Apa San Pellegrino a intrat în portofoliul PPD România
PPD România, unul dintre cei mai mari distribuitori locali de băuturi alcoolice premium şi super-premium, îşi extinde portofoliul, care cuprinde aproximativ 40 de mărci internaţionale, cu brandurile premium San Pellegrino: apă (S.Pellegrino, Acqua Panna), băuturi răcoritoare (Aranciata, Lemonata, Aranciata Rossa, Pompelmo şi apa tonică Tonic), ice tea şi aperitivul non-alcoolic Sanbitter. Compania a devenit distribuitorul oficial pentru Sanpellegrino S.p.A la nivel naţional, începând cu luna ianuarie a acestui an, în urma încheierii unui parteneriat strategic.
“Celebrele produse Sanpellegrino marchează intrarea noastră pe segmentul de apă minerală şi băuturi răcoritoare, având o prioritate majoră în completarea portofoliului nostru de băuturi spirtoase din categoria premium şi consolidându-ne în acelaşi timp poziţia la nivel naţional atât în on trade cât şi în off trade. Cultura gastronomiei rafinate urmăreşte un trend care este dezvoltat şi pe piaţa din România şi pe care îl susţinem şi noi. Apele Sanpellegrino, în special, sunt simbolul culturii internaţionale, a gastronomiei rafinate, inspirând diferite teme, precum armonia şi degustarea în restaurantele de lux,” a declarat Nikos Xystouris, director general PPD România.
De peste un secol, încă din anul 1899, grupul Sanpellegrino cu sediul în Milano este lider al sectorului de băuturi în Italia, cu o gamă variată de apă minerală, aperitive non-alcoolice, băuturi răcoritoare şi ice tea. Distribuite în peste 120 de ţări pe toate cele 5 continente, produsele companiei, de la apele minerale sau aperitivele non-alcoolice la băuturile răcoritoare, reprezintă excelenţa în calitate. Renumitele produse Sanpellegrino sunt fabricate şi îmbuteliate de către Nestle în Italia, în zona cu acelaşi nume, în Val Brembana, chiar în inima Alpilor italieneşti.
În prezent, S.Pellegrino este lider al categoriei de ape minerale în segmentul de restaurante high class la nivel internaţional, având o distribuţie de 650 de milioane de sticle în 120 de ţări. Fabrica Aqua Panna produce peste 300 de milioane de litri de apă naturală în fiecare an, iar 30% din producţie este destinată exportului.
Prezentă pe piaţa din România din 2007, PPD România este printre cei mai mari distribuitori de băuturi premium, reprezentând peste 40 de branduri lider pe piaţa locală.
Împreună cu Diageo, grupul Campari, Cuervo, Nestlé şi alţi parteneri strategici, compania are in portofoliu de branduri premium şi super-premium, precum Johnnie Walker, J&B, Smirnoff, Baileys, Jose Cuervo, Campari, Aperol, SKYY Vodka, Wild Turkey, Cinzano, Aqua Panna, San Pellegrino, Lanson şi propriul brand de vodkă, Tazovsky.
PPD România este parte a Photos Photiades Group (PPG), companie internaţională fondată în urmă cu peste 70 de ani. PPG este prezentă în România, Grecia, Cipru, Croaţia şi Slovenia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro