Franciza Debenhams – 100% la RTC

Postat la 22 noiembrie 2007 1 afişăre

Franciza Debenhams este detinuta din aceasta saptamana in totalitate de RTC Holding. Omul de afaceri Octavian Radu a renuntat la pachetul de actiuni (40%) detinut la AAV Group, companie in care era asociat cu Vincentiu Zorzolan, in schimbul celor 33,4% din actiunile pe care partenerul sau le detinea la Fashion Retail Group, cea de-a doua companie pe care o controlau impreuna.

In urma schimbului de actiuni dintre cei doi asociati, drepturile de franciza Debenhams (operat de FRG) intra 100% in proprietatea Grupului RTC, in timp ce Zorzolan devine actionar unic al brandurilor luate in franciza de AAV Group (precum Esprit sau Springfield).

“Retailul va fi motorul de crestere al RTC in urmatorii 10 ani, iar pe piata de fashion posibilitatile sunt foarte mari. Consumatorii renunta la produse in favoarea brandurilor si a calitatii. In plus, proiectele de mall-uri sunt din ce in ce mai generoase”, considera Octavian Radu, care va deschide astazi cel de-al doilea magazin Debenhams la Cluj Napoca, in Polus Center, pe o suprafata de 2.000 de metri patrati.

RTC Holding planuieste sa dezvolte reteaua Debenhams cu pana la 10 magazine in urmatorii trei ani. Suprafata totala de vanzare va ajunge astfel la peste 23.000 de metri patrati avand in vedere ca spatiul mediu al unui magazin Debenhams este de aproximativ 2.000 de metri patrati. Valoarea investitiilor anuntate depaseste 25 de milioane de euro pana in 2010.

Pentru primele luni de prezenta pe piata locala (aprilie-decembrie), rulajul estimat pentru Debenhams depaseste 9 milioane de euro, iar ritmul de dezvoltare va creste astfel incat in 2010 cifra de afaceri a RTC, provenita din franciza Debenhams, sa se ridice la 50 de milioane de euro.

"Fiecare dintre noi doreste sa aiba o dinamica puternica pe fashion in perioada urmatoare, iar prin acest schimb de actiuni ne vom concentra intr-o singura directie", considera Vincentiu Zorzolan. Acesta intetoneaza sa investeasca peste 10 milioane de euro in francizele pe care le detine.

Compania la care a devenit actionar unic tinteste ca pana in 2010 sa ajunga la afaceri de 80 de milioane de euro, de trei ori mai mult decat rulajul estimat pentru 2008, si sa aiba 40 de magazine, cu toate brandurile din portofoliu actuale si viitoare.

Cititi mai multe despre motivatiile celor doi asociati in editia care apare miercuri, 28 noiembrie a revistei BUSINESS Magazin.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
retail,
Debenhams,
RTC,
fashion
/actualitate/afaceri/franciza-debenhams-100-la-rtc-1056964
1056964
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.