A căzut coaliţia de guvernământ din Olanda, unde era vânătorul de est-europeni Geert Wilders, înseamnă că acum intrăm în Schengen! s-au grăbit să comenteze diverse publicaţii de la noi. De la bun început trebuie să ne liniştim. Decizia privind intrarea României şi a Bulgariei urma oricum să se ia în septembrie, după raportul din iulie al Comisiei Europene pe probleme de justiţie şi afaceri interne (Mecanismul de Cooperare şi Verificare - MCV). Presa bulgară a citat surse olandeze care consideră puţin probabil ca guvernul interimar format să ia decizii de acest gen, înainte de alegerile anticipate prevăzute pentru 12 septembrie, iar ambasadorul olandez Matthijs van Bonzel a precizat într-un interviu pentru Mediafax că patru cincimi din membrii parlamentului de la Haga consideră că e nevoie nu de unul, ci de două rapoarte pozitive de la CE ca să se convingă că România şi Bulgaria sunt pregătite să adere la Schengen.

Într-un fel, astfel de poziţii sunt menite şi să apere Olanda de acuzaţia că toată politica ei în dosarul Schengen ar fi depins de un singur om, Geert Wilders (foto) şi de partidul lui, Partij voor de Vrijheid (PVV - Partidul Libertăţii), esenţial pentru stabilitatea coaliţiei minoritare de guvernare (liberali plus creştin-democraţi) care tocmai s-a destrămat săptămâna trecută. Sau de acuzaţia că toate protestele Parlamentului European, ale celui olandez şi ale altor ţări din UE n-au fost de ajuns ca să închidă site-ul înfiinţat de PVV pentru reclamaţii despre felul cum se poartă imigranţii est-europeni din Olanda. O amânare a deciziei de extindere a spaţiului Schengen până după alegerile anticipate şi importanţa dată rapoartelor MCV erau însă oricum fireşti, iar pentru ceea ce se profilează după alegeri, e de ajuns de spus că Wilders şi partidul lui pot ajunge din nou în poziţia de arbitru al viitoarei coaliţii, în funcţie de cum va vota electoratul.

Cert e că, pentru moment, ieşirea de la guvernare a lui Wilders îi face să răsufle uşuraţi pe cei care se ruşinau de perspectiva concesiilor promise recent PVV de partidele din coaliţie pentru a-l îndupleca pe furiosul cu păr alb să voteze bugetul de austeritate: interzicerea vălurilor musulmane care acoperă faţa (niqab, burka) şi interzicerea dublei cetăţenii, respectiv înăsprirea condiţiilor de obţinere a cetăţeniei olandeze de către imigranţi. Pentru cât timp pot sta liniştiţi însă imigranţii şi moderaţii? În martie, pe când negocierile pentru buget ajunseseră la punctul unde partidele au pus pe masă concesiile respective, sondajele de opinie arătau că niciun partid n-ar fi obţinut majoritatea dacă s-ar fi ţinut alegeri. Şi aceleaşi sondaje arătau că de la alegerile din 2010 încoace, creştin-democraţii, aliaţii premierului liberal Mark Rutte, au pierdut teren în preferinţele alegătorilor, în timp ce PVV a crescut.

Ar fi greşit însă ca ascensiunea PVV să fie văzută ca o reflectare a unei uri a olandezilor faţă de imigranţii musulmani sau est-europeni. Geert Wilders s-a priceput să exploateze atât teama normală a cetăţenilor faţă de viitorul incert al zonei euro, cât şi mândria naţională a uneia dintre cele mai bogate ţări din Europa în relaţie cu ce i se cere de la Bruxelles.

S-a opus din start pachetelor de salvare de la centru a ţărilor cu probleme, ajungând să ceară Greciei să părăsească zona euro şi să proclame că "noi plătim pentru berea şi uzo-ul grecilor, iar asta trebuie să înceteze". Lucrurile au luat o întorsătură şi mai rea când a venit momentul ca Olanda însăşi să le aplice propriilor cetăţeni politici de austeritate, pentru a diminua cu 14 mld. euro deficitul bugetar (estimat să atingă la anul 4,6% din PIB, enorm pentru un stat care a tot dat lecţii de disciplină fiscală altor membri ai zonei euro). "Nu vrem ca pensionarii noştri să sufere din cauza unui diktat de la Bruxelles", a tunat Wilders. Între timp, agenţiile de rating au avertizat că ar putea depuncta Olanda, una dintre foarte puţinele ţări din zona euro care mai au rating intact AAA (alături de Germania, Luxemburg şi Finlanda), iar CDS pentru datoria ţării a urcat.