Şi în fiecare săptămână laboratorul său descoperă cazuri de înşelăciune cu alimente. La ei apelează autorităţi şi clienţi din întreaga lume. „Dacă ne gândim mai întâi la Europa, auzim din ce în ce mai des despre mafia care se implică în infracţiuni cu alimente. Aceasta pentru au fost contraţi în alte părţi ale spectrului infracţional.“

Un coleg în trecere îi aminteşte lui Elliott că are de semnat un teanc de acorduri de confidenţialitate. Acesta îşi freacă fruntea cu tristeţe. Mostrele trimise pentru testare la institut vin de la companii de peste tot din lume, inclusiv de la marile lanţuri de retail. Spre exemplu, anul trecut institutul a analizat oregano uscat şi a descoperit că 25% dintre probele aduse de la supermaketuri, de la retaileri online şi de la magazine de cartier conţineau şi alte substanţe în afară de oregano.

Pe unul dintre ecrane se învârte reprezentarea matematică a unei noi mostre de „oregano”. Culorile diferite scot în evidenţă substanţele străine: măsline, mirt şi frunze de alun, dar şi oţetar, cistus şi phlomis, plante care trăiesc în sudul Europei. Aşezaţi într-o tăviţă, micii fulgi de „oregano” par inocenţi. Un cercetător analizează o altă mostră cu un dipozitiv ţinut în mână care poate fi folosit în puncte importante de verificare din lanţul de aprovizionare. „Aici, în Star Trek, putem analiza orice fel de probă şi putem face orice tip de extracţie”, spune Simon Haughey, cercetător cu experienţă. 

Când institutul descoperă o fraudă, nu anunţă public sursa probelor suspecte. „Pur şi simplu am fi copleşiţi cu procese”, spune Elliott. „Am primit destul de des ameninţări”. Institutul este păzit 24 de ore din 24 – cum este destul de greu ca frauda alimentară să atragă şi o condamnare, orice îmbunătăţire a metodelor de detecţie reprezintă o posibilă ameninţare pentru crima organizată. „Adesea, când se ţin seminarii despre fraudă, o parte din cei din public sunt ei înşişi fraudatori. Vin ca să ştie ce mai este nou.“

Complexitatea lanţurilor de aprovizionare înseamnă că este dificil de demonstrat complicitatea: „Am găsit un produs falsificat la Tesco (retailer britanic). Sunt sigur în proporţie de 99,9% că nu ştiau despre el”, povesteşte Elliott. „Nu lăsăm pe nimeni să scape – vom spune mai departe autorităţii competente.“ În urma jenantului scandal „Horsegate” din 2013, Tesco, dar şi alţi comercianţi au recunoscut că au vândut în necunoştinţă de cauză produse din carne de cal. Atunci, guvernul i-a cerut lui Elliott să efectueze o analiză privind „integritatea şi siguranţa reţelelor de aprovizionare cu alimente”. Raportul, prezentat guvernului în iulie 2014, prevede o serie de recomandări, printre care înfiinţarea unei unităţi de luptă contra criminalităţii alimentare. Şase luni mai târziu, a fost lansată unitatea naţională de lupta contra criminalităţii alimentare, în subordinea Agenţiei Standardelor Alimentare din Londra. Directorul executiv al diviziei, Andy Morling, a fost ofiţer de informaţii. „Unde sunt bani, sunt şi infracţiuni; unde sunt bani mulţi, sunt şi infracţiuni grave. Există cu siguranţă oportunităţi pentru crima organizată de a pătrunde în afaceri cu alimente deoarece au deja construită infrastructura: controlează afaceri de transport, deţin depozite, au posibilitatea de a spăla bani. Însă cred că de această dată suntem înaintea lor”, spunea Morling în septembrie la o conferinţă pe tema siguranţei alimentare.

Recent, Morling şi-a publicat prima evaluare strategică anuală. „Amploarea acestei probleme m-a surprins şi, ceea ce este unic printre cazurile de fraudă, lipseşte agitaţia făcută de victimă”, scrie el. Morling crede, de asemenea, că distribuitorii de alimente nu aduc problema suficient de mult în lumină. „Raportează industria către noi pe cât de mult am vrea? Nu sunt sigur. Nu-mi place şi nu pot accepta asta.“

Elliott îl descrie pe Morling ca fiind „un om bun”, dar este rezervat în ceea ce priveşte puterea unităţii pe care acesta o conduce.

„Am senzaţia că îi este foarte, foarte greu lui Andy Morling să avanseze de acolo de unde e. Pentru ca unitatea sa să funcţioneze cum trebuie, să aibă mai multă putere de constrângere, ar trebui să se ducă în altă parte. Aş zice ca Biroul pentru Proprietate Intelectuală, agenţie guvernamentală, să găzduiască echipa – are în grijă diferite sectoare. Lucrează foarte bine cu alte sectoare.“

Apoi, un element frapant în scandalul cărnii de cal este că au urmat puţine condamnări. „În primul rând nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea – era ca şi cum diferite departamente guvernamentale şi-au pasat unul altuia cupa cu otravă. Am mult respect pentru Owen Paterson, atunci secretarul de stat pentru mediu, alimente şi afaceri rurale, deoarece s-a ridicat dintre toţi şi a spus: «Gata, daţi-mi-o mie. Mă ocup eu»”, spune Elliott. „Însă ştiu că lui Paterson i-a fost greu să lucreze cu poliţia. În cele din urmă poliţia a acceptat să efectueze investigaţiile pentru că este specializată în fraudă. Organizarea a durat trei luni”, povesteşte cercetătorul. În trei luni orice răufăcător poate să dispară. Şi aşa au făcut aproape toţi.