A vrut să-şi îmbunătăţească CV-ul, aşa că a dezvoltat un site. 12 ani mai târziu şi-a vândut start-up-ul pentru 575 de milioane de dolari
"Am creat site-ul pentru a-mi îmbunătăţii CV-ul", susţine Markus Frind, fondatorul si CEO-ul PlentyOfFish.
Site-ul de dating online, PlentyOfFish, a fost cumpărat marţi de catre Match Group pentru suma de 575 milioane de dolari, conform Business Insider.
"Pe vremea aceea apăruse un nou limbaj de programare numit ASP.NET, şi cum nu-mi place să citesc cărţi tehnice, am început să lucrez direct la site, iar în două saptamanii oamenii au început să-şi creeze conturi. Nu aveam în plan să creez un site de dating. A fost un proiect secundar, care s-a întâmplat sa aibă succes" spune el.
Şi-a creat business-ul fără vreo investiţie exterioară. "Când am aflat de firmele de investiţii deja site-ul avea profit de milioane", spune Frind. PlentyOfFish are 90 de milioane de utilizatori, dintre care 3,6 milioane sunt activi zilnic.
În 2008, Markus Frind a declarat pentru New York Times că site-ul lui are profituri de aproximativ 10 milioane de dolari pe an pentru care a muncit doar 10 ore pe săptămână. În prezent lucrează mai mult. "E amuzant. Odată cu creşterea numărului de angajaţi a crescut şi numărul orelor de muncă. Avem 75 de angajaţi acum", mărturiseşte Markus Frind.
Sam Yagan, CEO-ul Match Group, susţine că a pus ochii pe compania lui Frind de acum zece ani. "Din ce în ce mai mulţi oameni folosesc aplicaţii de dating şi cu o frecvenţă nemaiîntâlnită până acum, achiziţia PlentyOfFish aduce membrii noi familiei noastre de produse şi consolidează relaţia cu utilizatorii noştri", declară Yagan.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
/actualitate/a-vrut-sa-si-imbunatateasca-cv-ul-asa-ca-a-dezvoltat-un-site-12-ani-mai-tarziu-si-a-vandut-start-up-ul-pentru-575-de-milioane-de-dolari-14595476
14595476
comments powered by Disqus