Fie că se întâmplă mâine, la anul, sau peste câteva decenii, aproape toată lumea îşi doreşte să renunţe la job-ul pe care îl are la un moment dat.
Cu toate acestea, între „a visa” şi „a acţiona” rămâne de fiecare dată o mare prăpastie pe care cei mai mulţi nu reuşesc să o depăşească niciodată, principalul argument fiind cel financiar, scrie Business Insider.
În mod evident, pentru a putea demisiona trebuie găsită o alternativă care să ajute la plătit facturi, pus bani de-o parte pentru mai târziu şi, desigur, pentru traiul zilnic.
Dar care este cea mai bună modalitate de a realiza acest lucru? Cum poţi câştiga sufient de pe acum, în afara job-ului, pentru a putea să pleci mai târziu fără să îţi pui prea multe probleme?
Iată câteva moduri de a face bani pe lângă locul de muncă pe care îl ai.
1. Investeşte în imobiliare
Investiţiile în domeniul imobiliar nu sunt considerate mereu investiţii pasive, şi nu sunt nici mereu atât de uşoare, însă pot fi extrem de profitabile. Avantajul este că există o mulţime de posibilităţi de a face astfel de investiţii:
- Cumpără o proprietate pe care să o poţi închiria
- Cumpără un spaţiu duplex, triplex, etc.
şi închiriază toate unităţile mai puţin pe cea în care locuieşti – devii un „hacker de case”
Investiţiile în acest domeniu sunt dificile, însă odată puse pe picioare se conduc singure, fără prea mare efort.
2. Scrie o carte
Mulţi oameni visează să scrie o carte, puţini sunt însă şi cei care o fac de-al lungul vieţii. Consideră că este prea greu, că nu ştiu suficient, că nu au destul timp, că nu sunt atât de inteligenţi, iar lista scuzelor poate continua. Cu toate acestea, adevărul este că poţi cu adevărat să scrii o carte, iar aceasta te-ar putea ajuta să câştigi bani în plus.
Modalităţile pentru a pune în aplicare acest plan sunt multiple, neexistând un „drumul cel mai bun”. De exemplu:
- Puteţi scrie o serie scurtă de cărţi pe teme specifice, pe care mai apoi să le publicaţi pe Kindle
- Puteţi să vă auto-publicaţi pe propriul site, iar mai apoi să o vindeţi clienţilor dumneavoastră deja existenţi
- Puteţi să realizaţi un parteneriat cu o platformă mai mare şi să o vindeţi acolo audienţei lor
- Puteţi munci pentru a fi publicat de o editură mare (aceasta fiind probabil cea mai dificilă cale)
- Puteţi înregistra o carte audio pe care să o publicaţi pe Audible.
A scrie o carte nu mai este atât de dificil astăzi precum era înainte, în special datorită mijloacelor multiple de a le face publice. Cheia nu mai este deţinută de marile edituri, ci chiar de tine.