BenQ: Piata proiectoarelor ar putea creste cu 20-25% in 2011

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 08 noiembrie 2010 17 afişări

Piata de proiectoare va inregistra anul acesta vanzari cu 30% mai mari decat in 2009, crestere care se va mentine si anul viitor la un nivel de 20-25 de procente, in timp ce din punctul de vedere al numarului de unitati, avansul va fi de 30% comparativ cu vanzarile de peste 8.700 de bucati din anul trecut.

In prima jumatate a acestui an, pe piata din Romania au fost vandute 5.689 de proiectoare, in crestere cu 30% fata de perioada similara din 2009, cand numarul de bucati vandute s-a cifrat la 4.380.

Motorul de crestere al industriei va fi segmentul educational, care, cel putin in cazul BenQ reprezinta 10-12% din vanzarile de proiectoare, piata putand fi influentata de penetrarea inca scazu a proiectoarelor in aceasta zona, dar si de un posibil val de inlocuire a echipamentelor vechi, tendinta vizibila in alte tari europene, conform lui Dragos Salamac, team leader in cadrul BenQ Romania.

"Putem observa o crestere de 10-15% la nivel mondial pe piata de proiectoare, sustinuta in general de evolutia sectorului educational, urmat de cel de business si de cel aferent zonei de home-entertainment", mai spune Salamac, BenQ urmand sa inregistreze anul acesta o crestere de 90% a numarului de unitati vandute si de 80% a incasarilor din proiectoare.

Astfel, chiar si in cazul in care conditiile bugetare din 2011 vor fi similare celor din acest an, exista posibilitatea ca piata sa inregistreze o crestere de pana la 10% pe segmentul de proiectoare destinat zonei educationale. Pe de alta parte, daca va creste accesul la sursele de finantare, fie ele de la bugetul local ori de stat sau fin accesarea fondurilor europene, atunci este posibil ca piata sa inregistreze un avans de 30-40% pe acest segment.

Dincolo de zona educationala si de cea de business (companiile reprezentau pana acum cativa ani intreaga industrie locala, cumparatorii se ghideaza in continuare dupa factorul pret, insa s-a conturat totodata si o categorie care analizeaza produsele existente pe piata, compara caracteristicile tehnice, iar dupa ce a luat o decizie asteapta o oferta speciala sau promotie pentru a achizitiona respectivul produs. Companiile aduc astazi jumatate din vanzarile din piata, alte 10 procente merg in zona educationala, iar restul vine din segmentul consumatorilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BenQ,
proiectoare,
vanzari
/actualitate/benq-piata-proiectoarelor-ar-putea-creste-cu-20-25-in-2011-7700321
7700321
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.