Mărcile private muşcă din piaţă, dar Marelvi nu se lasă
Piaţa de produse electrocasnice creşte, dar vânzările de produse sub marcă proprie pun presiune pe preţ. Marelvi, cel mai mare distribuitor de electrocasnice de pe piaţa electrocasnicelor, mizează pe o creştere de 20% anul acesta, până la nivelul de 50 milioane de euro.
„Este un an greu însă cu rezultate pozitive, cu o creştere care se menţine oarecum în trendul creşterii de piaţă (25-30%)“, spune antreprenorul moldovean Dumitru Mihalescul, care a clădit afacerea Marelvi. A ales calea antreprenoriatului în urmă cu 21 de ani, iar acum în activitatea firmei sunt implicate şi cele trei fiice ale sale. Mihalescul arată că piaţa de aparatură de uz caznic se află pe un trend crescător şi că „în perioada ianuarie-mai 2016 avem o creştere de 30,7% în volum şi 28,8% în valoare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Sunt toate premisele ca 2016 să găsească această piaţă în cea mai bună formă de până acum“. Mihalescul semnalează şi aspectele negative ale pieţei: că „este îngrijorător că preţul acestor produse este în uşoară scădere, în principal din cauza faptului că au crescut vânzările pe branduri private label, produse din categoriile B sau C“.
Antreprenorul m-a primit la discuţie în showroomul Liebherr, inaugurat anul trecut, unde sunt expuse vedetele producătorului german de electrocasnice, cu care Marelvi lucrează de opt ani. De curând Marelvi a preluat şi distribuţia pentru divizia comercială a producătorului de aparate frigorifice, devenind astfel singurul importator şi distribuitor de aparatură frigorifică Liebherr din România. „Sperăm să aibă un impact pozitiv, chiar dacă nu va fi uşor din prisma faptului că ne adresăm unui segment de piaţă complet nou pentru obiectul nostru de activitate“, spune antreprenorul.
Cota de piaţă a Liebherr în România este de 2% pe segmentul de frigidere şi combine şi 3% pe cel de congelatoare; Mihalescul nu a dorit să facă nicio estimare pentru produsele de uz comercial, care se adresează producătorilor de îngheţată, farmaciilor, spitalelor, hotelurilor sau restaurantelor. Antreprenorul român spune totuşi despre această divizie că e un pariu, cu o tendinţă pozitivă în vânzări. Despre showroomul Liehberr spune doar că a avut un efect pozitiv şi că este un loc în care clienţii pot vedea şi testa produsele înainte de a hotărî ce cumpără. Altfel spus, magazinul este şi o unealtă de marketing pentru distribuitor.
Dumitru Mihalescul este de formaţie tehnician, iar începuturile capitalismului postrevoluţionar l-au prins la Găeşti, în echipa Arctic, unde lucra din 1976. În acel moment se ocupa de coordonarea activităţii de service de frigidere în Moldova. Domeniul ales pentru firmă s-a legat de experienţa sa: „M-am gândit că nu pot trăi confortabil dintr-un salariu, aşa că mi-am făcut o firmă. Mă gândeam la benzinării, construcţii sau electrocasnice. Cunoscând această zonă de electrocasnice am decis să mă îndrept în această direcţie“.
Activitatea principală a firmei este distribuţia produselor electrocasnice către retailerii independenţi din oraşele mici şi medii. „Avem contracte cu 400-500 de astfel de magazine şi în ultimii ani piaţa şi-a schimbat structura, aşa că nu prea mai apar astfel de jucători.“ Îşi aminteşte că în anii ’90 retailerii independenţi erau cei care controlau piaţa, Altex şi Domo activând alături de Mondo sau Rombiz. „Independenţii erau cei mai puternici după ’90, dar nu au reuşit să se unească şi să devină seminificativi în piaţă şi au scăzut.“ Astăzi, jucătorii mici au pierdut teren în lupta cu retailerii specializaţi; piaţa este dominată de reţelele Altex şi Flanco, şi de comercianţii online precum eMAG, dar şi de lanţurile de hipermarketuri şi cash & carry.
Mihalescul povesteşte că după 2000 a obţinut un contract de distribuţie pentru produsele Arctic şi că pe unii producători i-a căutat el, iar alţii au venit către Marelvi. Piaţa de electrocasnice a intrat într-un ritm alert de creştere în 2003, a atins apogeul în 2008, iar apoi s-a prăbuşit, valoarea vânzărilor înjumătăţindu‑se în perioada 2009-2010. Acum, vânzările din segmentul electro-IT sunt din nou pe o pantă ascendentă, înregistrând plusuri în valoare şi volum vreme de mai multe semestre consecutiv, conform informaţiilor din studiul TEMAX, realizat de compania de cercetare GfK. În ciuda fluctuaţiilor importante, antreprenorul spune că vânzările companiei nu au suferit scăderi importante: „Asta înseamnă să te mişti în piaţă, unde merge piaţa şi unde este nevoie. Te reorientezi“.
Treptat toată familia a fost cooptată în afacere. Cele trei fiice ale sale ocupă poziţii importante în companiei, la fel şi soţii acestora, iar anteprenorul apreciază acest aspect ca fiind pozitiv: „Sunt sinceri cu tine, şi-ţi spun realitatea, sunt mai mulţi ochi în firmă şi toată lumea trage pentru binele companiei“.
Chiar şi aşa Mihalescul se implică foarte mult în toate operaţiunile afacerii şi afirmă că în ultimii ani a încercat să se îndrepte către un rol de poziţie doi. „Încerc, dar nu reuşesc în totalitate, ci doar parţial.“ Ţine însă să sublinieze că „acasă nu am firmă, la firmă nu am familie“. În ceea ce priveşte afacerile spune că se consultă cu membrii familiei, dar el ia în continuare toate deciziile. „Au încredere în ceea ce decid.“ Dumitru Mihalescul încă nu se gândeşte la retragere, iar despre posibilitatea de intrare în alte afaceri spune că nu intenţionează, dar „dacă apar oportunităţi nu spun nu, îmi place să fiu activ“.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro