Poveştile despre emigranţi au invadat spaţiul media pe parcursul ultimilor luni, dar fenomenul nu este o noutate, ci dimpotrivă, este monitorizat şi măsurat de decenii bune de diferite instituţii din întreaga lume. La fel de adevărat este că tot mai mulţi oameni aleg, din diferite motive, să plece din ţările natale, iar mişcarea lor produce tot soiul de efecte, atât în zonele pe care le părăsesc, cât şi în cele către care se îndreaptă.

Trimiterile de bani, la nivel mondial, au crescut de mai bine de patru ori, între anul 2000, când reprezentau 0,4% din PIB global, adică 127 de miliarde de dolari şi 2010, când ajunseseră la 457 de miliarde de dolari, respectiv 0,7% din PIB global, conform Băncii Mondiale. Pe parcursul ultimilor cinci ani, trimiterile băneşti ale imigranţilor spre ţările de origine au continuat să crească, ajungând în 2015 la 0,8% din PIB global, adică 586 miliarde de dolari. Respectivele sume au ajuns să joace un rol tot mai important în economia acestor pieţe, reprezentând procente importante din PIB, arată un studiu realizat de Citi Research. De pildă, în China reprezintă 3,5% din PIB, iar în ţările care au aderat la UE după 2004 înseamnă, în medie, 1,9% din PIB – cu variaţii destul de mari de la caz la caz.

Fluxurile de capital merg din ţările mai bogate către cele mai sărace; aproape trei sferturi (73%) dintre remiteri ajung în ţări cu PIB per capita mai mic decât 20% din PIB-ul pe capita din SUA. În plus, mai bine de jumătate (54%) din fluxurile de capital pleacă din ţări care au un venit per capita de cel puţin 80% din cel înregistrat în Statele Unite. În ţările din Africa Subsahariană şi cele din Orientul Mijlociu sumele de bani trimise „acasă“ de către cei care lucrează peste hotare au ajuns să depăşească investiţiile străine directe. În plus, aceste fluxuri de bani sunt mult mai stabile şi predictibile decât investiţiile străine.

Pentru cele mai multe ţări bogate, imigranţii au devenit un veritabil motor de sporire a populaţiei şi a forţei de muncă şi, de aceea, reprezintă un factor major de creştere economică. În cazul SUA, 48% din creşterea forţei de muncă înregistrată în intervalul 2007-2015 se datorează celor care au ajuns în această ţară, iar procentul este chiar mai mare (69%) în cazul celor 15 ţări din zona euro. Iar în două treimi din ţările membre ale UE, cei născuţi peste hotare reprezintă mai bine de jumătate din creşterea forţei de muncă. Materialul realizat de Citi Research mai arată că deşi majoritatea migranţilor se îndreaptă către ţări în care veniturile sunt mai mari, cei mai mulţi dintre aceştia au educaţie similară cu media celor din destinaţiile alese. De pildă, în cazul Uniunii Europene şi al SUA, ponderea migranţilor cu studii superioare (29% şi, respectiv, 31%) este asemănătoare cu cea a nativilor din aceste regiuni (26% în UE şi 32% în SUA). Sunt însă şi ţări către care se îndreaptă un număr şi mare de absolvenţi de universitate – fie Marea Britanie, Estonia, Irlanda, Luxemburg sau Polonia – ponderea celor licenţiaţi fiind de peste 40% din totalul imigranţilor.