CMU preia trei clinici constantene cu 700.000 euro

Postat la 14 august 2008 19 afişări

Operatorul de servicii medicale private Centrul Medical Unirea (CMU) a preluat, contra a 700.000 de euro, 50% din actiunile celor trei clinici Avamedica, urmand ca pana in 2010 participatia sa fie majorata la 70%

Reteaua de clinici constanteana a realizat, in 2007, o cifra de afaceri de 450.000 de euro, iar pentru anul acesta este vizata o crestere de 55%, pana la 700.000 de euro, potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii CMU.

 

„Pe langa cele 3 locatii existente in Constanta, vom trece la deschiderea unei noi clinici in Constanta dedicata atat clientilor nostri cat si celor care doresc sa beneficieze de standardele medicale ale CMU in afara Bucurestiului”, a declarat Sergiu Negut, directorul executiv al companiei.

 

Anul acesta, CMU si-a demarat planurile de extindere la nivel national prin achizitionarea, contra a jumatate de milion de euro a 49% din actiunile Centrului Medical Motilor din Cluj-Napoca, iar in aprilie aa fost deschisa clinica pediatrica CMU Kids.

 

O luna mai tarziu, compania a inaugurat si centrul de diagnostic si tratament din zona Baneasa a Capitalei, urmand ca in toamna compania sa inceapa sa opereze primul spital privat de obstretico-ginecologie, investitia totala pentru cele doua centre fiind de 12 milioane de euro, din totalul de 20 estimate pentru 2008.

 

CMU isi desfasoara activitatea in opt policlinici multidisciplinare in Bucuresti si in colaborare cu peste 100 de clinici partenere in tara.

Specializata pe furnizarea de servicii medicale integrate in sistem de arondare companii, CMU a depasit cifra de 65.000 arondati si este in continua extindere.

 

Piata medicala privata este estimata la circa 300 de milioane de euro, inregistrand, anual, un ritm de crestere de 20-30%, ceea ce a atras atentia multor fonduri de investitii. Marea majoritate a furnizorilor de top de servicii medicale private au ca actionari, cu participatii diferite, fonduri de investitii, asa cum e cazul Romar (Reconstruction Capital II), al Centrului Medical Unirea - CMU (3i, unul dintre cele mai mari grupuri de investitii din lume) sau al Hiperdia (Bedminster Capital Management). Principalii jucatori de pe piata serviciilor medicale private sunt MedLife, Medicover, Romar, Medcenter si Gral Medical.
 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/cmu-preia-trei-clinici-constantene-cu-700-000-euro-2925258
2925258
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.