Un articol de opinie semnat de Robert D Kaplan şi publicat de agenţia Bloomberg analizează relaţia României cu Rusia, în contextul conflictului din Ucraina. Textul este scris dintr-o perspectivă personală şi avansează ideea unei apropieri între destinul lui Nicolae Ceauşescu şi cel al lui Putin.

În 1984, în timpul celei mai întunecate perioade a regimului stalinist al dictatorului român Nicolae Ceauşescu, am vizitat Târgovişte, la peste o oră la nord-vest de capitala Bucureşti, pe câmpia Munteniei. Era un oraş infernal, cu străzi pline de noroi, câteva maşini dărăpănate, fără niciun loc decent unde să mănânci şi cu gunoaie peste tot. Oamenii arătau şi miroseau urât.

În urmă cu două săptămâni, am revizitat Târgovişte pentru prima dată în aproape patru decenii. Acum este un oraş strălucitor şi plin de viaţă, cu drumuri noi cu limitatoare de viteză, flori şi garduri vii tunse, supermarketuri şi restaurante noi şi maşini de ultimă generaţie peste tot. Oamenii arătau şi se îmbrăcau ca oriunde în Occident.

Târgovişte este un miracol generat de apartenenţa României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi la Uniunea Europeană. Zone nu doar din Româniea, ci şi din alte state din Europa Centrală şi de Est care au aderat la NATO şi UE în primul deceniu al secolului XXI arată asemănător. O revoluţie a occidentalizării a avut loc dincolo de capitalele fostei Europe comuniste. Ideea promovată de mulţi din comunitatea politică de la Washington că extinderea NATO şi a UE a fost o greşeală - şi că a condus inexorabil la războiul din Ucraina - este subminată de realitatea de pe teren, în care stabilitatea politică şi economică a Occidentului se extinde acum până la graniţa cu Rusia.

Dacă Târgovişte şi alte oraşe din nordul Poloniei nu s-ar fi dezvoltat în ultimele trei decenii, SUA şi aliaţii săi s-ar fi confruntat cu o divizare economică şi culturală a Europei, analogă celei din timpul Războiului Rece, cu o Rusie colosală, sub orice regim, semănând răul.

Nu toate ţările au înregistrat câştiguri egale. Dar populismul autocratic al premierului Ungariei, Viktor Orban, şi dezordinea politică din Bulgaria nu sunt decât o mică mostră a ceea ce s-ar fi putut întâmpla pe o mare parte a continentului european fără NATO şi extinderea UE.

Cu toate acestea, România, cu cea mai mare populaţie şi cel mai mare teritoriu din sud-estul Europei, este o naţiune îngrijorată. Ea a fost prinsă în capcană din punct de vedere istoric de proximitatea sa faţă de Rusia, a cărei armată a invadat acum ţara vecină. România şi Republica Moldova, vorbitoare de limbă română, au o graniţă mai lungă cu Ucraina decât Polonia.

Aşa-numita Românie Mare, care includea Moldova, a fost ocupată parţial de Rusia de 10 ori începând cu 1711. Situată într-un punct în care s-au ciocnit mai multe imperii - rusesc, otoman, habsburgic, nazist-german şi aşa mai departe -, subjugarea Basarabiei de către Stalin nu a fost neobişnuită având în vedere istoria.

Experţii români cred că preşedintele rus Vladimir Putin va continua să avanseze lent în estul Ucrainei şi, în cele din urmă, va anexa regiunea Donbas la Rusia, declarând că orice activitate militară ucraineană ulterioară în această zonă va constitui un atac asupra Rusiei însăşi. Ei se aşteaptă ca Putin să construiască un pod terestru spre Crimeea şi mai departe, ajungând în cele din urmă în Moldova şi în regiunea autonomă Transnistria.

Deşi Putin, cu trupele sale care avansează încet în Donbas, nu are momentan capacitatea de a invada Moldova, el nu trebuie să o facă. Moldova, o fostă republică sovietică, este un stat slab instituţionalizat de numai 2,6 milioane de locuitori, cu o rată a inflaţiei de 29% în luna mai, care este mereu în pericol de destabilizare.

Cât despre aliaţii europeni care vin în ajutor, românii nu au deloc încredere în Franţa şi Germania, şi cred că preşedintele francez Emmanuel Macron va sacrifica orice principiu de dragul de a face din Franţa un intermediar între Rusia şi Ucraina.

Cât despre germani, aceştia au construit deja două gazoducte pentru gazul rusesc. "Şi ceea ce se construieşte, în cele din urmă se foloseşte", mi-a spus un analist local. A fost un refren pe care l-am auzit şi la alţii: Când va veni iarna, iar Germania şi alte părţi ale Europei vor suferi de lipsă de încălzire, atunci hotărârea europeană împotriva Rusiei se va eroda.

În ciuda dezvoltării economice din ultimele trei decenii, Occidentul încă mai trebuie să se dovedească aici. La sfârşitul anilor 1940 şi 1950, românii au aşteptat în zadar un efort de eliberare din partea democraţiilor occidentale pentru a răsturna regimul comunist nemilos al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Extinderea NATO şi a UE în 2004 şi 2007 a avut loc în timp ce Rusia lui Putin era încă relativ slabă. Astfel, în ochii românilor, abia acum vine adevăratul test pentru Occident. Oamenii sunt îngroziţi de faptul că tăria de caracter a Europei va slăbi. Doar preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Boris Johnson (pe cale să părăsească funcţia) sunt de încredere la Bucureşti.

Politica externă a lui Ceauşescu a fost superficial independentă faţă de Uniunea Sovietică, dar românii, spre deosebire de mulţi din Occident, nu s-au lăsat niciodată păcăliţi. Oamenii ştiau că, dacă Uniunea Sovietică nu ar fi fost atât de apropiată geografic, România ar fi fost scutită de coşmarul comunist de aproape o jumătate de secol.

Cu toate vicisitudinile guvernelor democratice slabe şi corupte de după 1989, viaţa de aici este mai bună şi mai sigură decât în orice moment din istoria lor.

Regimul autoritarist al lui Putin nu este la scara celui al lui Ceauşescu, cu lagăre de muncă, raţionalizarea alimentelor şi distrugerea unei vaste zone istorice a capitalei - dinamitată până la uitare pentru a face loc birourilor guvernamentale sumbre.

Dar, la fel ca Ceauşescu, Putin, prin invadarea Ucrainei, a pornit într-o călătorie extremă şi riscantă al cărei final nu poate fi intuit. Există încă o lecţie pentru Putin în căderea lui Ceauşescu.

Ceauşescu nu a zâmbit niciodată. Întotdeauna părea "îngrijorat, preocupat", mi-a spus un nepot de-al său acum câţiva ani. România, printre atâtea altele, ne învaţă despre oroarea - şi singurătatea - puterii absolute. De la a stăpâni un palat gargantuesc, apoi, în decurs de aproximativ 24 de ore, a merge să doarmă într-o cameră mică, fără toaletă sau încălzire într-o noapte de iarnă, mâncând din cutii de conserve, aşteptând procesul şi execuţia - aşa a fost soarta lui Ceauşescu.

Românii, oricât de pesimişti ar fi în privinţa hotărârii Occidentului, sunt conştienţi că ceva asemănător s-ar putea întâmpla într-o zi cu Putin.