11 studenţi din Cluj au cucerit lumea cu o construcţie pe care niciun cutremur nu o poate pune la pământ

Postat la 06 august 2014 503 afişări

11 studenţi din Cluj au cucerit lumea cu o construcţie pe care niciun cutremur nu o poate pune la pământ

O echipă de studenţi din cadrul Univestăţii Tehnice din Cluj Napoca (UTCN) a reuşit să construiască cea mai rezistentă clădire din lume la mişcările seismice. Tinerii au fost premiaţi la un concurs desfăşurat în Alaska, unde au luptat cu alţi studenţi de la universităţi de renume din lume, precum Stanford sau Berkeley, scrie Vocea Transilvaniei.

Macheta studenţilor clujeni a fost construită din lem de balsa, conform regulamentului concursului. O astfel de construcţie, rezistentă la cutremure, ar putea fi realizată, dacă se respectă principiile pe care ei le-au aplicat la construcţia în miniatură.

“În cadrul construcţiei macheta noastră a fost supusă la trei seisme şi a rezistat. Bineînţeles că în realitate o astfel de construcţie nu poate fi făcută din lemn de balsa, dar dacă se respectă calculele pe care noi le-am făcut, clădirea poate fi adaptată şi la alte materiale”, a explicat asist. univ. dr. ing Bianca Pîrv, de la UTCN.

Echipa formată din 11 studenţi clujeni a participat la concursul internaţional Seismic Design Competition, alături de alte 28 de echipe din lume, de la universităţi precum UCLA, Stanford sau Berkeley. Concursul a avut loc în perioada 21 – 25 iulie în Anchorage, Alaska.

Citiţi mai multe aici

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
studenti,
cluj,
alaska,
concurs,
cutremur
/actualitate/11-studenti-din-cluj-au-cucerit-lumea-cu-o-constructie-pe-care-niciun-cutremur-nu-o-poate-pune-la-pamant-13044655
13044655
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.