Cum s-a schimbat lumea în 2016 sau "anul regizat de Tarantino"
Titlul este, de fapt, unul pe care l-am folosit în vara acestui an şi pentru un material de copertă: „Lumea de azi e presărată cu conflicte, lupte între ideologii şi religii sau lideri care vor să modeleze societatea după chipul lor; tabloul prezentului prezintă o imagine sângeroasă, aşa cum sunt scenele regizate de Quentin Tarantino”, spuneam în urmă cu câteva luni. 2016 este unul pe care cei mai mulţi dintre noi am vrea să-l uităm cât mai repede: conflicte externe, terorism, intrarea construcţiei europene într-o zonă de risc major, alegerea extremiştilor în funcţii de conducere – toate acestea păreau de neînchipuit în urmă cu 12 luni. 2016 s-a dovedit însă anul surprizelor – majoritatea dintre ele, neplăcute.
Marea Britanie, primul stat care părăseşte Uniunea europeană
24 iunie este o zi care va rămâne în istoria Europei: primele rezultate oficiale răsturnau toate sondajele prezentate înainte de ziua votului, arătând o victorie la limită a taberei pro-Brexit. Reacţiile au fost imediate: bursele din toată lumea s-au prăbuşit, iar prim-ministrul David Cameron şi-a înaintat demisia, ducând Marea Britanie într-o şi mai mare stare de incertitudine.
71,8% dintre britanici (peste 30 milioane de oameni) au votat, cea mai mare prezenţă din 1992 încoace. Liderul Ukip, Nigel Farage, care a militat pentru părăsirea zonei euro de peste 20 de ani, a declarat că este o victorie a oamenilor simpli, a oamenilor decenţi şi că ziua de azi va intra în istorie ca fiind „ziua noastră a independenţei”. Consecinţele Brexit nu sunt evidente nici în ziua de azi, în condiţiile în care negociatorii Marii Britanii şi cei ai UE nu par a găsi un numitor comun pentru determinarea modului în care vor arăta relaţiile din britanici şi restul Uniunii.
Câteva lucruri sunt însă deja evidente: numărul milionarilor în dolari din Marea Britanie a scăzut cu 15%, în contextul în care votul de ieşire din Uniunea Europeană a dus la o scădere a lirei şi a acţiunilor de pe pieţe, potrivit unui raport al Credit Suisse. Nivelul averilor din Marea Britanie a scăzut cu 10%, adică cu 1.500 de miliarde de dolari, în ultimele 12 luni ca o consecinţă directă a votului în favoarea Brexit, potrivit raportului anual publicat recent de banca elveţiană. După ce a înregistrat un „val fără precedent” în uz, termenul „Brexit” este considerat de lexicografi „cea mai importantă contribuţie politică în limbaj de 40 de ani, după scandalul Watergate”, spun reprezentaţii Dicţionarului Collins, informează Reuters. Editorul Dicţionarului Collins a declarat că Brexit a fost folosit pentru prima dată în 2013, dar utilizarea termenului a crescut cu un procent de mai mult de 3.400% în acest an, în apropierea referendumului din luna iunie.
Celelalte state şi-au arătat şi îşi arată în continuare îngrijorarea faţă de viitorul construcţiei europene; o declaraţie recentă a unui oficial italian sintetizează destul de bine modul în care restul statelor se raportează la situaţie: „Depinde de celelalte 27 de guverne să relanseze Europa. Aceasta a fost politica noastră; acesta a fost ţelul nostru în cadrul guvernului Renzi. Este clar acum că Europa pierde un actor politic important în procesul său de relansare”, a spus Sandro Gozi, ministrul italian al afacerilor europene. „Cred că începutul dezintegăririi UE s-a declanşat odată cu Brexitul.”
Tentativa de lovitură de stat din Turcia
În seara zilei de 16 iulie, armata turcă anunţa că a preluat controlul asupra ţării pentru a „reda libertatea şi democraţia”, promiţând că toate acordurile internaţionale vor fi respectate. Serviciile reţelelor de socializare online Facebook şi Twitter, precum şi site-urile ziarelor turce erau blocate; cu toate acestea, preşedintele Ercep Erdogan şi apropiaţii săi au strâns rândurile, iar câteva ore mai târziu criza părea a fi rezolvată.
Cel puţin 104 indivizi implicaţi în tentativa de lovitură de stat militară au murit în confruntări cu forţele de ordine, declara în ziua următoare Ümit Dundar, noul şef al Statului Major al armatei turce, adăugând că alte 90 de persoane au murit, bilanţul total fiind de 194 de morţi.
Ce a urmat însă a fost o adevărată „campanie de epurare” dusă de Erdogan şi grupul condus de acesta: aproximativ 60.000 de persoane au fost suspendate din funcţii sau arestate după tentativa de lovitură de stat din Turcia, în contextul în care administraţia Recep Tayyip Erdogan a lansat o campanie împotriva susţinătorilor adversarului său, clericul musulman Fehtullah Gulen. Din iulie şi până în prezent, peste 100 de instituţii media au fost suspendate sau închise.
Alegerea lui Donald Trump
Om de afaceri, om de televiziune, om politic - Donald Trump pare să le fi făcut pe toate. Deşi a intrat târziu în lupta pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Republican, Trump a reuşit să îi depăşească pe contracandidaţii săi. A stârnit numeroase controverse atunci când şi-a anunţat candidatura, mai ales datorită pledoariei sale pentru repatrierea imigranţilor şi anularea dreptului de cetăţenie pentru copiii născuţi pe teritoriul Statelor Unite în cazul în care părinţii acestora nu au drept de muncă. Donald Trump a spus, mai în glumă, mai în serios, că va construi un zid la graniţa de sud a Statelor Unite pentru a opri accesul mexicanilor: „Am să contruiesc un zid mare - un zid uriaş, de fapt - la graniţa de sud şi apoi am să îi pun pe mexicani să îl plătească. Ţineţi minte cuvintele mele”.
Iar cuvintele sale au răsunat mai puternic decât oricând pe 8 noiembrie, atunci când o lume întreagă privea cum americanii produc una dintre cele mai mari surprize electorale din istoria modernă. Donald Trump, un om fără experienţă politică, implicat în zeci de scandaluri şi procese, acuzat de rasism şi misoginism, devenea cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Cum va arăta America sub Donald Trump este încă un mister - mulţi se îndoiesc că el va pune în practică ceea ce a promis în campanie. Dar pericolul există.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro