BIOGRAFIE: Igor Dodon, economistul care reuşeşte să aducă PSRM direct pe primul loc în Parlamentul Republicii Moldova

Autor: Iuliana Enache Postat la 01 decembrie 2014 746 afişări

Igor Dodon, fost membru PCRM, din care a plecat pentru a prelua conducerea Partidului Socialiştilor (PSRM) în 2011, a creat o surpriză de proporţii pe scena politică din R.Moldova, reuşind să aducă această formaţiune extraparlamentară pe primul loc după alegerile legislative de duminică.

Igor Dodon, în vârstă de 39 de ani, s-a născut la 18 februarie 1975, în satul Sadova, raionul Călăraşi. El a absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universităţii Agrare de Stat în 1997, iar în 1998 a absolvit Academia de Studii Economice, specialitatea Management. El a urmat, de asemenea, cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Institutului Internaţional de Management, al cărei absolvent a fost în 2005. În 2002, i-a fost conferit titlul ştiinţific de Doctor în Ştiinţe Economice.

În perioada 1997-2001, Dodon a deţinut funcţiiile de Specialist Principal al Departamentului Clearing, al Departamentului Listing, de Administrator al Sistemului Electronic de Licitaţii şi Director al Departamentului Marketing, Listing şi Cotări al Bursei de Valori din Republica Moldova.

În perioada 2001-2005, a deţinut funcţia de preşedinte al Depozitarului Naţional de Valori Mobiliare din R.Moldova, iar între 2003 şi 2005 a fost preşedinte al Bursei Universale de Valori din Moldova.

În perioada 1997-2005, în paralel cu activitatea de bază, de lector superior al Academiei de Studii Economice din Moldova, a activat şi în calitate de lector la Universitatea Liberă Internaţională din R.Moldova, Institutul Internaţional de Management, Universitatea de Stat din R.Moldova.

În perioada 18 septembrie 2006 - 31 martie 2008, Dodon devine ministru al Economiei şi Comerţului în Guvernul lui Vasile Tarlev. În Guvernul următor, condus de Zinaida Greceanîi şi format la 31 martie 2008, Dodon şi-a păstrat portofoliul dar a ocupat şi funcţia de prim-vicepremier. În 2009, el este ales deputat din partea PCRM, atât după alegerile din 5 aprilie, cât şi după cele anticipate din 29 iulie.

În urma alegerilor din 2010, Dodon este reales deputat pe listele Partidului Comuniştilor (PCRM).

La 11 noiembrie 2011, împreună cu Zinaida Greceanîi şi Veronica Abramaciuc, Dodon a părăsit PCRM şi s-a alăturat Partidului Socialiştilor (PSRM), al cărui preşedinte a devenit în urma congresului organizat în acelaşi an.

În martie 2012, grupul lui Dodon l-a votat împreună cu Alianţa pentru Integrare Europeană pe Nicolae Timofti în funcţia de şef al statului. Atunci, deputatul PCRM Mark Tkaciuk a declarat că Igor Dodon a fost plătit cu trei milioane de euro pentru ca grupul său să voteze preşedintele. Ulterior, aceleaşi acuzaţii au venit şi din partea preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin.

La jumătatea lui 2013, între vechii membri ai partidului PSRM şi echipa nouă condusă de Dodon au apărut disensiuni, una dintre ele fiind legată de intenţia lui Dodon de a organiza un referendum în capitală pentru demitarea primarului Dorin Chirtoacă.

În consecinţă, Igor Dodon a înregistrat iniţiativa de a-l demite pe primarul Chişinăului ca un proiect al Fundaţiei Soluţia, iar ulterior a organizat un congres de la care vechea conducere a PSRM a fost exclusă din partid. În prezent, aceasta se judecă cu Dodon.

La alegerile locale din iunie 2011, Igor Dodon a fost contracandidatul lui Dorin Chirtoacă la funcţia de primar al Chişinăului. Atunci, Chirtoacă a câştigat 50,6 la sută din voturi, iar Dodon 49,4 la sută.

După instaurarea embargoului de către ruşi, Vlad Filat şi Vladimir Voronin l-au acuzat pe liderul socialiştilor că el şi Renato Usatîi se fac vinovaţi de interdicţiile impuse de Rusia. "Dodon şi Usatîi se uită în oglindă? Cum pot ei să creeze probleme propriilor cetăţeni? Eu aş numi asta trădare de ţară", a spus atunci Vlad Filat într-o emisiune televizată.

Dodon a creat o surpriză la alegerile parlamentare de duminică, partidul său clasându-se pe primul loc. Deşi unele sondaje de opinie nu îl creditau cu şanse de a intra în Parlament, PSRM a obţinut peste 20 la sută din voturi, potrivit rezultatelor parţiale. PSRM ar fi putut profita de excluderea din cursa electorală a Partidului Patria al lui Renato Usatîi. În pofida faptului că PSRM s-a clasat pe primul loc, şansele lui Dodon de a forma un Guvern sunt destul de reduse.

Igor Dodon vorbeşte fluent limbile română, rusă şi franceză şi are cunoştinţe de engleză şi germană. El este căsătorit şi are doi copii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
R.MOLDOVA,
PARTIDE,
DODON
/actualitate/biografie-igor-dodon-economistul-care-reuseste-sa-aduca-psrm-direct-pe-primul-loc-in-parlamentul-republicii-moldova-13682309
13682309
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.