Amazon va încerca să construiască drone pentru a livra comenzile clienţilor într-o jumătate de oră

Autor: Marius Oncu Postat la 02 decembrie 2013 61 afişări

Retailerul online american Amazon va încerca să dezvolte vehicule aeriene fără pilot, care să poată livra colete într-o jumătate de oră de la primirea unei comenzi de la clienţi, a declarat directorul general al companiei, Jeff Bezos.

Bezos a prezentat la emisiunea 60 Minutes, de la postul de televiziune CBS, o versiune în fază iniţială a dronei, pe care a numit-o "octocopter".

Dronele Amazon ar putea deveni operaţionale în 4-5 ani, depinzând parţial de avizele Autorităţii Federale pentru Transport, a spus şeful companiei, citat de cotidianul Wall Street Journal.

"Ştiu că pare science fiction. Nu este", a spus Bezos.

Amazon a lucrat în ultima perioadă la reducerea timpului de livrare prin creşterea eficienţei depozitelor şi construirea unui număr mai mare de facilităţi de stocare în apropierea centrelor urbane.

Dronele ar putea transporta colete cu greutate de până la 2,3 kilograme, categorie care acoperă 86% din livrările totale ale Amazon, a adăugat directorul retailerului.

"Ar fi o rază de 16 kilometri de la centrul de livrare. Astfel, în zonele urbane pot fi acoperite părţi importante ale populaţiei", a declarat el.

Amazon mai are însă de lucrat la proiect. Compania va trebui să rezolve probleme precum costurile, zgomotul şi aspecte privind siguranţa.

"Nu vreau să creadă nimeni că e ceva ce se va întâmpla imediat. Este un proiect de cercetare - dezvoltare", a afirmat Bezos.

Potrivit unui comunicat prezentat de Amazon concomitent cu difuzarea emisiunii CBS, numele proiectului este Prime Air. Un purtător de cuvânt al Amazon a declarat că retailerul a contactat deja Autoritatea Federală pentru Transport referitor la acest proiect.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/amazon-va-incerca-sa-construiasca-drone-pentru-a-livra-comenzile-clientilor-intr-o-jumatate-de-ora-11734384
11734384
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.