BNR: În aprilie, creditul guvernamental a crescut cu 29% faţă de aprilie 2019

Autor: Dorin Oancea Postat la 27 mai 2020 45 afişări

BNR: În aprilie, creditul guvernamental a crescut cu 29% faţă de aprilie 2019

Creditul guvernamental  s-a majorat în luna aprilie 2020 cu 3,0 la sută faţă de luna martie 2020, până la 130,09miliarde lei. În raport cu aprilie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 29% (25,6% în termeni reali), anunţă BNR.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna aprilie 2020 cu 0,5 la sută (-0,8 la sută în termeni reali) faţă de luna martie 2020, până la nivelul de 271.124,4 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 67,1 la sută în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,6 la sută (-0,9 la sută în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 32,9 la sută în totalul creditului neguvernamental, a scăzut cu 0,4 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,7 la sută). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2019, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 5,7 sută (2,9 la sută în termeni reali), pe seama creşterii cu 7,4 la sută a componentei în lei (4,6 la sută în termeni reali) şi a creşterii cu 2,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 0,6 la sută).

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au majorat în luna aprilie 2020 cu 0,7 la sută faţă de luna martie 2020, până la nivelul de 378.431,7 milioane lei şi au crescut cu 12,2 la sută (9,2 la sută în termeni reali) faţă de luna aprilie 2019.

Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 63,7 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,8 la sută faţă de luna martie 2020, până la 241 143,2 milioane lei, iar faţă de luna aprilie 2019 au înregistrat o creştere de 8,6 la sută (5,8 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 3,4 la sută faţă de luna martie 2020, până la 137.986,5 milioane lei, iar faţă de luna aprilie 2019 au înregistrat o creştere de 12,2 la sută (9,2 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 2,5 la sută (până la 103 156,7 milioane lei) faţă de luna martie 2020 şi au crescut cu 4,2 la sută faţă de luna aprilie a anului precedent.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 36,3 la sută în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,6 la sută faţă de luna martie 2020, până la nivelul de 137.288,5 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,2 la sută, până la 28.353,1 milioane euro). Comparativ cu aprilie 2019, indicatorul, exprimat în lei, a crescut cu 19,0 la sută (majorarea a fost de 16,9 la sută dacă acesta este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au înregistrat o creştere de 1,4 la sută (1,2 la sută în termeni reali) faţă de luna martie 2020; exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 1,1 la sută. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 18,6 la sută (majorarea a fost de 16,6 la sută dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 1,6 la sută (-1,9 la sută în termeni reali) faţă de luna martie 2020 (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 2,0 la sută). Comparativ cu aprilie 2019, depozitele în valută ale rezidenţilor din alte sectoare, exprimate în lei, s-au majorat cu 20,0 la sută (exprimate în euro, acestea au crescut cu 17,9 la sută).

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii aprilie 2020 un sold de 439.076,0 milioane lei. Faţă de luna martie 2020, aceasta a crescut cu 1,2 la sută (0,9 la sută în termeni reali), iar în raport cu aprilie 2019 masa monetară (M3) s-a majorat cu 12,6 la sută (9,6 la sută în termeni reali).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bnr,
indicatori monetari,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.