In vara, cand ministrul de finante Henry M. Paulson Jr. a cautat ajutor pentru a face fata prabusirii Wall Street-ului, s-a indreptat catre fosta sa firma, Goldman Sachs, recrutand o mana de fosti bancheri si alti experti in restructurarea corporatiilor. In septembrie, dupa ce guvernul american a salvat de la faliment gigantul de asigurari American International Group cu un ajutor de 85 de miliarde de dolari, Paulson a contribuit la selectarea unui director din board-ul Goldman Sachs pentru a conduce AIG.

Si la inceputul lunii octombrie, cand a avut nevoie de cineva care sa supervizeze pachetul guvernamental de ajutor de 700 de miliarde de dolari, a recrutat din nou pe cineva cu un trecut la Goldman, oferind postul unui fost bancher de investitii in varsta de 35 de ani, care inainte de a ajunge la minister avusese o experienta redusa in piata de finantari imobiliare.

Puterea si influenta pe care Goldman o exercita la confluenta politicii cu finantele nu este un accident. Privita de multa vreme drept cea mai sigura si mai admirata companie dintre bancile de investitii de top de pe Wall Street, acum decimate de criza, ea are o istorie si o cultura de a-si incuraja partenerii sa accepte roluri de conducere in administratia publica. In interiorul companiei exista o viziune larg impartasita ca indiferent cati bani strangi, nu devii un adevarat Goldman decat atunci cand iti lasi amprenta in sfera politica.

In vreme ce Goldman priveste aceasta ca pe o rasplata adusa lumii financiare, sefii altor companii si analistii isi pun intrebari cu privire la potentialele conflicte de interese generate de o asemenea abordare. Ei observa ca deciziile pe care Paulson si alti fosti angajati ai Goldman le iau la Trezorerie au impact direct in soarta companiei si se intreaba cum de Goldman - care alaturi de altii s-ar putea sa ficontribuit la crearea actualei crize, prin folosirea instrumentelor financiare exotice - a dobandit o pozitie atat de puternica intre institutiile chemate sa rezolve criza.

Insasi amploarea calamitatii financiare si raspunsul istoric al guvernului au dat nastere la un nou set de intrebari despre rolul Goldman. Analistii se intreaba de ce Paulson n-a angajat mai multi specia listi de la alte banci, ca sa limiteze aparentele ca ministerul de finante al tarii a devenit de fapt o divizie a Goldman. Altii se intreaba ce interese anume au in minte Paulson si grupul lui de fosti executivi de la Goldman: ale celor care au condus firmele de servicii financiare aflate acum in criza sau ale proprietarilor obisnuiti de locuinte?

Altii se intreaba daca fostii membri ai echipei Goldman care gestioneaza acum planul federal de salvare a sistemului financiar au viziunea si experienta necesara pentru a aborda probleme de o asemenea complexitate si daca Paulson a cautat indeajuns de mult ca sa se asigure ca va avea in echipa oamenii capabili sa ofere cele mai bune raspunsuri la criza.

“A adus oameni care au aceeasi experienta de viata si ideologie ca si el”, spune William K. Black, profesor asociat de drept si stiinte economice la Universitatea Missouri si consilier al board-ului Federal Home Loan Bank in timpul crizei creditelor din anii ‘80. “Acesti oameni au fost instruiti de Paulson, evaluati de Paulson, astfel incat paradigma lor mentala corespunde nu cu o gandire oarecare de grup, ci cu gandirea grupului Paulson.”

Nu va grabiti, spun suporterii Goldman. Ei resping vehement ideea ca echipa lui Paulson va pune interesele Goldman deasupra intereselor celorlalte banci, ale proprietarilor de locuinte si ale contribuabililor. Asemenea insinuari, spun ei, sunt vehiculate, aproape intotdeauna anonim, de rivalii cu mai putin succes ai Goldman. “Nu-i nicio conspiratie”, spune Donald C. Langevoort, profesor la Universitatea Georgetown. “In mod evident, daca timpul nu ar fi fost o problema, am fi avut un comitet de oameni independenti care sa ia in calcul toate potentialele conflicte de interese, sa raspunda la intrebarile daca cineva ar trebui sau nu implicat intr-un anumit proiect avand in vedere relatia cu fosta sa companie. Dar toate acestea necesita timp si sunt imposibil de realizat intr-o situatie de criza.”

De fapt, spun admiratorii Goldman, performantele firmei ar trebui laudate, nu criticate, pentru ca si-a asumat un rol de conducator ale eforturilor de a iesi din criza. “La Goldman Sachs sunt oameni care nu castiga nimic, ci stau prin hoteluri incercand sa salveze lumea financiara”, spune Jes Stanley, seful diviziei de management al activelor la JP Morgan Chase.

