Vocile care susţin sus şi tare că „România este campioana Uniunii Europene la inflaţie“ s-au înmulţit şi s-au diversificat, la începutul acestui an.  Este greu de înţeles cum de au căzut în capcană şi au citit greşit comunicatele oficiale chiar şi specialişti a caror competenţă e recunoscută în comunitatea economiştilor. 

 O ipoteza ar fi ca nu au citit documentele... şi i-au crezut pe cuvânt pe cei care au pierdut perspectiva?!? Pe cei care, socotind simplist, au ajuns să creadă că dacă, de exemplu, în septembrie Irlanda sau în octombrie Slovenia au afişat rate anualizate de 0,0 %   aceste tari ar fi ajuns şi la zero necazuri. Iar rate cu numerele cele mai mari, de 4,8 % in septembrie si 5,0 % in octombrie,  i-ar fi adus României... cele mai multe   necazuri. Or adevărul, în cazul de faţă, este determinat de legile statisticii - din  a căror unică perspectivă sunt interpretate numerele înşirate de Eurostat in comunicatele lunare - şi nicidecum de legile matematicii!

Vineri, Biroul de Statistică al UE a publicat ultimul comunicat pentru 2024, cu datele din decembrie. Avem deci şansa realizării unor analize comparative la nivelul întregului an. De unde începem? De la „numerele mici“, desigur,  care ascund pericolele cele mai mari.

Mai cu seamă, de la şirul lung de numere mici din septembrie, care marchează o răscruce de natură să provoace frisoane în toată zona euro. S-ar putea repeta istoria?... 

Să ne amintim ce a fost în 2020. Pandemia tulburase întreaga planetă. Şi tot atunci - într-un firesc raport de cauzalitate cu pandemia - a debutat un ciclu de dezordine a preţurilor de consum, care în ianuarie curent a intrat în „anul VI“. Probabil ultimul. Un stagiu lung de educaţie financiară. Şi înclin să cred că principala lecţie învăţată la o atât de înaltă şcoală, în cei cinci ani peste care am trecut deja, este aceea că fenomenul  căruia i se potriveşte cel mai bine denumirea de „dezordine globală a preţurilor“, al cărui debut a avut loc în 2020 fără să i se fi pus încă punct, este unic în istoria economiei! Pentru că niciodată  până acum, de când se fac măsurători în materia mişcării preţurilor, nu s-au adunat laolaltă într-un singur ciclu toate fazele  ale căror denumiri sunt exprimate prin cuvinte ce au ca rădăcină formaţiunea lexicală „flaţie“: inflaţie, dezinflaţie, anticamera deflaţiei, deflaţie. Lipseşte una singură, stagflaţia, pe care profesorul  Roubini o trecuse pe lista marilor riscuri, dar predicţia  s-a dovedit a fi fost greşită. 

În ianuarie 2020, înainte  de pandemie, în faţa zonei euro s-a deschis anticamera deflaţiei. Începuseră să scadă preţurile: între 1,8 şi 1,1 %  în treisprezece ţări  şi între 0,8 şi 0,0 % şi între 0,8 şi 0,0 % în alte patru. Procesul a continuat in februarie şi martie. În aprilie, dintr-o dată, în treisprezece  ţari preţurile au coborât sub zero. Lovise valul deflaţiei - acela despre care tot repetam ca este un fenomen mai periculos decât inflaţia - deflaţie care avea să dureze până în primăvară lui 2021. În tot acest timp România a parcurs un proces benefic de dezinflaţie, soldat cu o rată anualizată a creşterii  preţurilor optimă, de 2,06 %,  şi cu  cu cea mai mică rată de politica monetară din istoria BNR. 

În 2021 a început inflatia. În România în ianuarie, în zona euro în primăvară. Inflaţie care, in ambele cazuri, s-a transformat in dezinflaţie in trimestrul al IV-lea din 2022. De atunci, de mai bine de doi ani deci, valurile care provocaseră dezordinea preţurilor se retrag!... Dar se retrag încet. 

Ce ne spun cele douăsprezece  tablouri ale Eurostat, din ianuarie până in decembrie, analizate faţa în faţa cu tablourile din 2020? Că se profileaza o perspectiva de repetare a istoriei! Preţurile au început să coboare sub linia de 2,0 % în ianuarie 2024, mai întâi în cinci ţări, apoi in opt, mai departe în 11, pentru a ajunge la 15 în  septembrie! 15 ţări, 13 din zona euro şi două din afara acestei zone, în anticamera deflaţiei! Comunicatul Eurostat de vineri a făcut lumină. Am încheiat anul 2024 fără repetarea deflaţiei. Dar rămân mai multe semne de întrebare legate de acest început de an. Şi o certitudine în ce priveşte România: nu este şi nu poate fi campioana inflaţiei... pentru că suntem în dezinflaţie; şi nu putem să fim în cea mai incomodă poziţie din UE privind dezorganizarea preţurilor pentru că... ne-au luat-o înainte ţările din zona euro care se luptă să scape de deflaţie! Spunem însă deschis ce avem de îndreptat. 

Decembrie a fost, cum notează Bloomberg, „cea de-a treia lună consecutivă de creştere a inflaţiei în zona euro“. De la o realitate statistică identică - creşterea în ultimele trei luni ale lui 2024  a ratei anuale a inflaţiei în România - a pornit şi comunicatul de  miercuri 

15 ianuarie al şedinţei de politică monetară al CA al BNR. Un trimestru de inflaţie anemică, ce a întrerupt un proces dezinflaţionist de un an şi zece luni,  şi-a înscris între cauze preţul internaţional în creştere al mărfurilor alimentare, riscurile geopolitice şi seceta  din vara anului trecut. 

Semnificativ, cu deosebire, este punctul forte al comunicatului publicat de BNR, şi anume efectul scontat. Un echilibru solid, deci, pentru obţinerea căruia banca centrală nu se rezumă să conserve dobânda de referinţă de 6,50 %, ci îşi activează întregul arsenal de care dispune. Pentru a asigura, înainte de finalul anului în curs, stabilitatea preţurilor pe linia strategică de ţintire a inflaţiei de 2,50 % plus/minus un punct procentual, şi un PIB sustenabil. 

Deciziile de miercuri 15 ianuarie, ale CA al BNR, sunt departe de a fi fost adoptate numai prin raportări la mediul intern. Inflaţia - care din decembrie 2022 a devenit de fapt dezinflaţie - e globală. E un fenomen care produce suferinţă în toată lumea. Aşa că atât analizele ce au precedat aceste decizii, cât şi votul dat, au ţinut seamă - cum se arată expres în comunicat - de ce se întâmplă în toată lumea. Au fost deci analizate confruntările cu inflaţia ale marilor bănci centrale, îndeosebi ale Fed şi BCE, dar şi ale celor din Cehia, Polonia şi Ungaria. Pentru că România nu este singură...  pe o mare în furtună.

Şi dacă dezorganizarea globală a preţurilor  nu a început în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră în toate ţările,  nici sfârşitul ei nu va avea loc în acelaşi timp. Contextul global contează însă. A contat când „s-a aprins focul”, contează şi acum. Numai că în această fază contextul intern este determinant. Iar banca centrală  are nu doar responsabilităţi în lupta cu inflaţia. Are „armele şi gloanţele”. Are mai cu seamă dobânda de referinţă - folosită intensiv în actualul ciclu dezinflaţionist   de către toate băncile centrale din lume - al cărui dozaj este calibrat pentru a-şi face treaba fără sa pună in pericol creşterea economică.