Povestea lui Laurence Graff, "regele diamantelor"

Autor: Ioana Matei Postat la 23 aprilie 2015 1193 afişări

Supranumit fie ”Regele Diamantelor„, fie ”Noul Harry Winston„, Laurence Graff este fondatorul companiei Graff Diamonds, unul dintre cei mai mari producători mondiali de diamante şlefuite, cu o avere estimată la cinci miliarde de dolari. Graff a cumpărat şi a vândut câteva dintre cele mai cunoscute pietre preţioase din lume unei clientele pe măsură: de la nobili din Riad până la celebrităţi hollywoodiene.

Povestea lui Laurence Graff, "regele diamantelor"

Laurence Graff s-a născut în 1938 în cartierul londonez Stepney, într-o familie formată dintr-un tată rus, Hary Graff, şi o mamă româncă, Rebecca Segal. Tatăl său era croitor, iar mama avea o tutungerie şi un stand de ziare. Interesul pentru bi-juterii a început pentru Graff la 15 ani, când a renunţat la şcoală şi s-a înscris ca ucenic la un atelier de bijuterii, potrivit unui interviu acordat de Graff publicaţiei Interview Magazine.

Spălatul podelelor şi al toaletelor a fost însă singurul lucru pe care l-a făcut în primele trei luni de ucenicie, perioadă după care i s-a spus să plece. Şi-a încercat apoi norocul în cadrul unui alt atelier, unde a învăţat meşteşugul bijutierilor, mai ales reparaţii şi remodelări, populare în Anglia la vremea respectivă, când oamenii preferau să repare o bijuterie decât să cumpere una nouă.

A lucrat în cadrul firmei respective mai mulţi ani, până când aceasta a intrat în faliment, iar tânărul a fost impulsionat să pună bazele propriei afaceri, Graff Diamonds, în 1960. S-a asociat cu un partener de afaceri mai în vârstă, ce se ocupa de meşteşugitul bijuteriilor, în timp ce el se axa pe vânzarea acestora. Au reuşit să menţină firma pe linia de plutire pe baza reparaţiilor făcute, dar şi a bijuteriilor create, vândute cu două-trei lire. Inelele făcute manual aveau iniţial în componenţă pietre semipreţioase, dar ulterior Graff a reuşit să cumpere câteva diamante. Datorită acestora, a vândut un inel cu 100 de lire, apoi altul cu 200 de lire şi al treilea cu 500.

A preluat apoi partea de afacere a partenerului său şi şi-a asumat datoria creată prin cumpărarea diamantelor. În lipsa dezvoltării industriei bijuteriilor în Anglia, a început să călătorească în Australia şi Singapore, Orientul Îndepărtat fiind primul care i-a adus profit. Până la 30 de ani construise unul dintre cei mai mai producători de bijuterii din Marea Britanie, iar în 1974 era specializat în vânzarea de bijuterii noilor îmbogăţiţi din Orientul Mijlociu. Afacerea creştea în relaţie directă cu mărimea diamantelor din portofoliu, dar şi cu renumele clienţilor săi, între care se numără Elizabeth Taylor, sultanul din Brunei, Donald Trump, Larry Ellison.

Graff şi-a extins compania în toată lumea, lanţul său de retail fiind în prezent format din aproximativ 50 de magazine răspândite în SUA, Orientul Mijlociu, Africa, Asia, Europa. Laurence Graff este preşedintele Graff Diamonds International, iar fiul său, Francois Graff, este CEO-ul acesteia.

Averea lui include o afacere de tranzacţionare de diamante şlefuite în Elveţia, proprietăţi imobiliare în cartierul exclusivist Mayfair din Londra şi o parte dintr-o companie de tranzacţionare de diamante en gros sud-africană. Îşi împarte timpul între cele cinci locuinţe de lux din Londra, Cap Ferrat, New York City şi iahtul său. Averea sa mai cuprinde o podgorie, o cramă, un boutique hotel şi un restaurant în Stellenbosch, ”Napa Valley-ul„ sud-african, şi o colecţie de artă modernă şi contempo-rană ce include un tablou de Roy Lichtenstein, în valoare 56,1 milioane de dolari, cumpărat în 2013 drept cadou pentru ani-versarea sa de 75 de ani. În 2013, a început să colecţioneze şi maşini vechi ale unor mărci precum Ferrari, Aston Martin şi Mercedes.

În 2008, a cumpărat diamantul albastru Wittelsbach Diamond în schimbul a 16,4 milioane de lire. Doi ani mai târziu, Graff a dezvăluit faptul că a angajat trei tăietori de diamante să reşlefuiască piatra pentru a îmbunătăţi claritatea acesteia, re-ducând astfel diamantul de la 35,52 de carate la 31 de carate, acţiune comparată de unii critici cu ”a o face pe Mona Lisa să arate mai frumos„, dar apreciată de alţii pentru rezultatul obţinut.

Urmărește Business Magazin

/special/povestea-lui-laurence-graff-regele-diamantelor-14132725
14132725
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.