Povestea omului supranumit "regele inventatorilor japonezi"

Autor: Florin Casota Postat la 09 septembrie 2016 1591 afişări

Povestea omului supranumit "regele inventatorilor japonezi"

Sakichi Toyoda s-a născut pe 14 februarie 1867 în Kosai, prefectura Shizuoka, din Japonia, într-o familie săracă, tatăl lui fiind tâmplar. El este cunoscut drept „regele inventatorilor japonezi“, iar unele dintre cele mai importante invenţii ale lui sunt maşinile de ţesut. A realizat mai întâi modele pentru ţesut manual, pentru ca în 1924 să inventeze maşina de cusut automată numită Toyoda Model G Automatic Loom. În 1929 a vândut brevetul către o companie britanică, fapt care a permis companiei înfiinţate de Toyoda să genereze destul capital pentru dezvoltarea diviziei de automobile. Astfel a apărut Toyota Motor Corporation, divizia dedicată producerii de automobile aflată sub conducerea fiului lui Sakichi, Kiichiro Toyoda.

În 1934 a fost dezvoltat motorul A-type pentru automobile, care a fost folosit un an mai târziu la propulsarea primului autovehicul (Model A1 - prototip) produs de compania japoneză. În acelaşi an Toyota Motor Corporation a dezvăluit şi primul model de camion (Model G1). În 1936 a început producţia autovehiculelor Model AA şi au fost vândute sub denumirea Toyoda, iar în 1937 divizia de automobile a devenit independentă. Prima maşină destinată transportului de pasageri a fost vândută cu 3.350 de yeni (aproximativ 42.000 de dolari, la preţuri actuale), cu 400 de yeni mai puţin decât maşinile Ford sau GM.

Tot în 1937 compania a pornit o competiţie de design pentru un nou logo; peste 27.000 de propuneri au fost înregistrate, iar în final a fost aleasă varianta care prezenta trei caractere katakana, care exprimau „Toyoda“ într-un cerc. Cu toate acestea, numele avea să fie schimbat în Toyota, pentru că imaginea era mai simplă din punct de vedere vizual, iar acest nume se scrie doar din opt linii cu caracterele katakana, iar cifra opt este considerată norocoasă în Japonia. În plus, distanţarea de numele Toyoda (care în japoneză înseamnă orezărie fertilă) a ajutat compania să îndepărteze de ideea ce face trimitere la agricultură.

Odată cu câştigarea independenţei faţă de compania- mamă, Toyota Motor Company (astăzi Toyota Motor Corporation), Risabura Toyoda, un alt membru al familiei, a fost numit preşedintele companiei. Câteva luni mai târziu, în 3 noiembrie 1938, Toyota a deschis prima fabrică de maşini, în Koromo. În timpul războiului din Pacific compania a produs camioane destinate armatei imperiale.

Producţia de autovehicule de pasageri a fost reluată în 1947, cu modelul SA, echipat cu un motor Type S cu patru cilindri de 1.000 cmc care dezvolta 27 CP. Acest model a primit porecla „Toyopet“, care a rămas valabilă pentru toate modelele mici ale companiei japoneze. În 1957 Toyota a intrat pe piaţa americană cu automobilul Toyopet Crown, dar maşina nu a avut succes, mai ales din cauza numelui pe care consumatorii îi asociau cu jucării (toys) şi animale de companie (pets). Japonezii au renunţat la nume pentru piaţa SUA, dar l-au păstrat pentru pieţele europene până în anii ’60. Compania japoneză a continuat extinderea pe toate continentele, iar modelele MR2 (1985), Supra (1986) şi Celica (1987) au fost introduse pe piaţa europeană; vânzările au ajuns la 440.000 de unităţi în 1987.

În 1989, Toyota a intrat pe piaţa maşinilor premium cu marca Lexus. Modelul Lexus LS400, lansat la Salonul Auto Internaţional Detroit, a fost pus în vânzare în Europa în 1990. 16 ani mai târziu, în 2005, vânzările Toyota pe piaţa europeană au atins pragul de un milion de unităţi pentru prima dată.

Din 2012 până în prezent Toyota este lider pe piaţa auto mondială şi a livrat anul trecut 10,5 milioane de vehicule. Compania are fabrici pe toate continentele globului şi aproape 350.000 de oameni lucrează pentru grupul din Ţara Soarelui- Răsare.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.