“Este gresit sa-i condamni pe cei de la Goldman Sachs pentru ca ajuta guvernul federal.” Goldman e de acord, fireste. “Suntem mandri de fostii nostri angajati - desi, sincer, cand lucreaza in sectorul public, prezenta lor este mai mult negativa decat pozitiva pentru noi din punctul de vedere al atragerii unor noi contracte”, spune Lucas Van Praag, purtator de cuvant al Goldman. “Ei fac totul ca sa dea Goldman Sachs echivalentul corporatist al statutului natiunii celei mai favorizate.”

Paulson insusi a ajuns in varful Trezoreriei datorita unei cunostinte de la Goldman. Joshua B. Bolten, fost director in cadrul Goldman si seful de cabinet al presedintelui Bush, a contribuit la recrutarea lui in 2006. Unii analisti spun ca, date fiind presiunile pe care Paulson le avea suportat cand a creat o echipa care sa se ocupe de criza financiara, e si normal ca s-a indreptat spre fosta lui firma. O firma cu o armata de workaholici performanti, cei mai buni in domeniul lor.

Cel mai important fost bancher de la Goldman care lucreaza acum la minister cu Paulson este si cel a carui numire a produs cea mai mare surpriza. Neel T. Kashkari a ajuns in Washington in 2006, dupa ce a petrecut doi ani ca bancher de investitii pentru filiala Goldman Sachs din San Francisco, unde era consilier pentru start-up-urile din domeniul securitatii informatice. Initial a fost numit sa supervizeze distribuirea celor 700 de miliarde de dolari - fondul pe care Paulson l-a creat pentru a cumpara de pe piata activele bancare toxice -, dar rolul sau a crescut cand seful lui a decis sa investeasca banii contribuabililor direct in institutiile financiare cu probleme.

Kashkari, care s-a intalnit cu Paulson doar in treacat inainte de a merge la Departamentul Trezoreriei, a fost si omul insarcinat cu selectarea echipei care va gestiona programul de salvare a sistemului financiar. Kashkari, considerat foarte inteligent si talentat, s-a dovedit a fimana dreapta a lui Paulson - si a ramas permanent in umbra in raport cu mass-media. Dar in ciuda talentului de mediator al lui Kashkari, sunt multi care se intreaba daca el are experienta sau expertiza necesare ca sa se ocupe de un asemenea proiect.

“Dl. Kashkari poate sa fie cea mai stralucita, cea mai talentanta persoana din Statele Unite, dar viziunea de a pune un protejat de-al lui Paulson, in varsta de 35 de ani, sa se ocupe de ceea ce este - cel putin dintr-un punct de vedere - cea mai importanta parte a unui efort de redresare a sistemului financiar este pur si simplu daunatoare”, spune Michael Greenberger, profesor de drept la Universitatea Maryland si fost oficial la Comisia pentru Tranzactii la Termen cu Marfuri.

“Americanii s-au saturat de Wall Street si sunt o gramada de alti oameni care ar fiputut fiadusi aici ca sa ofere o judecata mai complexa asupra acestor probleme”, a adaugat Greenberger. “Nu pe Wall Street se gaseste toata intelepciunea in materie de finante”. Si daca multi dintre fostii angajati de pe Wall Street au ajuns la Washington, nu este niciun dubiu ca axa de putere de la ministerul de finante inclina spre Goldman Sachs. Aceasta i-a facut pe unii sa presupuna ca interesele bancii si, in general, ale Wall Street-ului sunt o prioritate.

Se mai pune de asemenea si intrebarea daca actiunile Departamentului Trezoreriei favorizeaza finantele personale ale fostilor directori ale Goldman si ale prietenilor lor. “Cei ce au un portofoliu de actiuni la Goldman Sachs sunt in conflict de interese”, spune James K. Galbraith, profesor de relatii economice la Universitatea Texas. “Atata vreme cat au legaturi si prietenii cu oameni aflati inca in cadrul companiei, sunt in conflict potential de interese.”

Pentru fiecare critic exista si un aparator al Goldman, care spune ca fostii angajati ai Goldman fac ce-au facut inca din zilele cand Sidney Weinberg a condus banca in anii 1930 si le-a cerut bancherilor sa faca donatii organizatiilor de caritate si sa se ofere voluntari pentru serviciile publice. “Este meritul lui Hank Paulson ca a atras atat de multi oameni talentati. Niciunul dintre ei nu face asta pentru ca n-ar putea face altceva”, spune Barry Volpert, managing director la Crestview Partners si fost COO la divizia de private equity a Goldman.

“Nu sunt platiti. Isi distrug viata, nu si-au vazut familiile de luni de zile. Ideea ca ar fiun soi de aranjamente ascunse sau de conflicte acolo este o prostie.