Aglomeraţie la frontiera cu Ungaria. Românii care vin acasă de sărbători aşteaptă până la şase ore

Autor: Marian Buga, Liliana Iedu Postat la 20 decembrie 2015 71 afişări

Sute de autoturisme în care se află în special muncitori români care revin în ţară de sărbători aşteaptă în coloane la intrarea în ţară pe la PTF Nădlac II (A1), aglomeraţia fiind cauzată de controale amănunţite derulate pentru prevenirea migraţiei şi a unor ameninţări la adresa securităţii interne.

Aglomeraţia la intrarea în România dinspre Ungaria a apărut încă de vineri, însă în cursul zilei de sâmbătă coloanele de maşini formate pe teritoriul ungar au ajuns şi la 15 kilometri, conform relatărilor şoferilor, care spun că au aşteptat între cinci şi şase ore pentru a ajunge la controlul documentelor.

"Am făcut din Germania până la Nădlac şase ore şi ca să intru în ţară am mai stat încă şase ore. Ne-au verificat bagajele şi maşina şi toată lumea e verificată, motiv pentru care se formează cozi", a declarat un român care lucrează în Germania şi a venit acasă de sărbători.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II au fost deschise zece benzi pentru autoturisme pe sensul de intrare şi două pentru autocare, lucrându-se la capacitate maximă, însă timpii de aşteptare au crescut în urma unor controale amănunţite care au început în luna noiembrie, pe fondul migraţiei ilegale din zonele de conflict.

"Scopul acestor controale amănunţite este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane provenite din statele aflate în zone de conflict care pot derula activităţi ce reprezintă o ameninţare reală la adresa securităţii interne şi externe", a declarat Daniel Iancu.

Potrivit sursei citate, aglomeraţia pe sensul de intrare în ţară se va menţine şi în următoarele zile, până înainte de Crăciun, fiind perioada în care muncitorii români care lucrează în străinătate vin în vacanţă.

Iancu a precizat că, sâmbătă seara, a început să se aglomereze şi PTF Nădlac I (DN 7), unde, de asemenea, au fost suplimentate personalul de control şi numărul de benzi de intrare.

Pentru evitarea aglomeraţiei, Poliţia de Frontieră le recomandă celor care aşteaptă musafiri din străinătate să le transmită acestora să folosească alte puncte de intrare în ţară, mai puţin aglomerate, precum Turnu, Vărşand, Salonta sau Borş.

De asemenea, coloane s-au format în ultimele zile şi pe sensul de ieşire din ţară, atât la PTF Nădlac I, cât şi la PTF Nădlac II, pe fondul aceloraşi verficări amănunţite, însă timpul de aşteptare este de cel mult o oră, fiind mai puţini cei care ies din ţară decât cei care vin.

Şi la Cenad, singurul punct de trecere a frontierei dinspre Ungaria din judeţul Timiş, cozile de maşini se întind pe mai bine de 10 kilometri, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

În acest punct de frontieră sunt funcţionale toate cele trei benzi, fiind deschisă publicului şi cea de-a patra bandă care, în mod obişnuit, este dedicată corpului diplomatic şi a fost suplimentat personalul.

Timpul de aşteptare este de peste 40 de minute.

"Valorile de trafic de la Cenad sunt ridicate. Se lucrează pe trei benzi, traficul practic triplându-se faţă de normal. Au fost luate măsuri de suplimentare a personalului şi creştere a numărului arterelor de control. Lucrăm la capacitate maximă şi se fac verificări sistematice. A fost deschisă şi cea de-a patra bandă, cea care este folosită în mod normal pentru corpul diplomatic", a declarat Roxana Costache, purtătorul de cuvânt al ITPF Timişoara.

Potrivit sursei citate, coada de maşini este de peste 10 kilometri pe sensul de intrare în ţară şi începe din zona localităţii ungare Mako.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AGLOMERAŢIE,
FRONTIERĂ,
/actualitate/aglomeratie-la-frontiera-cu-ungaria-romanii-care-vin-acasa-de-sarbatori-asteapta-pana-la-sase-ore-14925726
14925726
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.