Analişti: Măsurile de stimulare ale BCE, benefice mai mult Europei de Est decât Elveţiei

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 20 ianuarie 2015 102 afişări

Europa de Est are motive să se bucure de achiziţiile de obligaţiuni ale Băncii Centrale Europene (BCE), care ar contribui la creşterea economică şi evitarea deflaţiei, spre deosebire de Elveţia, pentru care măsurile de stimulare vor avea ca efect aprecierea francului, potrivit analiştilor.

"Achiziţiile de obligaţiuni ale BCE vor avea în mod clar un efect pozitiv. Relaxarea monetară poate avea un impact pozitiv asupra economiilor care au legătură cu regiunea unde este aplicată o astfel de politică", a declarat Piroska Nagy, economist la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), relatează Bloomberg.

Majoritatea statelor est-europene nu folosesc euro, dar vor avea de câştigat întrucât măsurile BCE încurajează creditarea transfrontalieră şi stimulează creşterea economică în uniunea monetară, principalul lor partener comercial.

Băncile centrale din Europa de Est sunt deja ocupate să facă faţă efectului retragerii măsurilor de stimulare de către Rezerva Federală americană şi cu decizia şoc a Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina plafonul valutar de 1,2 franci/euro, care a mărit costul creditelor în franci.

Monedele Poloniei şi Ungariei s-au depreciat puternic săptămâna trecută, cele două ţări având cea mai mare pondere a creditelor pentru locuinţe în franci elveţieni. Zlotul şi forintul s-au depreciat de la începutul acestui an cu 1,1%, respectiv 0,7%.

Europa de Est a suportat deocamdată impactul încetinirii economice din zona euro, dar prăbuşirea cotaţiilor petrolului a amplificat presiunile de scădere a preţurilor. În prezent, Polonia şi Ungaria se află în deflaţie, în timp ce în statele vecine inflaţia se află la minime record.

Măsurile de stimulare ale BCE ar putea permite statelor est-europene să menţină costurile de împrumut la minime record, iar în unele cazuri scăderea în continuare a acestora, susţinând astfel creşterea economică, a spus Neil Schearing, economist şef pentru pieţe emergente la Capital Economics, în Londra.

"Politicile monetare din Europa Centrală şi de Est vor rămâne mai relaxate decât ar fi fost în altă situaţie. Polonia şi România ar putea reduce în continuare dobânzile, în timp ce Cehia ar putea ajusta plafonul de apreciere a coroanei", consideră Schearing.

Lichidităţile suplimentare de la BCE ar putea încuraja băncile vest-europene, care domină circa două treimi din industria bancară din Est, prin bănci precum Erste Group Bank şi Societe Generale, să reducă retragerile de capital din regiune, a adăugat economistul.

Iniţiativa lui Draghi implică şi riscuri pentru Europa de Est, precum intrările de capital şi formarea de bule speculative pe pieţele de obligaţiuni, a avertizat săptămâna trecută guvernatorul băncii centrale a Poloniei, Marek Belka.

Polonia a menţinut săptămâna trecută dobânda de politică monetară la nivelul de 2%.

BCE va evalua nivelul de 0,05% al dobânzii cheie la şedinţa de politică monetară de joi, la care majoritatea analiştilor anticipează că instituţia va anunţa şi lansarea unui program de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale în valoare de 550 de miliarde de euro.

Un alt risc este ca programul de achiziţii de obligaţiuni al BCE să nu confirme amploarea luată deja în calcul de investitorii în active de pe pieţele est-europene, a spus Helena Horska, director de cercetări la Raiffeisen Bank în Praga.

Cu toate acestea, ritmul de creştere economică din Europa Centrală şi cele trei state baltice va rămâne solid, de 2,6% în acest an, potrivit estimărilor BERD publicate luni. În Europa de Sud-Est, avansul economic va fi de 2,2% în 2015.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BCE,
EUROPA DE EST,
/actualitate/analisti-masurile-de-stimulare-ale-bce-benefice-mai-mult-europei-de-est-decat-elvetiei-13776655
13776655
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.