Afacerile Agricover au crescut anul trecut cu 48%

Postat la 28 martie 2012 48 afişări

Grupul Agricover, companie românească cu activităţi în domeniu agribusiness, a înregistrat anul tecut venituri de peste 920 milioane de lei, în creştere cu 48% faţă de 2010. Grupul raportează pentru acelaşi interval un indice de profit EBITDA de peste 44 milioane de lei, cu 40% mai mare decât în 2010.

Astfel, Agricover şi-a mărit de patru ori cifra de afaceri, faţă de 2007. Rezultatele se dovedesc rodul transformării în practică a viziunii şi a strategiilor pe termen lung ce au fost definite în urmă cu câţiva ani.

"Agricover a realizat o creştere mai mare decât cea anticipată pentru 2011. Aceasta se datorează capacităţii de a anticipa şi de a răspunde corect cerinţelor partenerilor. În acelaşi timp, este evident că acţionăm într-o zonă foarte importantă a economiei, care a avut creşteri excepţionale în 2011", declară Robert Arsene CEO al grupului Agricover.

Compania oferă servicii integrate fermierilor şi industriei procesatoare din România, de-a lungul întregului lanţ valoric - furnizor - Agricover - clienţi. Agricover vinde nu numai produse necesare unei agriculturi moderne, ci şi servicii pentru eficientizarea activităţii fermierilor. Un exemplu este Agricover Credit IFN, divizia dedicată creditării fermierilor cu activităţi în sectorul vegetal şi zootehnic, volumul creditelor acordate în 2011 ajungând la 300 milioane de lei, cu peste 54% mai mult decât în 2010.

"Ne-am bazat - şi în 2011 - pe cei doi piloni ai activităţii noastre, comerţul de cereale şi oleginoase, precum şi pe distribuţia & vânzarea de seminţe certificate, îngrăşăminte, pesticide. Am lansat, la sfârşitul lui 2010 două noi linii de business - comerţul cu animale vii şi carne şi serviciile de furnizare a motorinei. Acestea două au ajuns să reprezinte, împreună, mai mult de 10% din cifra de afaceri", a adăugat Arsene.

Comerţul cu cereale şi oleaginoase, reprezintă peste 55% din totalul cifrei de afaceri a grupului, cu o creştere de 20% a cantităţilor vândute în 2011 faţă de anul anterior. Distribuţia & vânzarea de seminţe certificate, îngrăşăminte, pesticide, motorină a avut, în 2011, venituri cu 50% mai mari decât în 2010.

Suprafaţa detinuta de cei mai bine de 3000 de fermieri parteneri ai grupului Agricover reprezinta circa 19% din totalul suprafetelor arabile utilizate din Romania. Conform cu planurile de extindere in 2011, Agricover Bulgaria a fost in linie cu cresterea totala a grupului, iar distributia de seminte certificate, ingrasaminte, pesticide a ajuns la o valoare in jur de 6 milioane de euro, de peste 6 ori mai mare decat in anul anterior. "Obiectivul de crestere pentru 2012 este de 29% pentru grupul Agricover", a mai spus CEO-ul Grupului Agricover.

Grupul Agricover include: Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Produse speciale, Agricover Silozuri, Agricover Logistică, Agricover Credit IFN, Agricover Livestock, Agricover Bulgaria, AgroAdvice. Solutiile integrate oferite fermierilor includ seminţele, îngrăşămintele, motorina, produsele fitosanitare consultanţă tehnică de specialitate, suport financiar, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijin în valorificarea recoltelor.

Grupul Agricover acoperă întreg teritoriul României având circa 100 de reprezentanţi de vânzări şi achiziţii, personal specializat în serviciile financiare oferite fermierilor, consultanţi şi specialişti. Preluarea cerealelor se desfăşoară în peste 30 puncte de lucru, baze de recepţie şi silozuri, situate în 9 judeţe, compania dispunând de o capacitate totală de depozitare de peste 720.000 tone, ocupând astfel locul al doilea din punct de vedere al capacităţii de depozitare a cerealelor în România.

Acţionarul grupului Agricover este Jabbar Kanani, om de afaceri de origine azeră, absolvent al Universităţi de Medicină & Farmacie din Bucureşti. El trăieşte în România de 27 de ani.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
afaceri,
agricultura,
agricover,
ebitda
/actualitate/afaceri/afacerile-agricover-au-crescut-anul-trecut-cu-48-9447497
9447497
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.