Ex-managerii Terapia, la LaborMed
Fondul de investitii Advent International, care a preluat in acest an producatorul de medicamente LaborMed Pharma, i-a adus la conducerea companiei pe fostii manageri ai Terapia, detinuta intre 2003 si 2006 de fondul de investitii.
Tranzactia a marcat si o premiera pentru Advent, fiind prima achizitie a fondului cu o componenta de management buy-in realizata in Romania. Cu alte cuvinte, echipa de conducere devine si actionar minoritar al LaborMed alaturi de Advent. Oficialii nu au dorit sa precizeze care este procentul detinut de manageri.
Advent a cumparat in acest an LaborMed, intr-o tranzactie de 123 de milioane de euro, acesta fiind al doilea producator de medicamente detinut de fondul de investitii pe piata romaneasca. In 2003, Advent a preluat producatorul clujean Terapia pentru circa 45 de milioane de dolari si l-a vandut in 2006 cu 327 milioane de dolari. Desi suma a fost de sapte ori mai mare, Advent a obtinut, potrivit unor surse apropiate tranzactiei, de zece ori mai multi bani decat a investit, dat fiind ca o parte a sumei alocate pentru achizitie a fost finantata pe credit.
Acum, oficial, reprezentantii Advent si Stephen Stead nu se mai asteapta la un randament la fel de spectaculos. "Conditiile din piata sunt considerabil schimbate", spune Stephen Stead. Ceea ce nu inseamna ca planurile nu sunt ambitioase. "Vrem ca in urmatorii 4-5 ani sa ne majoram vanzarile de patru ori", a anuntat Stead astazi, intr-o conferinta de presa.
In 2007, LaborMed a inregistrat vanzari brute de 28 de milioane de euro. Cum isi propune Stead sa obtina aceasta crestere? Strategia este relativ similara celei adoptate la Terapia: consolidarea si extinderea portofoilului de produse, atacarea pietelor din jur si, de ce nu, achizitii.
"Trebuie sa intarim portofoliul de produse, sa introducem produse de nisa, sa pregatim produse OTC (care se vand fara reteta - n.red.) (...) Vom cauta achizitii pe piata locala, dar si oportunitati de extindere in regiune", a spus Stead in conferinta de presa. Obiectivul declarat al companiei este "transformarea intr-un lider de piata, orice ar insemna asta", dar si "internationalizarea".
LaborMed detine, pe langa activitatea de productie a medicamentelor, si o firma de distributie la nivel national. "Distributia este o afacere mica", spune Stead, dar "desi nu este activitatea de baza a companiei, poate fi o varianta de dezvoltare a afacerii", a explicat managerul LaborMed, atragand atentia ca, in regiune, se simte o integrare la nivelul grupurilor a mai multor segmente a pietelor farmaceutice (productie, distributie si retail).
Un exemplu in acest sens este grupul ungar Gedeon Richter, care detine in Romania atat activitati de productie si import de medicamente, dar in ultimii ani a cumparat mai multi distribuitori, precum si lanturi de farmacii. Gedeon Richter a cumparat anul trecut producatorul polonez Polpharma, la care Stead a fost CEO pana la jumatatea acestei luni.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro