Apple a câştigat parţial un proces cu Samsung în domeniul brevetelor şi va primi despăgubiri

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 19 mai 2015 85 afişări

Apple a câştigat parţial un proces cu Samsung Electronics şi va primi despăgubiri, o curte de apel din Washington confirmând un verdict potrivit căruia compania sud-coreeană nu a respectat brevetele companiei americane, inclusiv unul privind forma şi culoarea iPhone.

Curtea a respins în schimb o decizie anterioară, referitoare la protejarea aspectului general al iPhone.

În acest fel, până la 40% din despăgubirile de 930 de milioane de dolari obţinute de Apple în procesul cu Samsung Electronics trebuie reanalizate.

"Este o victorie pentru design şi pentru cei care îl respectă", se arată într-un comunicat al Apple.

Reprezentanţii Samsung au refuzat să comenteze.

Disputa dintre Apple şi Samsung datează încă de pe vremea lui Steve Jobs şi a fost considerată emblematică pentru tendinţa sa de a proteja designul şi tehnologia produselor Apple.

Verdicul curţii de apel din SUA este favorabil Apple, întrucât menţine cea mai mare parte a depăgubirilor şi întăreşte principiile de design pentru care compania a dat în judecată Samsung, consideră Brian Love, profesor asistent de drept la University of Santa Clara.

Procesul dintre cei doi mari producători de smartphone-uri, intentat de Apple în 2012, a fost intens urmărit.

Apple a câştigat despăgubiri de 930 de milioane de dolari, dar nu a reuşit să obţină interzicerea comercializării telefoanelor Samsung care au format obiectul procesului şi care în prezent nu mai sunt pe piaţă.

După procesul din 2012, Samsung şi Apple au renunţat la majoritatea celorlalte litigii, cu excepţia unui caz care va fi analizat de aceeaşi curte de apel din Washington, care implică despăgubiri de 120 de milioane de dolari obţinute de Apple în 2014, pentru alte brevete destinate aparatelor smartphone.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
APPLE,
SAMSUNG,
PROCES
/actualitate/apple-a-castigat-partial-un-proces-cu-samsung-in-domeniul-brevetelor-si-va-primi-despagubiri-14293074
14293074
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.