma altor naţiuni bogate în ceea ce priveşte inovarea în industrie.

Departamentul pentru apărare, care vrea fabrici sofisticate capabile să producă un arsenal modern, a propus anul trecut măsuri care „s-o ajute pe Rosie de la sculărie (Rosie the Riveter - un prototip cultural american ce le reprezintă pe femeile Americii care au lucrat în fabrici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) să devină expertă în tehnologie, aşa cum i-a fost destinat să fie”. 

Noble Plastics din Louisiana, un producător de piese turnate din plastic variind de la componente pentru sondele petroliere la capace pentru sticluţe cu lipici, a început în 2000 cu un utilaj de injectat, produs în  Ohio de compania americană Newbury Industries. Aşa cum se întâmplă frecvent în industria de profil, Newbury a fost cumpărată în 1996 de către o companie germană, pe care un rival din Japonia a achiziţionat-o în 2008.

Astăzi, în interiorul a ceea ce preşedinta Missy Rogers descrie ca fiind „o clădire deloc impunătoare dintr-un oraş foarte mic”, Noble operează o reţea digitală care leagă utilaje de injectat mase plastice de la compania germană Arburg şi braţe robotice de la Fanuc, companie niponă şi liderul mondial în producţia de roboţi industriali. Reţeaua foloseşte elemente americane precum motoare şi senzori şi sisteme americane pentru proiectare şi managementul procesului, „însă Fanuc este inima sistemului nostru”, explică Rogers. Ea şi soţul ei participă adesea la târguri de tehnologie industrială pentru a sta „în fruntea haitei”. Şi caută să-i identifice pe cei mai inovatori furnizori. „Vezi aceleaşi nume şi companii în fiecare an”, de obicei din Japonia sau din Europa. „Eu vreau să cumpăr de la oamenii care încearcă mereu să-şi facă sistemele mai bune.”

SUA dominau industria prelucrătoare de vârf în anii 1970, când cea mai modernă tehnologie era reprezentată de maşini-unelte. Detroit era atunci de departe liderul domeniului. Primul robot industrial din lume, Unimate, un colos de două tone construit la Connecticut, a fost instalat în 1961 la uzina General Motors din Trenton, New Jersey, potrivit Federaţiei Internaţionale de Robotică. GM şi Ford au testat roboţi în anii 1970. GM a intrat în parteneriat cu Fanuc în 1982.

În anii 1980, industria prelucrătoare americană s-a prăbuşit, aproape şapte din zece producători americani de maşinile-unelte dând faliment din cauza declinului cererii, a dolarului puternic şi a erorilor de strategie.

Declinul a continuat în acest secol, în condiţiile în care producătorii americani au o parte mai mare din operaţiuni, iar baby boomerii s-au pensionat. Retragerea producătorilor din industria manufacturieră a însemnat o cerere mai mică pentru experţi în producţie, ceea ce a accelerat delinul tehnologiei manufacturiere. 

„În SUA a existat un exod al creierelor din sectorul tehnologiei manufacturiere”, explică Alex West, specialist la firma de consultanţă IHS Markit.