ATENTAT sinucigaş la Kabul, soldat cu trei morţi şi opt răniţi, între care un deputat
Trei persoane au fost ucise, iar alte opt rănite, între care un deputat, în urma unui atentat sinucigaş comis duminică la Kabul, capitala Afganistanului, relatează Associated Press, în pagina electronică.
"Ţinta atacului (sinucigaş) a fost deputatul (Gul Pacha) Mujedi, care ieşea de la o şedinţă (...) în momentul în care a fost atacat", potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Sediq Sediqqi.
Trei persoane au fost ucise în urma acestui atac, între care un copil, a anunţat Sediqqi.
Gul Pacha Mujedi este un deputat din provincia Paktia (est).
Atacul încă nu a fost revendicat, însă a avut loc pe fondul intensificării acţiunilor militanţilor talibani, care iau la ţintă forţele afgane de securitate şi oficiali de rang înalt.
Este vorba despre al doilea atac sinucigaş comis în cursul acestei săptămâni la Kabul. Miercuri, cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 31 rănite în urma unui atentat cu maşină-capcană, potrivit unor surse din domeniul securităţii.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro